Una empada, por favor…

Micuța Paola Silva, în vârstă de cinci ani, se afla în casa familiei dintr-un orășel din sudul Braziliei. Așezată pe podea, în bucătărie, Paola mânca o empada. Empada este o plăcintă mică, de formă rotundă, umplută cu carne, măsline și condimente, o specialitate braziliană.

Mama Paolei, Mariana Silva, se afla în acel moment la lucru, pe străzile orașului. Mariana era renumită pentru modul în care pregătea empada, acestea având o aromă deosebită, fiind foarte fragede și lumea se înghesuia să i le cumpere. Mama Paolei nu doar că nu considera asta o corvoadă, ci se vedea, din atitudinea ei, că nimic nu-i face mai mare plăcere decât să pregătească empada pentru concetățenii ei, acestea aducând familiei și un venit consistent, de pe urma cărora trăiau confortabil, deoarece erau vândute nu doar pe stradă, ci și restaurantele din oraș făceau comenzi considerabile.
În altă cameră, tatăl Paolei elabora, ca de obicei, diverse planuri de afaceri care urmau să ridice nivelul familiei și să le facă numele respectat în toată comunitatea. Tatăl Paolei, Alejandro Silva, era și scriitor, iar cartea la care lucra – era sigur – urma să fie un best-seller care le va face numele și mai cunoscut.

Părinții Paolei erau oameni cumsecade și muncitori, amândoi, doar că aveau o anumită obsesie legată de numele familiei, pe care îl doreau situat cât mai sus pe scara socială, astfel că preocuparea lor de bază era nu doar să muncească pentru asta, ci și să facă lucrurile cât mai apropiate de perfecțiune. Zi și noapte discutau diverse strategii și planuri de afaceri, întorceau lucrurile pe față și pe dos și, în atari condiții, micuța Paola era mai mult de capul ei, jucându-se de una singură ba prin casă, ba pe stradă, ba în curtea din spae. Părinții ei nu o neglijau, dar timpul pe care i-l acordau era destul de puțin, așa încât, într-o zi, mama Paolei i-a propus să angajeze o fată care să se ocupe de ea în permanență. Paola a fost de acord – se mai întâmplase asta, îi mai fuseseră prezentate câteva tinere, doar că mama Paolei considerase, la un moment dat, că nu sunt suficient de bune, așa că le concediase.

În ziua respectivă, Mariana a sosit acasă însoțită de o tânără drăguță, pe care i-a prezentat-o Paolei, întrebând-o dacă îi place de ea. Tânăra i-a zâmbit fetiței, foarte prietenoasă, au stat puțin de vorbă în bucătărie, iar Paola a plăcut-o imediat. Cum mânca o empada, i-a întins-o fetei. Aceasta a luat empada din care mușcase Paola, a mușcat și ea și a lăudat gustul nemaipomenit. Încântată de reacția favorabilă, Mariana a rugat-o pe Paola să se joace în curtea din spate, până când va sta de vorbă cu tânăra pentru a stabili condițiile de angajare, după care urma ca cele două să se joace împreună. Ascultătoare, fetița a ieșit în curte, închizând ușa în urma ei. A început să țopăie fericită: urma să aibă un partener de joacă. Abia aștepta să-i arate jucăriile, să povestească, să asculte povești.
Fetița privea tot timpul spre casă, așteptând ca noua ei prietenă să vină să se joace cu ea, dar a trecut mai bine de o oră și, când s-a plictisit de așteptat, a intrat înapoi în casă. Mariana i-a spus că tânăra nu era ce le trebuia și că, după ce discutaseră, nu a mai avut încredere că va putea să aibă grijă de Paola, dar i-a promis că va căuta în continuare.
Dezamăgită, Paola nu a insistat. Știa că mama ei e foarte pretențioasă atunci când vine vorba de ea.

