Vaticanul este, probabil, cel mai cunoscut loc de pe Pământ, a cărui semnificație transcende politica, finanțele, chiar și religia – deși e un centru global al tuturor celor trei, nu întotdeauna într-un mod favorabil. În fiecare an, aproape șapte milioane de turiști vizitează Vaticanul, nu neapărat din motive religioase. Arhitectura, operele de artă, fascinația pentru imaginea sa de centro catholica mundi, intrigile de amvon, comploturile, au inspirat, de-a lungul timpului, nenumărați autori, unii serioși, alții… mult mai puțin. Când am citit, de pildă Codul lui da Vinci, mă bufnea râsul, închideam cartea și mă uitam la copertă pentru a fi sigur că nu citesc ceva ce se încadrează în categoria „umor la purtător” – cartea e o greșeală de la un cap la altul.
Există însă, în Vatican, mai precis sub el, un loc accesibil doar câtorva aleși, numărați pe degete: Arhivele Apostolice. Întinse peste 60 de kilometri în subteran, cu instalații de reglare a temperaturii și umidității, acces cu cifru, amprentă și scanarea irisului, cu sisteme de securitate de ultimă generație, cu gărzi înarmate care nu știu de glumă, cu seifuri care, aparent, nu se deschid niciodată, Arhivele Apostolice conțin documente, relicve și artefacte colectate de Biserica Catolică timp de mai bine de o mie de ani. Importanța lor este atât de mare, încât chiar și pentru cei cărora li se permite intrarea, accesul e limitat strict la zona lor de interes.
Unul din obiectele din Arhivele Apostolice este un document ce conține schemele detaliate ale unui dispozitiv care, dacă ar ajunge la cunoștința publicului, ar putea schimba Lumea – sau să o distrugă.
Pellegrino Ernetti a fost nu doar preot, ci un om de știință recunoscut la nivel mondial. Fizician de top, vorbea fluent câteva limbi, a fost un muzician desăvârșit, excelând, în același timp, în științele oculte. Și-a petrecut aproape întreaga viață în activități de cercetare, inclusiv ale istoriei Bisericii Catolice.
Într-o zi, părintele Ernetti se afla în compania preotului francez Francois Brune, pe un vaporaș care face curse pe Canal Grande din Veneția. Având, ambii, o pasiune pentru istorie și lingvistică, discutau diversele posibile interpretări ale Bibliei când, la un moment dat, părintele Ernetti a spus că „nu există loc de interpretare” și că totul se poate vedea așa cum a fost în realitate. Părintele Brune a luat afirmația ca pe una retorică, dictată de credință, dar Ernetti a insistat: totul se putea vedea în cel mai concret mod posibil.
Francois Brune, intrigat, a cerut detalii, iar Ernetti i-a dezvăluit faptul că, în ultimii ani, lucrase în cel mai mare secret, în interiorul Arhivelor Apostolice, la un dispozitiv care permitea utilizatorului să acceseze istoria Lumii la orice moment, evenimentele apărând pe un ecran similar cu cel al unui televizor.
Părintele Ernetti îl numea Cronovizor.
Francois Brune îl cunoștea bine pe Ernetti, știa că e un om de știință în cel mai real sens al cuvântului și nu se îndoia niciun moment de probitatea sa morală și intelectuală, dar ceea ce îi spunea acesta depășea limitele realului, așa că a cerut detalii. Pellegrino Ernetti i le-a dat. Cronovizorul era real. Ernetti ascultase discursurile lui Mussolini și Napoleon, vizitase, prin intermediul Cronovizorului, Roma antică, asistase la prelegerile ținute de Cicero. Și asta nu era tot.
Părintele Ernetti asistase la Cina cea de Taină, la distrugerea Sodomei și Gomorei, la ultimele zile ale lui Iisus, la crucificare.
Cum spuneam, părintele Francois Brune îl cunoștea bine pe Ernetti, știa că nu ar putea să facă afirmații gratuite, cu atât mai puțin nebunești. L-a privit atent. Părintele Ernetti era foarte serios și foarte sigur pe el. Brune i-a spus că, admițând absurdul ideii, ar fi fost imposibil să realizeze singur un astfel de dispozitiv, cu toată pregătirea lui științifică. Ernetti i-a răspuns că, într-adevăr, așa ceva era peste puterile lui, așa că ceruse ajutor și îl obținuse, de la doi oameni de știință cu o contribuție imensă la progresul tehnologic al omenirii: Enrico Fermi și Werner von Braun.
În anul 1952, părintele Pellegrino Ernetti lucra, în cadrul Universității din Milano, la restaurarea și clasarea unor înregistrări audio cu muzică gregoriană, împreună cu părintele Agostino Gemelli. La un moment dat, părintele Gemelli a tresărit și l-a rugat pe Ernetti să dea banda înapoi. Dintre armoniile sonore răzbătea distinct o voce bărbătească, iar Gemelli a recunoscut-o: era a tatălui său, mort la momentul în care se făcuse înregistrarea.
