Sura foto: activenews.ro
Un material de Lucian Ciuchiță care nu disecă, ci face vivisecția fenomenului pseudoculturalo-cărtăresco-liicean, același care ridică, în România, altare pentru nechemații în cultură gonflați cu pompa de saltea de plajă.
Oricât nu mă împac eu cu cei de la Activenews, vorba unui comentator: să dăm cezarului ce e al cezarului.
Sublinierile îmi aparțin.
Lucian Ciuchiță: Pudra de Nobel pe obrazul unui epigon – materialul integral pe Activenews.ro
Să vorbim, deci, despre Mircea Cărtărescu, acest carusel amețitor de adjective, acest „scriitor” al cărui stil e ca o prăjitură stricată, frumos glazurată, dar plină de gol interior. Îți vine să-l citești cum ai mânca frișcă stricată cu lingurița: te prinde dulceața de la început, dar îți vine greața la a treia pagină. Și greața nu e de la stomac, ci de la minte.
Cărtărescu este, fără nicio urmă de ironie (sau poate cu toate ironiile posibile), autorul fără nicio frază memorabilă, fără nicio maximă demnă de a fi citată. Nicio propoziție de-a lui nu va ajunge vreodată pe o placă de bronz. […] El scrie ca și cum s-ar uita în oglindă ore în șir și ar nota fiecare geană care i se mișcă — și numește asta „profunzime metafizică”.
[…]
Totul e un soi de auto-erotism stilistic, fără climax, fără semnificație, fără adevăr.
[…]
Cărtărescu este visul umed al culturii globaliste: nu spune nimic, dar o spune în multe pagini. Nu are idei, dar are imagini. Nu e periculos, dar pare profund.
[…]
Premiul FIL de la Guadalajara, nominalizările la Nobel, traducerile în zeci de limbi — toate acestea nu sunt decât poleiala marketingului de epocă post-culturală, în care contează cine te promovează, nu ce scrii. Se oferă premii nu pentru valoare, ci pentru „potrivirea în peisaj”. Cărtărescu se potrivește. Nu e agresiv, nu e profetic, nu e periculos. E doar… suportabil. Ca o pictură abstractă într-un hotel de trei stele.
[…]
Și astfel, prostimea culturală — acei cititori de festival și admiratori de premii — cade în extaz în fața unei mediocrități pigmentate. Dacă Mircea Cărtărescu ar fi o prăjitură, ar fi un ecler fără cremă, dar cu preț de cofetărie de lux.
[…]
Nu va rămâne în istorie ca un clasic. Va rămâne ca o notă de subsol la capitolul: Cum s-a sinucis cultura română prin premierea banalității.
[…]
[…] editura Humanitas a devenit altarul la care se închină clerul noului provincialism cultural. Tot ce iese de acolo trebuie tratat ca revelație, chiar dacă e o colecție de notițe de lift. Iar când Cărtărescu lansează o carte, se activează mecanismul de laudatio colectiv, în care fiecare jurnalist cultural recită aceleași fraze cu expresia unui copil care speră la o bomboană.
[…] Humanitas a reușit performanța unică de a transforma banalul în sacrament, iar critica a devenit corul acestei religii fără Dumnezeu, dar cu tiraj.
Să spui că „nu-ți place Cărtărescu” în România literară contemporană e ca și cum ai spune că nu-ți plac Sfinții Părinți în fața unui sobor de preoți. Vei fi privit ca un eretic, un needucat, un „hater”.
[…]
Într-o asemenea atmosferă, pamfletul devine ultimul loc al lucidității. Când toți se prosternează în fața unei opere gonflate, dar goale, e nevoie de cineva care să strige că împăratul e în lenjerie de metafore obosite. Critica a murit nu pentru că nu mai sunt minți strălucite, ci pentru că măgăria s-a instituționalizat.
Integral pe ActiveNews.ro
Nota mea (pe care o reiau):
Mircea… ai scris tu undeva o chestie: (iubim femeile) pentru că se trag din fetițe.
Ai mai scris: Dar toate fetițele și toate femeile aveau o gaură-ntre picioare, care era păsărica lor.
Și ai mai scris: […] îi plăcea să-și pună degetul pe fund și să-l miroase apoi. (vorbești de un COPIL aici, corect?)
Și ai mai scris: Acolo făceau părinții lui caca și pipi, așa cum el făcea la oală (…). În plus, de câte ori un caca-i ieșea din fund cădea pleoscăind în apă. (vorbești de un COPIL aici, corect?)
Ai vrea să dezvolți? Mi se pare mie, sau vine un ușor iz de Cod Penal de undeva…? Hmmm…?
Tac’tu Gabriel ce zice? Sau e mai preocupat că-i pleacă oamenii într-o veselie, în pachete de câte șase?
