REPUBLICAT
Materialul de mai jos a fost scris pe 15 februarie 2019 și, uitându-mă pe blog să văd ce prostii am scris în trecut, mi s-a părut interesant să-l re-public (cu tot cu comentarii), mai ales că vine iarna și că apar, nu-i așa, nasurile mucoase și cozile la farmacii pentru „ceva de răceală aveți?”
Deși am menționat asta în text, voi accentua și aici: nu sunt nici medic, nici farmacist, nici biochimist și, ca atare, am scris și prostii, prompt demontate de doamnele care au avut amabilitatea să mă pună, elegant, la punct, din poziția profesionistului. Citiți comentariile, veți învăța multe de acolo.
Dincolo, însă, de inevitabilele erori ale materialului, pe care mi le-am asumat și m-am documentat, ulterior, în direcția asta, cred că există o problemă serioasă cu inflația de medicamente de pe piață, cu reclamele la acestea și, mai ales, cu graba înspăimântată a oamenilor de a alerga la farmacie la primul muc scurs pe bărbie (ia te uităăă, rimează!).
Vă anunț de-acum că textul de mai jos e serios. N-am chef de glume pe subiectul ăsta și nici nu e de glumă.
La farmacie fiind, m-am surprins cu ochii atârnați de rafturile ticsite cu tot felul de cutiuțe și flacoane multicolore și mi-am dat seama că industria asta a medicamentelor e de-o parșivitate care dă fiori. Modul de prezentare al medicamentelor, paleta cromatică multicoloră, similară ca stridență cu cea a ambalajelor de dulciuri atârnate prin magazine, grafica, toate elementele concură la atragerea clientului. Industria farmaceutică se folosește într-o măsură covârșitoare de psihologia culorilor, aceea care ne face să asociem o anumită culoare cu un gust sau o textură anume. Ca exemplu, somonul roșu intens e preferat celui roz tern, palid. Un copil va alege întotdeauna o bomboană colorată în detrimentul uneia albe sau gri. Singura problemă e că aici vorbim de medicamente, poate cele mai în măsură să fie prezentate, alături de țigări, în ambalaje din carton anost, cu un avertisment vizibil: „Atenție! Acesta este un medicament și poate dăuna grav sănătății.”
Anumite împrejurări mă aduc în contact cu diverse asemenea produse și mă pun în situația de a citi prospectele. Să fim bine înțeleși: e normal ca fabricantul să se ascundă în spatele avertismentelor privind reacțiile adverse ori efectele secundare. Legal vorbind, dacă iei o pastilă și vânezi după aia dragonul roz pe marginea terasei blocului, la 30 de metri înălțime, e strict problema ta: în prospect scrie că „acest medicament poate cauza halucinații cu dragoni roz precum și diminuarea percepției spațiale.” Cazi de-acolo și te faci praf, n-ai decât să dai în judecată constructorul că n-a pus gard la terasă.
La altceva vreau să mă refer aici. Prospectul unui medicament denotă o atitudine de completă nepăsare a fabricantului față de eventualele reacții adverse și față de consecințele acestora. Testarea medicamentelor se face statistic și nici o procedură de test nu poate acoperi TOATE situațiile, ce derivă din însăși natura infinit de diversă și de impredictibilă a organismului uman.
Dovada, recentă (în 2019, nota mea), o reprezintă retragerea de pe piața europeană a două medicamente celebre, ca să zic așa: Eurespal 80 mg comprimate cu eliberare prelungită și Eurespal 2 mg/ml sirop, indicate în tratamentul tusei şi expectoraţiei apărute în cursul afecţiunilor bronhopulmonare la adulţi (Eurespal 80 mg), precum și la copii și adolescenți (Eurespal 2 mg/ml sirop). S-a constatat că administrarea medicamentului poate duce la mărirea intervalului QT. Ca să înțelegem gravitatea situației: sindromul QT lung este o afecțiune congenitală caracterizată printr-o prelungire a intervalului QT pe electrocardiogramă și o tendință spre tahiaritmiile ventriculare, care pot duce la sincopă, stop cardiac sau moarte subită. Eurespal se comercializează din 1973 și până azi (în 2019, nota mea) s-au raportat cinci cazuri de interval QT prelungit în întreaga lume, la pacienți cărora le-a fost administrat. Eu spun că e vrăjeală. Nu există o evidență, la nivel global, a persoanelor care au făcut tratament cu Eurespal. Măsura retragerii acestuia a fost luată în urma „noilor rezultate ale studiilor non-clinice (pe inimi de cobai).”