O să credeți, probabil, că tatăl lui Gemelli își trimitea vocea peste ani, ca un profet, expunând revelații cutremurătoare. Ei bine, nu. Tatăl lui Gemelli fusese cizmar, avusese o prăvălie unde vindea încălțăminte, iar în înregistrare discuta cu cineva despre prețul prea mare pe care îl avea ceara de lustruit pielea pantofilor.
Părintele Gemelli a fost convins că însuși Dumnezeu îi făcuse un dar, însă Ernetti, mult mai pragmatic, s-a întrebat dacă nu cumva ceea ce auzeau era un EVP (Electronic Voice Phenomena), binecunoscut celor care se ocupă cu „vânătoarea” de entități supranaturale.
În calitatea sa de președinte al Academiei Pontificale de Științe, părintele Gemelli a deschis un proiect ce urma să determine posibilitatea de a asculta sau chiar de a vedea evenimente din trecut, iar Ernetti strâns o echipă de 12 cercetători, din care sunt cunoscute doar două nume: Enrico Fermi și Werner von Braun.
Enrico Fermi, laureatul Premiului Nobel pentru Fizică, a fost cel care a construit primul reactor nuclear și, de asemenea, este cunoscut pentru Paradoxul Fermi1.
Werner von Braun nu mai are nevoie de nicio prezentare. E suficient să spunem că a fost directorul NASA, părintele programului spațial al SUA, prin proiectarea rachetei Saturn V care a dus în spațiu astronauții americani pe perioada desfășurării programului Apollo.
Echipa lui Ernetti a constatat că lumina și sunetul continuă să existe sub formă de impulsuri electromagnetice mult timp după dispariția din domeniul perceptibil și că, folosind un complex de antene, Cronovizorul poate să le capteze și să le transpună în formatul inițial. Prin calibrarea antenelor pe intervalul temporal dorit, formele reziduale pot fi transpuse pe ecranul aparatului, rezultând, practic, o vizionare a evenimentelor din trecut.
Francois Brune l-a întrebat pe Ernetti de ce nu s-a auzit nimic de Cronovizor și unde se află acum, iar Ernetti i-a răspuns că, după ce au prezentat papei Pius XII aparatul, acesta a considerat că reprezintă un pericol major, înrucât oricine putea să obțină acces, prin intermediul său, la secrete de stat, la evenimente ce puteau constitui motive de șantaj la adresa unor personalități politice, având posibilitatea de a destabiliza întreaga lume. Ca atare, Pius XII a cerut ca aparatul să fie demontat și trecut în categoria „strict secret”, interzicând orice discuție sau referință la acesta.
Brune a recunoscut că, într-adevăr, Cronovizorul putea fi folosit ca o armă exrem de periculoasă și că decizia de a-l desființa a fost una foarte înțeleaptă. Cu toate astea, a spus Brune, era, totuși, păcat nu exista nicio dovadă a existenței Cronovizorului și a folosirii acestuia.
Ernetti i-a răspuns: „Prietene, am toate dovezile.”
Între anii 239 și 169 î. Chr. trăia la Roma Quintus Ennius, considerat de mulți ca „părintele poeziei romane”. Quintus Ennius a scris cel puțin douăzeci de piese de teatru și un poem epic ce trata istoria Romei, intitulat „Analele lui Quintus Ennius”. În anul 169 î. Chr., înainte de moartea sa, Quintus Ennius a scris piesa de teatru Tieste, bazată pe opera lui Seneca. Din nefericire, Tieste nu a supraviețuit, rămânând doar câteva versuri disponibile.
Pellegrino Ernetti, folosind Cronovizorul, a asistat la piesa Tieste, jucată într-un forum din Roma antică, chiar în anul 196 î. Chr. Fluent în latină, Ernetti a reușit să completeze manuscrisul și a tradus integral Tieste, două mii de ani mai târziu. Manuscrisul există.
În anul 1972, în ziarul italian „La Domenica del Corriere” a apărut, după o pauză de 12 ani în care nu s-a vorbit despre asta, un articol intitulat Inventata la macchina che fotografa il passato. Descrierii Cronovizorului i s-a adăugat acolo și afirmația conform căreia aparatul nu doar că nu a fost dezasamblat, ci că Biserica Catolică îl folosea în mod frecvent pentru a-și menține controlul asupra populației.
Ulterior, au fost făcute publice și alte dovezi a ceea ce spunea Ernetti: o fotografie cu Iisus în ultima sa zi, când a fost crucificat; o alta cu Iisus între discipolii săi, vorbind cu ei; o alta în care discipoli de-ai lui Iisus aleargă spre mormântul acestuia.
Nu vă grăbiți, pozele urmează.
