
Lucian Ciuchiță: „Cărtărescu la taraba cu manele”
Sursa foto: Activenews Partea a treia a seriei „Am învins!!” Pe cine? va mai aștepta puțin, din considerente de timp (primele două părți pot fi citite aici și aici).Până atunci,
TEXTE PE FAȚĂ
Zic ce-am de zis

Sursa foto: Activenews Partea a treia a seriei „Am învins!!” Pe cine? va mai aștepta puțin, din considerente de timp (primele două părți pot fi citite aici și aici).Până atunci,

Conform Politico.eu (nu pun link, că mi-e silă), oficialii NATO au început să-și scoată limbile din rectul homosexualiștilor și din cel al „incluzivilor” anormali care cred că și bărbații pot

Textul de față este atât un răspuns la comentariul Renatei de aici, cât și unul general. Am profitat de ocazie pentru a scrie unele lucruri pe care le voiam, oricum,

Am tot așteptat o reacție din partea „progresiștilor” care, cu zelenski și ursula-n gură, încearcă să convingă pe oricine că oricare gaură poate fi folosită pentru orice, „incluzivi”, iubitori de