De ce ACUM?
E, de-acum, istorie faptul că azi dimineață (sâmbătă, nota mea) la ora 7, poliția a declanșat simultan descinderi la mai multe adrese din țară cunoscute ca fiind ale unor „simpatizanți
TEXTE PE FAȚĂ
Zic ce-am de zis
E, de-acum, istorie faptul că azi dimineață (sâmbătă, nota mea) la ora 7, poliția a declanșat simultan descinderi la mai multe adrese din țară cunoscute ca fiind ale unor „simpatizanți
Călin Georgescu și-a anulat conferința de presă în urma scandalului privind finanțarea ilegală a campaniei sale: Date fiind evenimentele actuale vă informăm asupra faptului că nu putem face nicio declarație
Bogdan Peșchir (bogpr pe tictoc), tipul din Brașov care, aparent, ar fi finanțat campania lui Călin Georgescu, spune că, în realitate, n-a făcut-o.Spune Bogdan Peșchir că donațiile pe tictoc ar
Hai că azi sunt inspirat. Voiam de mult să scriu de subiectul ăsta, dar mi-a scăpat, cumva, printre degete. Poliția a ridicat și dus la audieri un număr de indivizi

Vorbeam aseară cu un amic care a votat pentru Călin Georgescu, fiind un partizan fervent al acestuia și care, atunci când mi-am exprimat – a câta oară? – scârba profundă
Dacă ați crezut cumva că ORGANUL se lasă doborât fără să muște – mă adresez aici oamenilor care gândesc cu adevărat, ceilalți sunt, oricum, morți cognitiv și, ca atare, inutili
Da, România iubește Ucraina.ROMÂNIA+UCRAINA=LOVE.Love, love, da’ dacă ne uităm puțin la cum sunt tratați românii în țara condusă de președintele-actor-cântător-la-pian-cu-mădularul, pare mai curând că LOVE ăla e cu sila, România

În imagine: Alexandru Florian, șeful de la Elie Wiesel, aparent omul care îți poate dicta ce, când și cum să gândești (sursa: nasul.tv) Și uite-așa a apărut – a câta

Ieri am renunțat la feisbuc.Mă simt ca un Untermensch acolo, îngrămădit, traumatizat de atâta intelighenție ce duhnește, pur și simplu, din gestalt-ul supraaglomerat de Cioran, Einstein, Ionesco, Dostoievski, de ceșcuțe

Posibil scenariuE aproape ora prânzului, iar tu n-ai ajuns acasă peste noapte. Te mai întorci? 😬Asta apropo de bancul ăla cu două babe pe o bancă în cimitir, iar una