Cronovizorul a dispărut din nou din zona publică până în anul 2002, când părintele Francois Brune a publicat cartea „Noile mistere ale Vaticanului”, în care erau detaliate nu doar experimentele lui Ernetti cu Cronovizorul, dar și scheme ale aparatului. Pellegrino Ernetti murise în 1997 și, până în ultima sa zi, a jurat că Cronovizorul este cât se poate de real, mergând până la a face publică o scrisoare deschisă ce conținea afirmațiile sale. E foarte important de reținut faptul că părintele Ernetti nu a fost doar om de știință, ci și un preot devotat Bisericii.
Francois Brune a murit în 2019 și, cât a trăit, a publicat cărți și articole în care făcea legătura între teologie și fizica cuantică, ceea ce, într-o notă personală, mi se pare absolut fascinant, dată fiind multitudinea de posibile interpretări ce rezultă ca urmare a acestei relații.
Biserica Catolică a continuat să nege categoric existența Cronovizorului, etichetând orice afirmație contrară ca fiind pură fantezie. Cu toate astea, preoți respectați continuă să susțină și azi că Vaticanul se află în posesia celei mai periculoase arme din istoria omenirii și nu doar atât, ci că o și folosește în mod curent.
Și acum, ca de obicei, haideți să vedem ce e și ce nu e real în povestea de mai sus.
Enrico Fermi și Werner von Braun
La momentul în care Cronovizorul a apărut în atenția publicului, Enrico Fermi era deja mort, iar numele lui Ernetti sau al Cronovizorului nu apare în nicio referință de-a sa. Werner von Braun, deși în viață la momenul respectiv, nu a pomenit niciodată de Cronovizor sau de Pellegrino Ernetti și, întrebat fiind, a părut că auzea pentru prima oară de ambele.
Piesa de teatru Tieste a lui Quintus Ennius, completată și tradusă de Pellegrino Ernetti
La analiza textului prezentat de Ernetti, s-a constatat, de către lingviști, că exprimarea originală în latină e nu doar stângace, ci folosește termeni care nu erau utilizați în Roma antică și care au apărut cu aproape 1500 de ani mai târziu. De asemenea, ceea ce Ernetti a afirmat că e piesa completă conține aproximativ 150 de linii de text, în condițiile în care se estimează că piesa originală a avut cel puțin o mie de linii de text.
Imaginile captate de Cronovizor
1. Ultima zi a lui Iisus
În partea stângă se află imaginea captată de Cronovizor în ziua crucificării (cf. Pellegrino Ernetti și Francois Brune). În partea dreaptă se află o sculptură realizată de sculptorul spaniol Lorenzo Valera în anul 1931, ce se află într-o biserică din Italia.
 |  |
2. Iisus printre discipoli
În partea stângă se află imaginea captată de Cronovizor (cf. Pellegrino Ernetti și Francois Brune). În partea dreaptă se află tabloul „Iisus în lanul de grâu”, realizat de pictorul german Johannes Raphael Wehle pe la anul 1900.
 |  |
3. Discipolii lui Iisus alergând spre mormânt
În partea stângă se află imaginea captată de Cronovizor, cu discipolii lui Iisus alergând spre mormântul acestuia (cf. Pellegrino Ernetti și Francois Brune). În partea dreaptă se află tabloul „Petru și Ioan alergând spre Mormânt”, realizat de pictorul Eugène Burnand, în anul 1898.
 |  |
Până la sfârșitul vieții, asemenea lui Ernetti, părintele Francois Brune a susținut că Cronovizorul este real. Să spui că cei doi au fost nimic altceva decât doi escroci e mult prea simplu. Nu vorbim aici de doi indivizi oarecare, ci de doi preoți devotați bisericii pe de-o parte, iar pe de altă parte de doi oameni învățați, cu un prestigiu incontestabil pe care nu l-ar fi pus în pericol cu niște afirmații fanteziste.
Da, imaginile „captate de Cronovizor”, prezentate ca dovezi, sunt falsuri evidente.
Da, Enrico Fermi și Werner von Braun n-au avut, aparent, nicio tangență cu Pellegrino Ernetti.
Da, piesa de teatru Tieste a lui Quintus Ennius, „rescrisă și tradusă” de Ernetti după ce a „vizionat-o” în direct e un fals.
Da, Vaticanul a negat toate referințele la Cronovizor ca fiind pure fantezii.
Și totuși…
… în anul 1988, Biserica Catolică a emis un decret prin care, oricine e prins folosind un aparat de tip „Cronovizor” va fi imediat excomunicat.
- Paradoxul Fermi constă din întrebarea: „dată fiind marea probabilitate de existență a unor civilizații extratereste, de ce nu s-a găsit nicio dovadă până acum?” Paradoxul Fermi trebuie interpretat în conjuncție cu ecuația Drake, N = R* × fp × ne × fl × fi × fc × L, elaborată în 1960 de astronomul Frank Drake, care estimează numărul posibil de civilizații ce pot trimite semnale în interiorul Căii Lactee. ↩︎