Deci: a fost nevoie de 46 (patruzeci și șase) de ani pentru a depista un efect potențial letal al compusului activ din Eurespal, respectiv clorhidratul de fenspiridă. Repet: patruzeci și șase de ani. Câți oameni au murit „subit” de inimă în intervalul ăsta, la câți dintre ei decesul a fost provocat de efectul de mai sus, asta nimeni nu poate afla vreodată.
Vorbeam de prospect. La orice medicament, lista posibilelor reacții adverse este înspăimântător de lungă și, dacă ești mai slab de înger, teama că s-ar putea să faci infarct după ce iei o pastilă contra durerii de spate (zic așa, la nimereală) e atât de mare, încât doar efectul placebo e de-ajuns să-ți oprească inima, iar întrebarea vine firesc: de ce un analgezic – folosind exemplul ăsta – are o listă de contraindicații sau posibile reacții adverse ce depășesc net aria beneficiilor? Unde e logica aici? Poate esistă printre cititori farmaciști care să mă lămurească, dar nu cu retorică stufoasă, ci prin a+b.
V-am plictisit? N-ar trebui.
M-am întrebat de nenumărate ori de ce expresia „antibiotic cu spectru larg” a ajuns echivalentul frunzei de pătlagină de acum trei sute de ani. Lăsând la o parte automedicația, un adevărat flagel la ora actuală, cred că – și asta e opinia mea, aștept contraargumente avizate – orice antibiotic se poate elibera doar după determinarea capacității organismului de a tolera respectiva substanță precum și după efectuarea antibiogramei, pentru a determina rezistența microorganismului în cauză. De câte ori vi s-a făcut antibiograma înainte de eliberarea rețetei? Se merge pe premisa că o bacterie e o bacterie, dom’le, iar mutațiile genetice sunt mult mai rare decât în cazul virusurilor. O fi, dar să nu uităm că antibiotice putem găsi în produsele din carne, gârlă și, ca atare, microorganismele găsesc acolo un mediu cât se poate de prielnic pentru a se adapta la acțiunea antibioticelor. Și-atunci? Băgăm în noi substanțe de sinteză care ne afectează tot sistemul digestiv și la care, probabil, microorganismele pe care vrem să le stârpim sunt deja imune. Repet întrebarea: și-atunci?
Am pomenit de virusuri. La ora asta, virusul gripal e vedeta sezonului, monstrul care ucide fără discriminare, prezent în statisticile de pe orice post TV iar „victima nu a fost vaccinată contra gripei” a devenit laitmotivul oricărei știri de profil.
(Nota mea, decembrie 2024: de când cu „covrigul”, nu prea se mai moare de gripă, ci subit, pe stradă, în autobuz, la nuntă, la birou ori la cimitir – în ultimul caz măcar ești acolo unde trebuie. Și mor mulți TINERI, enorm de mulți. Statisticile OMS-ului – deci mincinoase – oferă niște cifre înspăimântătoare, așa că mă-ntreb cât de crâncenă e, de fapt, realitatea).
Vreau să vorbesc puțin de nebunia cu vaccinul antigripal, nu înainte însă de a face câteva precizări necesare.
Unu: nu preiau nici o informație vehiculată de pe internet de diverși, ci tot ceea ce voi spune este rezultatul unei documentări proprii, ca nespecialist, având ca surse materiale de profil, precum și o abordare oarecum logică a fenomenului.
Doi: s-ar putea să spun prostii, așa că vă rog să mă corectați dacă e cazul.
