Răspuns pentru d-na Stely

Stimată d-nă Stely,

Pentru că faceți atâtea eforturi să mă convingeți de nu-mi dau seama ce, până la urmă, am să vă explic altfel care e, de fapt, problema mea, deoarece se pare că nu m-am exprimat suficient de clar până acum. Mi se pare mai comod s-o fac printr-un material decât printr-un răspuns la comentariile dvs.

Trebuie să înțelegeți, din start, un lucru care constituie baza a ceea ce spun: nu calitățile de scriitor ale lui Cărtărescu le pun în discuție.
Personal, nu-mi place cum scrie, indiferent de ce spun alții, pentru că nu e pe gustul meu. Îl consider ceva mai sus de Coehlo care, în ce mă privește scrie literatură de tramvai. Nu e o insultă, ci e chestie de gusturi. Pur și simplu nu rezonez cu Cărtărescu: mi se pare plat, non-imaginativ și repetitiv. Repet, e opinia mea, ca cititor și, din câte știu, nu există o lege care să impună cu forța aprecierea unui autor.
La fel, nu-mi place jumătate din ce-a scris Sadoveanu, dar asta nu înseamnă altceva decât strict opinia mea.
Aici e o eroare de percepție, cauzată de marketingul nebunesc și fără limite: El este Cutărescu, deci sigur scrie bine! De ce? Literatura nu funcționează – sau n-ar trebui să funcționeze – pe principiul prăpădiților de „influenceri” care, dacă folosesc o pastă de dinți înseamnă că, sigur-sigur, e cea mai bună posibilă pentru toată lumea. Despre ce discutăm?

Ca om, Cărtărescu mi se pare un tip destul de agreabil, dar mi-a făcut mult mai multă plăcere să stau de vorbă cu Florin Iaru, de pildă, chiar dacă Iaru are unele idei cu care nu sunt de acord deloc, dar asta nu înseamnă nimic, până la urmă.
Românii au tendința să judece în valoare absolută, ceea ce e o greșeală: cum spui ceva de eroul lor, cum sar în sus ca dinamita.

Repet, nu-l discut pe scriitorul Cărtărescu – deși am mari probleme cu unele lucruri, pe care le-am și menționat repetat. Nu discut nici măcar plagiatul – dovedit negru pe alb, orice ați spune. Ceea ce pun eu în discuție e cu totul altceva și anume faptul că s-a alipit unui Sistem afiliat politic, care a nenorocit cultura prin impunerea propriilor standarde.
Cel mai mare rău care i se poate face culturii este influența politicului. Nu știu dacă cunoașteți încrengătura care a pornit de la fostul GDS și care există și acum.
Bănuiesc că nu știți ce se întâmplă în Uniunea Scriitorilor, subordonată aceluiași Sistem. Dacă ați ști, cred că v-ați schimba puțin opinia. Nu cred că știți cum se urmăresc unii pe alții pe nenorocitul acela de feisbuc, atenți la „cine dă like și cui” și, dacă dai „like” cui nu trebuie, asta va avea repercursiuni mari în viața reală. Am înregistrări ale unor convorbiri telefonice care v-ar lăsa mască, credeți-mă. Nu am cum să le fac publice, evident, deși aș vrea tare mult s-o fac. N-ai voie să ieși la o bere, de pildă, cu cineva care nu e agreat în interiorul „găștii” pentru că vei fi ostracizat și exclus de la orice manifestare. Scriitorii care se întâlnesc în aceeași cârciumă, dacă fac parte din „găști” diferite, stau la mese separate și nici măcar nu se privesc, de teamă ca nu cumva să fie văzuți și taxați corespunzător. Și altele, și altele… dacă spui penibil, spui nimic.
Și toate astea pentru că monopolul exercitat de Sistem se întinde de sus în jos, iar frica e cea care dictează.

Aș putea să vă spun și de alte segmente ale culturii, dar n-am s-o fac pentru că m-aș abate de la tema discuției. Ceea ce e foarte important, însă, de menționat, este faptul că, dacă nu ai „spate”, nu exiști, punct. V-am mai spus asta: cunosc scriitori excepțional de buni, care-l bat pe Cărtărescu – în opinia mea – la zece lungimi de cal, dar n-au „spate”, nu sunt afiliați, ergo, nu-i bagă nimeni în seamă.
Știți cum te promovezi în România, ca scriitor, pentru a ajunge „în vârf” ori, măcar aproape de el? Dacă ai pe cineva cu „nume” și cu „proptele” care să vorbească despre tine și dacă vă uitați puțin în jur, veți vedea că toți cei care țin capul de afiș sunt afiliați la ceva care este, la rândul său, afiliat politic și nu te poți „lipi” de ceva decât dacă scrii pe standardele lor.
Din cauza acestui Sistem au dispărut sute de edituri – pentru că Sistemului nu-i place concurența și face tot posibilul pentru a pune piedici în toate direcțiile. Patronii de edituri mari au spate politic, fără excepție.
E un lanț întreg aici, care se întinde de la editură până la librării, care se luptă și ele să supraviețuiască. Știu librării care au primit, forțat, cărți ale unor autori „promovați”, pentru că solicitarea venea „de sus”. Tot „de sus” li s-a impus ca respectivele cărți să fie plasate „în față” în dauna altora. Ce înseamnă „de sus”? Persoane cu influență în diverse locuri. Ia încearcă să comentezi: s-ar putea să nu mai primești nimic. S-au închis sute de librării independente, iar altele vând inclusiv cafea, vin, săpun, ceai și „bagheta lui Harry Potter” pentru a se ține pe linia de plutire.
O să spuneți „și unde e legătura?” Este, pentru că, în cele din urmă, totul se face pentru bani.

