De ce diaspora românească poate să voteze în turul întâi al alegerilor prezidențiale?
Știu că mulți vor sări în sus acum, dar hear me out.
În primul rând, nu am simpatii printre candidați sau partide, ci doar antipatii ireconciliabile. În al doilea rând, de mulți ani, mă folosesc de dreptul de a nu mai lua țeapă – adică nu votez – așa că vorbesc strict din exterior.
Ce înțeleg prin „diaspora”? Acele persoane care s-au naturalizat pe teritoriul țării respective, au cetățenie, au joburi, case, familii, într-un cuvânt, cei care nu mai locuiesc în România decât, probabil, câteva zile pe an, atunci când își vizitează rudele, de pildă.
Nu-i consider ca făcând parte din „diaspora” pe cei care doar lucrează temporar în alte țări, urmând să se întoarcă în România.
În principiu, alegerea președintelui ar trebui să reprezinte o chestiune internă. Să-i ceri cuiva care, de ani și ani, nu mai are legătură cu România decât prin intermediul mass-media să voteze pentru un președinte, mi se pare complet aiurea, pentru că respectivii nu au nici cea mai vagă idee vizavi de realitățile din țară, iar votul lor este complet subiectiv, bazat pe niște simpatii/antipatii la mâna a paișpea, deja interpretate de alții în prealabil.
Am să vă dau un exemplu: la materialul cu titlul „Viitorul…”, amicul meu cenzurat Goe (nu vreau să mă leg de el acum, ci să subliniez un fapt) mi-a trimis un comentariu care cuprinde, printre altele, următoarele: „[…] de unde știi tu măi țărane c-a pus Nicușor Bucureștiul pe butuci?”
Faceți abstracție de ton, de nervi și de altele, dar rețineți ideea: de unde știu? Păi, știu, pentru că locuiesc în orașul ăsta de vreo 35 de ani și, ce să vezi, mă lovesc de realitate on a regular basis. Autorul comentariului ignoră, cu bună știință, faptul că omul de la fața locului dispune de informații în timp real, neinterpretate în prealabil. Pentru el, Nicușor e o imagine. Pentru mine, Nicușor e o calamitate. El îl vede pe Nicușor ca pe olimpicul-progresist-pro-european, eu îl văd așa cum e, de fapt: un nemernic parșiv care, pe model iohannis, nu doar că a zăcut ca ficusul la Primăria Generală, ci a adus Bucureștiul într-o stare și mai rea – da, e posibil! – față de cea în care era când a plecat panarama de Udrea. El îl va vota, probabil, pe Nicușor, bazându-se pe nimic, pentru că nu-l afectează. Eu mă bazez pe niște lucruri concrete, autorul comentariului se bazează pe o imagine generată de propagandă, pe care o consideră reală. Ei bine, nu e.
Nu e un exemplu singular. Am avut și am discuții cu prieteni care nu mai locuiesc în țară de-o grămadă de ani – unii din ei nici nu mai dau pe-aici – și, când îi întreb de ce le place de X sau de Y, unii vin cu niște argumente de rămâi cu gura căscată: nu e cu Putin, nu e cu Trump, e pro-european, arată bine (!!), a fost cel mai bun prim-ministru, ține cu România (??), știe să vorbească, a zis Cutare că e bun, și altele și altele, din toate părțile „spectrului ideologic”. Astea sunt criterii? Păi, pe modelul ăsta, jumătate din adulții din România ar fi perfecți pentru Cotroceni… Să fim bine înțeleși: nu-i condamn pentru asta, e normal să nu știe, pentru că sunt conectați în altă parte, iar sursele lor de informații sunt mass-media și internetul, care știm cât sunt de demne de crezare. Cum să alegi pe cineva pe baza imaginii create de altcineva? (în realitate, și în România se votează la fel, dar vorbesc în principiu)
Diaspora votează pentru ceva ce nu (mai) știe cum funcționează. Lor le place X sau Y pe niște criterii, cum spuneam, total subiective, iar votul lor e inutil – asta în cel mai bun caz.
Diaspora votează la ea acasă, pentru ai lor – și e foarte corect să fie așa, pentru că ei trăiesc acolo, unii de zeci de ani și cunosc realitatea de zi cu zi.
Nu știu cum e în alte țări, probabil la fel, dar sistemul ăsta mi se pare o greșeală. E ca și cum l-ai întreba pe unul câte camere vrea să aibă casa pe care o construiești, dar respectivul nu va locui niciodată în ea, iar casa e construită pentru altcineva.
Nu discut acum principalul – probabil – scop al sistemului ăstuia: votul diasporei e ca mâna de cacealma la poker – nu știi niciodată ce-i acolo…
Cum ți se pare ce-ai citit? (nu da 1 doar pentru că nu mă simpatizezi... ăsta se numește retard sever... 🙂 )
4.2 / 5. 22