Așadar, virusul gripal este unul din cele mai adaptabile, oportuniste și maleabile din punct de vedere genetic. Capacitatea sa de a transcende barierele inter-specii e uluitoare, iar agresivitatea, extrem de ridicată. La intervale de aproximativ doi ani, virusurile gripale de tip A și B suferă anumite mutații care le fac de nerecunoscut de către sistemul imunitar, programat, prin vaccinările precedente, să recunoască formele anterioare. O dată la zece ani, tulpinile de virusuri de tip A ce afectează omul se recombină cu cele din regnul animal, iar rezultatul îl constituie noi tulpini, mai agresive și mai rezistente. Fără să mai detaliez, avem imaginea unor microorganisme care știu să lupte „inteligent” cu vaccinurile.
Spuneam mai sus de vaccinurile precedente, și e important. Vaccinul de anul ăsta, de exemplu, conține o tulpină inactivată de anul trecut sau de acum doi ani. Între timp însă, virusul a suferit o serie de mutații iar structura sa genetică actuală îi permite, probabil, să contracareze efectul vaccinului. Și-atunci? Ceva nu e în regulă aici. Vaccinul de anul ăsta e făcut din tulpina A de anul trecut, dar virusul de acum e deja tulpina B. Mă lămurește cineva cum mă ajută un vaccin din ăsta? Vaccinul pentru la anul va conține tulpina B, într-adevăr, dar poate că atunci va exista tulpina C, cu caracteristici diferite. Repet, poate spun prostii, dar așa reiese din însăși „elasticitatea” structurii genetice a virusului gripal.
Poziționarea industriei farmaceutice pe grila mondială a profiturilor, pe locul al doilea după industria pornografiei, e de-ajuns să facă orice om cu mintea limpede să ridice din sprâncene. M-aș hazarda să afirm că, statistic vorbind, industria farmaceutică e echivalentul modern al ghicitorilor în măruntaie de găină, ale căror predicții erau de genul „dacă nu așa, atunci sigur altfel!” Nu contest faptul că există medicamente de care depinde supraviețuirea unor bolnavi cronici, dar contest practicile cu totul nepotrivite în goana asta turbată după profit.
Ați văzut câte reclame la medicamente există? Ponderea acestora e undeva peste 70 la sută (a sărit de 80, nota mea). Ce nu e în regulă aici? Medici cărați pe la congrese sponsorizate de companiile farmaceutice, medici care umflă comisioane la medicamentele prescrise? Există cel puțin cinci tipuri de medicamente ce conțin ibuprofen, toate recomandate pentru aceleași afecțiuni, fabricate de firme diferite. Unde-i diferența? E ca și cum cineva ar trebui să aleagă o mașină din cinci identice, sigura diferență fiind culoarea cheii de contact. Concurență? Cum, după culoarea cutiei? Medicii s-au transformat în nimic altceva decât comis-voiajori, agenți de vânzări pentru companiile farmaceutice, contribuind la corupția unui sistem într-atât de corupt încât – da, mă repet – se află pe locul doi după industria pornografiei ca nivel de profituri!
Este o vorbă care spune că „industria farmaceutică nu creează tratamente, ci consumatori.” Așa e.
Mă opresc aici. Dacă ar fi după mine, companiile farmaceutice private nu ar trebui să existe, pentru că sănătatea cetățenilor reprezintă un obiectiv strategic, cu implicații în însuși viitorul unei națiuni.
Kismet!
Vreau să ne înțelegem corect: nu sunt împotriva tratamentelor medicamentoase, nici împotriva vaccinurilor. Vorbesc și dintr-o postură egoistă, a omului care n-a mers la medic vreodată decât pentru controalele regulamentare periodice. Nu am făcut niciodată un vaccin, nici măcar contra bolilor tropicale atunci când m-am dus în zonele respective. Sunt, însă, total împotriva medicației pentru profit și cred că educația fiecăruia ar trebui să includă și o autoanaliză riguroasă vizavi de nevoile reale atunci când vine vorba de pastile. Cred cu tărie că, dincolo de zestrea genetică, echilibrul e esențial în menținerea organismului în parametri.
„Noscere te ipsum” ar trebui să însemne ceva și să fie important.