Viața a continuat, apoi, în același ritm. Micuța Paola era obișnuită să fie mult timp singură.
Într-o zi, la aproximativ o lună după cele de mai sus, Paola se afla în curtea din spate când a auzit un vacarm care a speriat-o de-a binelea. Din casă se auzeau voci, strigăte, țipete, obiecte trântite. Mariana și sora ei, mătușa Paolei, începuseră să țipe, tatăl Paolei părea că se luptă cu cineva. Voci aspre, dure, au făcut-o pe Paola să încremenească, înspăimântată.
Brusc, ușa s-a trântit de perete și un bărbat s-a năpustit spre ea, s-a ghemuit în fața ei și a întrebat-o, strigând, dacă o cheamă Paola. Speriată, fetița nu a reușit să scoată niciun cuvânt, privindu-l cu ochii mari, gata să plângă, pe bărbatul îmbrăcat în uniforma poliției. Nu uitați, Paola avea cinci ani.
În curtea din spate au intrat alți câțiva ofițeri de poliție, au luat-o pe Paola în brațe și au plecat cu ea. Fetița a apucat doar să-și vadă părinții și mătușa trântiți pe jos, pe burtă, încătușați, ținuți de polițiști sub amenințarea armelor. A început să plângă, încercând să se zbată în strânsoarea ofițerului care o ducea, dar acesta a ținut-o bine.

Paola Silva nu și-a mai văzut părinții și casa niciodată. A fost dusă într-o locație care a rămas, până astăzi, necunoscută și acolo viața ei s-a răsucit la 180 de grade.
Mai târziu, după ce a crescut, Paolei i s-a povestit totul.
Pentru Paola Silva, oroarea abia începea.

În Brazilia exista, la ora respectivă (anul 2012) o sectă numită „Cartelul”. Membrii acesteia urmau un set de reguli conform cărora oamenii din exteriorul sectei nu sunt „curați” și, ca atare, trebuiesc „purificați”. „Purificarea” se realiza prin moarte.
Mariana și Alejandro Silva, precum și sora Marianei, nu doar că făceau parte din sectă, dar erau printre cei mai devotați membri, încercând imposibilul pentru a se ridica în ierarhie. Câștigurile realizate din comerțul cu empada și din alte activități mergeau, majoritatea, în folosul sectei. Nu doar că nu se dădeau în lături de la crimă, „purificând” victimele, dar căutau activ noi și noi victime.
Motivul pentru care micuța Paola nu avusese niciodată o doică era acela că, după ce aducea acasă tinerele doritoare să fie angajate, Mariana, împreună cu sora ei și cu Alejandro, le ucideau, tăindu-le beregata, dezmembrând apoi cadavrele. Mariana îi spunea, apoi, Paolei, că fetele respective nu corespundeau, urmând să mai caute.
Lucrurile nu se opresc, însă, aici.

Mariana și Alejandro Silva nu erau părinții Paolei.
Când Paola avea trei ani și jumătate, mama ei, cu ea în brațe, fusese atrasă de Mariana în casă sub un pretext oarecare. Acolo, Paola fusese dusă în altă cameră, apoi Mariana cu Alejandro o uciseseră pe mama ei, tăindu-i beregata și dezmembrând cadavrul. Cei doi o crescuseră apoi pe Paola, fetița fiind învățată că ei sunt părinții adevărați.
Ceea ce e mult mai rău abia urmează, însă.

Mariana Silva își desfășura comerțul cu empada de mai mult de cinci ani, devenind renumită nu doar în oraș, ci și dincolo de limitele acestuia. Zeci de restaurante făceau constant comenzi de empada, pe care Mariana le onora cu promptitudine.
Vă aduceți aminte în ce constau empada? Măsline, condimente și carne.
După ce dezmembrau cadavrele, Mariana și Alejandro le tocau, folosind carnea la umplutura pentru empada.
Mii și mii de oameni consumaseră, timp de ani de zile, empada cu carne de om.
Paola însăși fusese hrănită cu empada preparate cu carnea mamei sale.

Greșeala pe care o făcuseră Mariana și Alejandro fusese aceea că utilizaseră un card de credit aparținând uneia din victime, iar poliția, care urmărea de mult orice pistă ar fi putut să ducă la elucidarea dispariției mai multor persoane, intrase direct pe fir.
În curtea casei au fost dezgropate rămășițele mai multor victime, toate femei, dar se crede că numărul real ar fi mult mai mare decât cel estimat.

Cele de mai sus sunt fapte reale.
Mariana Silva, Alejandro Silva, sora Marianei și alți membri ai sectei ispășesc în prezent mai multe condamnări pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.
Toate numele personajelor au fost schimbate de către autorități, din dorința de a o proteja pe „Paola”, al cărei nume nu este cel real.
„Paola” a fost preluată de familia mamei sale și trăiește în prezent fără ca identitatea și legătura cu cazul sectei „Cartelul” să-i fie făcute publice.