recenzie CUANTICă

M-am trezit cu o recenzie la Cuantic – prima – și, așa cum i-am spus și autoarei (Hopeless), va trebui să mă citesc pe mine ca să mă dumiresc ce naiba am scris acolo de-a ajuns să placă. 🙂
Bineînțeles că plesnesc de mândrie, nicio prăjină nu-i suficient de lungă pentru a-mi ajunge la nas, așa că ce poate fi mai potrivit în condițiile astea decât s-o pun aici (recenzia, adică).
N-am modificat decât alineatele și am scos pozele cu copertele cărții – oricum le puteți vedea pe bara din dreapta dacă vă interesează s-o citiți.
Ăăă… da, și e gratis, don’t worry…

Pfoa! Parcă a trecut o veșnicie de la ultima mea recenzie de carte (Wow! Din septembrie 2020?!)
Citesc în fiecare zi, dar nu am găsit timpul necesar – nici inspirația (trebuie să recunosc) – să-mi aștern impresiile despre lectura mai mult sau mai puțin savurată.
Așa că, azi, a venit timpul să remediez asta.
Și revin – în forță!, sper eu – cu o nouă recenzie de carte. Și nu orice carte. Ci a unui autor român! Și nu orice autor român. Ci unul absolut excepțional.
Nici nu știu cu ce să încep.
Cu începutul, știu…

Așa cum i-am spus-o și autorului în cauză, am atâtea idei și mi se învârt în cap atâtea întrebări – cu, sau fără răspuns – că nu știu pe care s-o apuc mai întâi.
Recunosc, spre marea mea rușine, aveam cartea asta pe listă de un… secol, și ceva, cumva, mă ținea pe loc. Mereu găseam câte un motiv sau o scuză să o amân (mare prostie!!).
În urma unei mici discuții, și a unui comentariu nevinovat, mi s-au aprins beculețele, mai ceva ca cele de semnalizare de pe pista unui aeroport.
Așa că… i-am dat bătaie. Și ce bătaie. Că inima mi-a stat! Bătăile inimii mi-au încetat, iar respirația mi-a devenit sacadată, citind în viul nopții cu ochii înlăcrimați.
Nu, nu plângeam, îmi lăcrimau pentru că era 3 dimineața, iar eu îmi bulbucam ochii pe telefon citind despre Thor, și David, și Myra, și Lym…
Uff. Să încep cu începutul. Zic.
El este Radu. Nu, dragă!, nu ăla din cântec.
Ci, Radu Prodan.
Cei care-i citiți site-ul, sau i-ați lecturat vreuna dintre cărți, probabil știți despre el ca fiind Radu Prodan (Axel), de pe propriul blog, Texte pe față în 2015.

Cartea vizată, în această postare, este (doar) Volumul 1.
Și cum e vorba din popor: “Ce-ai făcut mă nene mă?”
Pe mine m-a luat dracu’ – în cel mai bun sens posibil – dacă așa ceva se poate.
Asemenea carte… nu am mai citit demult!
Din punctul meu de vedere – nu de expert ori critic literar, ci de cititor înrăit și “devorator” de lectură – are de toate!
Este un thriller dozat, o dramă completă, science fiction complex. “Scenariul și regia” acestei cărți sunt presărate cu teoreme și formule matematice, și legi ale fizicii, care te ridică, te doboară, te țin prizonier, și dă cu tine de toți pereții.
Iar elementele umoristice, mamă, mamă! Să te ții!
Cartea este împărțită în 3 părți. Respectiv, din punctul de vedere a 3 personaje diferite. Scrisă la persoana a I-a, citești și ești… acolo. Lecturezi… și trăiești. Cu totul. Irevocabil.
Personajele sunt absolut excelent conturate, și fizic, și psihic. Am avut impresia că le văd în fața ochilor dacă-mi ridic privirea din carte.
Pe toată durata lecturii, am avut senzația că îl cunosc pe Thor – puștiul “miserupist”, de bani gata, cu limbajul lui colorant și deochiat, dar un copil deosebit de perceptiv și isteț.
Clar, îl cunosc și pe David, geniul-savant, sau savantul-nebun, cu familia lui frumoasă, într-o societate “de tăcăniți” (cum s-a exprimat sus-numitul adolescent).
Și o cunosc și pe Lym, copila cu ochi de laser, cu mintea ca “Unu”.

În ordinea numerelor de pe tricou – sau a apariției în poveste – vă dau ca spoiler și alte personaje:
Bunica Mildred – bunica mișto, care spune lucrurilor pe șleau! Și de bune, și de rele, fără ocolișuri.
Aiko – americanca ciudată dar cool, iubitoare de păianjeni.
Gloria – mama și mama-vitregă, grozavă, înțelegătoare, care încearcă să facă față…
Luana și Valentine – cele două surori, deosebite ca soarele și luna. Blonda și roșcata care fac față durerii în moduri diferite, fiecare în felul ei.
Doc – vecinul care vine – sau nu? -, din armată, prietenos și sincer(?)

Și, totuși, nimic nu e ceea ce pare. Nimeni nu este ceea ce pretinde.
Să fie totul fals? Este tot ce vezi și cunoști, o iluzie? Cine, și ce secrete se ascund? De cine?
Pe la începutul volumului, am crezut că este vorba de vreo conspirație… ce implică rușii (că nah!, la ce e în ziua de azi, era normal să mă gândesc la asta). Apoi mi-am zis, ok! E vreo organizație mafioată, sau competiția acerbă ce joacă murdar. Ca apoi să mă decid. Yep, e vorba de FBI, sau CIA, sau vreo altă instituție secretă, mai mult sau mai puțin guvernamentală.
Pe masură ce am avansat cu lectura, mi-am zis “stai așa, că nu-i așa”!
Cu toate astea, cartea se termină fix așa… în aer. În eter.
Te lasă cu ochii în soare, pe timp de eclipsă. Și fără ochelari de protecție!
Te lasă… dorind. După mai mult. Devii dependent fără scăpare și în sevraj după o nouă doză “CUANTICă”.
Așa cum Radu mi-a menționat la un moment dat că atunci când scrie, vrea “ca cititorul să învețe ceva de-acolo […} să-i pună mintea în mișcare – logica, memoria și concentrarea, așa încât să rămână cu ceva după ce citește, inclusiv cu întrebări” (lasă muuulte întrebări aș spune ).
Spre norocul meu – și al sănătății mele mintale – și al tuturor celor ce au citit Cuantic, Volumul 1…
Volumul 2 va urma, yeyyy!

Vă recomand cu încredere și căldura, această carte delicios de captivantă!
Mulțumesc Radu Prodan, pentru așa o carte, pentru șansa de a avea din nou inspirație, și o extraordinară plăcere, de a-mi împărtăși părerea despre CUANTIC.

Cu drag, aceeași, H.L.