… că tot își aleg românii „președintele”.
Recunosc că, de câteva luni bune, trăiesc într-un amuzament continuu și într-o uimire perpetuă văzând autismul românesc în toată splendoarea lui.
Termeni ca „pro-europenism”, „suveranism”, „extrema” aia și ailaltă, „pro-rus”, „democrație”, „lovitură de stat”, „stabilitate”, zboară de colo-colo ca proiectilele, mai rău ca în Afganistan cu trei luni înainte ca vitejii americani, care n-au mai câștigat un război de la 1945 încoace, să-și pună coada pe spinare și s-o taie ca un golan prins că trișează la păcănele.
Tictocul și feisbucul au devenit noile modele de guvernare, orice gunoi cu cravată se rățoiește pă net la alte gunoaie cu cravată întru mobilizarea psihotic-afectivă a cetățeanului-simplu, omul-de-pe-stradă care, conform imbecililor din presă, are în mâna sa puternică și, desigur, fermă, ștampila ca o armă.
Se dau declarații bombastice pe care doar un cretin incurabil le-ar lua de bune, gunoaiele cu cravată, cu o figură sobră, crispată de patriotism și de înțelegere, dau asigurări că „democrație”, că „ucraina”, că „putin”, că „europa”, că „trump”, și dacă le suprapui discursurile ce par ejaculate dintr-o labă tristă făcută la depresie, cu membrul tricolor pe jumătate flasc, sunt aproape identice ca și conținut și la fel de imbecile ca exprimare.
Românii își aleg „președintele”, din care nici măcar unul nu a pus problema faptului că deficitul bugetar e până la Lună, că datoria publică a ajuns la un nivel catastrofal, că România importă totul inclusiv din Ucraina (care, cică, e în război), că românii nu mai produc, de foarte mult timp, nimic în afară de profit pentru alții. Nici măcar unul din gunoaiele cu cravată nu a venit cu un program economic – nu viabil, ferească sfântul! ci, măcar, la nivel declarativ.
Românii, dragii de ei, prea ocupați să se porcăiască pe tictoc, pe feisbuc și în avion, nu reușesc să-și dea seama că s-a terminat cu ei. O simplă privire pe indicatorii economici le-ar arăta că România se află în situația celui care trebuie să decidă de la cine să cerșească. Mark my words: criza care va urma va fi atât de mare, încât va surclasa tot ceea ce a fost până acum.
Bucurați-vă, cât încă se mai poate. Foarte curând nu se va mai putea.
Crin-Șomerul a devenit noul standard al demnității după ce „s-a retras”. „Un discurs demn”, „Antonescu a fost trădat!” titrează câteva publicații și mă întreb dacă autorii respectivelor articole au fost plătiți extra să le scrie așa, ori i-a pocnit în cap cu piciorul moașa care i-a adus pe lume. Omu’ ăsta n-a muncit nimic timp de zece ani!
Oricum, asta confirmă fapul că, în România, e nevoie doar să ai gâtul și nasul curate, să nu-ți pută gura prea tare și să știi cuvinte sofisticate pentru a deveni un soi de erou pe care lumea îl va uita în 24 de ore.
Peste câteva zile, românii vor avea de ales între un fel de derbedeu simpatic, fără o meserie la bază, având „înțelepciunea străzii” și nivelul cognitiv al asfaltului aceleiași străzi și un fel de… băiat – pe care îl suspectez tot mai mult că suferă de o formă de autism funcțional – nițel hoț, nițel escroc și fricos ca un trotinetar cu poșețîca pe șold, ale cărui singure merite par a fi faptul că „e olimpic la matematică” (ceea ce demonstrează dureros de limpede nevoia disperată de educație în România) și că „a scos Bucureștiul din faliment” – ca să-l citez pe Andrei Crăciun de la Libertatea, despre care mă întreb, uneori, dacă scrie în stare de trezie sau nu, pentru că să faci astfel de afirmații, tu, jurnalist respectat, arată, fără tăgadă, că habar n-ai ce vorbești și că habar n-ai unde să te uiți (hint: documentele PMB, gigi!).
Cum spuneam, bucurați-vă, cât încă se mai poate.