Din informațiile mele – la mâna a doua, deci discutabile – s-a pompat în Cărtărescu un milion și jumătate de euro și nu din bani privați. S-au tipărit mii și mii de exemplare care zac pe paleți, în depozite, înfoliate, pe rafturile de sub tavan și se umplu de praf. Chiar dacă nu mă credeți, le-am văzut. I-am întrebat pe cei de-acolo când am avut ocazia dacă se cumpără, iar răspunsurile au fost ochi dați peste cap. S-au tradus într-o grămadă de limbi, inclusiv din Africa – și pentru ce? Pentru nimic, vă spun eu.
În Ciucă, personajul acesta indescriptibil de mizerabil, s-au pompat peste două milioane de euro pentru a-și publica „cartea” scrisă de alții. Nici măcar nu s-a tipărit! E la liber, în format electronic și e de un penibil absolut. Patetic. S-a solicitat editurii respective contractul de publicare, pentru că a fost făcut pe bani publici (chiar dacă, aparent, li se aplică Legea 334/2006 a finanțării partidelor politice). L-a văzut cineva? Nimeni.
Asta în condițiile în care standurile României la târgurile de carte din afara țării au fost, nu jalnice, ci mult sub asta și au fost promovați, veșnic, aceiași autori care sunt lipiți de Sistem.
Un scriitor e o investiție, atât din punct de vedere al imaginii, cât și financiară. Orice investiție trebuie recuperată cel puțin încă o dată pentru a fi o investiție. Ceea ce se face în România – nu doar la capitolul ăsta – e să se arunce cu banii aiurea, la fel ca ăla care-și cumpără Bentley în rate ca să-l vadă vecinii, iar acasă mănâncă fasole cu pâine.

Scandalul cu Academia. De ce considerați, implicit, că cei care au fost împotriva primirii lui Cărtărescu au făcut-o din „invidie”? Pentru că nu au opinia dvs.? Și atunci unde e standardul? Formula dreptului de veto în Academia Română e structurată așa tocmai pentru a se evita „bisericuțele” și nu e de azi-de ieri. Credeți că Nicolae Breban ar avea de ce să fie „invidios” pe Cărtărescu? Să fim serioși… nu încape comparație. A, că Breban a făcut parte din celălalt Sistem? Da, era numit „Nicolae Brebenescu” sau „Nicolae Ceaușan” la vremea respectivă. Și ce dacă? Cărtărescu a fost locotenent de Securitate și propagandist politic, despre ce discutăm? Nu ajungeai cu grad de locotenent în Securitate dacă nu erai de-al lor.
Uite un exemplu fără legătură directă: Victor Rebengiuc a fost omul Partidului până-n pânzele albe, dar îl face asta un actor mai puțin bun? Socrul lui, colonelul de Securitate Nicolae Mihuț, a fost implicat direct în torturarea și uciderea „bandiților din Făgăraș”. Omul ăla a ucis alți oameni, cu propriile mâini. Ați putea spune că Rebengiuc e un actor slab din cauza asta? La fel și cu Breban. Sau funcționează dublul standard aici? „Dacă e de părerea noastră, nu mai contează cine e sau ce-a făcut.”?

Liiceanu a cerut desființarea Academiei Române după respingerea lui Cărtărescu. DESFIINȚAREA ACADEMIEI ROMÂNE și înființarea alteia „care să-l primească”. Sesizați enormitatea enunțului? Partidul e-n toate, nu-i așa? Nu ești de acord cu noi, te eliminăm.
Cum adică? Deci, dacă într-un bloc cu o sută de apartamente, zece refuză să-și monteze repartitoare, îi evacuăm cu forța, apoi aducem în locul lor alții care vor să-și monteze repartitoare? Ca ce chestie? Pentru că nu sunt de acord cu noi? Păi, scuzați-mă, dar mi se pare cel puțin de speriat asta.
Cum adică să vrei să desființezi Academia Română pentru că cineva de-acolo nu e de acord cu tine? De ce, pentru că tu dictezi ce se întâmplă și ce nu în spațiul cultural? Ajungem, din nou, la ședințele de înfierare ale Partidului și la excluderea celor „contra”? Nu înțeleg.
Și Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei, a tăcut. Același Ioan-Aurel Pop băgat în politică până-n gât, cu milioane în conturi de care nu întreabă nimeni cum le-a făcut, a tăcut atunci când Liiceanu a propus, repet, desființarea Academiei Române pentru că protejatul său a fost respins.
Spuneți-mi că vi se pare normal și, dacă vi se pare normal, nu mai am nimic de spus, pentru că e degeaba.

Mi-ați trimis o mulțime de referințe externe pentru a-mi demonstra cât de mare scriitor e Cărtărescu. Pot să vă dau și eu cel puțin la fel de multe în care nici nu e pomenit, dar, repet, nu asta e discuția. Calitatea unui scriitor nu e dată de aparatul de propagandă din spate. Am vorbit direct cu oameni care i-au cumpărat cărțile lui Cărtărescu – am eu boala asta, să vorbesc cu omul direct, în față – și unii mi-au spus că n-au rezistat nici măcar la primele două capitole, alții că le-au citit pe nerăsuflate. În asta rezidă valoarea unui scriitor, nu în câți bani s-au băgat în el pentru a-l scoate-n față, până la urmă.
Vă mai dau un exemplu pe care l-am mai folosit: Dan Brown. Un fel de Cărtărescu „al lor”, cu bani foarte mulți pompați în el pentru a deveni un vector împotriva Bisericii Catolice. Din câte știu, e singurul scriitor care a provocat o reacție oficială a Vaticanului. Nu e conspirație. A avut în spate un aparat de propagandă foarte bine pus la punct și, după ce a fost lăsat din brațe, s-a scufundat în anonimat. Așa se va întâmpla și cu Cărtărescu mai devreme sau mai târziu, vă asigur. Și știți de ce? Pentru că Sistemul are o caracteristică: își mănâncă „protejații”. Puteți sau nu să fiți de acord cu mine, dar timpul va arăta realitatea.
Mai e o discuție aici: când vor să demonstreze ceva, oamenii folosesc, în majoritatea lor, referințe de la alții. „E așa și nu altfel pentru că a spus Cutare.” Asta ține în discuțiile colocviale de pe feisbuc ori de aiurea, să te „lupți” folosind ca „armă” argumentele altora, dar nu atunci când vorbești cu cineva care cunoaște sistemul, iar eu îl cunosc. Nu mi-aș permite să vorbesc dacă nu l-aș cunoaște.

Înțelegeți problema mea?
Cărtărescu ar fi făcut bine să fi rămas scriitor. Nu știu cât ar fi câștigat fără propagandă, însă, cel puțin, era câștig curat.
Blandiana ar fi făcut bine să fi rămas scriitor, nu să se bage în Kulturpolitik făcând pe dizidenta, când se știe limpede că numai „dizidentă” n-a fost.
Patapievici, la fel, ar fi făcut bine să fi rămas scriitor, dar a ales altceva și a urcat în politica culturală, abandonându-și condiția. Las deoparte porcăriile pe care le-a scris despre români și care, în altă țară, l-ar fi dus direct pe rug – metaforic vorbind.
Nu sunt un om religios după standardele unanim acceptate, însă există o expresie ce provine din religie cu care sunt perfect de acord: nu poți să servești la doi stăpâni, iar în România, ăsta e un modus vivendi. Pile, „cunoștințe”, trafic de influență, paraîndărături, „relații”, „proptele”, bani. Atât. Și toți tac ca peștii-n acvariu, unii pentru că le convine, alții pentru că le e frică.
Vine câte-un val de „indignare populară”, după care totul se prăbușește și rămâne ca-n gară, Sistemul își vede de treabă, ignorând totul în jur. Ce-au făcut cei de la Teatrul Național – instituție care funcționează din bani publici – cu piesa de teatru în care era batjocorită religia, credința, tot ce ține de creștinism? Ia imaginați-vă că, în loc de cruce, ar fi batjocorit simboluri evreiești ori musulmane. Amploarea scandalului ar fi atins inclusiv zona diplomatică. Așa, însă… dvs., eu și atâția alții am sponsorizat din taxe și impozite o „producție” care scuipă, efectiv, pe tot ceea ce ține de creștinism, iar lumea tace.
Am văzut inclusiv „Romeo și Julieta” unde Romeo era îmbrăcat în costum cu cravată și i-am mulțumit lui Dumnezeu că Julieta era, totuși, încă, femeie.
Deci, stimată doamnă, nu mai judecați în valoare absolută: încercați să pătrundeți în interiorul fenomenului și să sesizați colateralele. Nimic nu apare din senin, ci conform unor „regii” foarte bine puse la punct și care, toate, aparțin aceluiași Sistem de care v-am spus.
E foarte comod să spunem, despre orice, „a, e o conspirație”, pentru că ne asigură confortul mental. Pătrundeți, însă, puțin, in the Rabbit Hole, ca să spun așa.

Din nou, înțelegeți problema mea?
Nu e nici cu Cărtărescu, nici cu Liiceanu, nici cu Blandiana, nici cu Patapievici, sau cu alții, personal, ci cu ei ca exponenți ai unui Sistem care ține cultura captivă și care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a menține actualul status quo.