Mintea ta e chiar a ta? Ești sigur?

Ne place să credem că întotdeauna gândim cu propria minte, iar deciziile pe care le luăm sunt bazate pe propriile opinii și hotărâri. Dar, oare, e chiar așa?
Procesele mentale ce preced o decizie sunt, aparent, simple: informare, analiză, concluzie. Dar sunt acestea ale noastre, sau ne sunt induse prin metode pe care nu le percepem?
Mintea noastră e a noastră, sau e o extensie pe care lucrează altcineva?

Pe 27 ianuarie 1991, Saddam Hussein a convocat conducătorii armatei irakiene în cartierul său general din Basra. Irakul invadase Kuweitul cu șase luni în urmă, iar Occidentul răspunsese rapid și nemilos, cu peste o mie de atacuri aeriene zilnic, distrugând forțele aeriene ale Irakului precum și apărarea antiaeriană. Inițial, planul lui Saddam Hussein fusese de a atrage coaliția într-un război de uzură desfășurat la sol. Acum, însă, lucrurile stăteau foarte rău pentru Irak din punct de vedere militar.
Cu una din cele mai mari armate din lume, călită timp de 8 ani în războiul cu Iranul, Irakul era o putere militară în adevăratul sens al cuvântului. La cartierul său general din Basra, lucrurile nu păreau deloc așa. Saddam Hussein era furios: militarii irakieni se predau cu miile forțelor coaliției, fără să tragă măcar un foc de armă. Era de neînțeles. Unul din ofițeri i-a înmânat un raport legat de existența unei stații radio FM în orașul Khafji, Arabia Saudită, care emitea mesaje subliminale, determinând soldații irakieni să abandoneze lupta. Deși a considerat raportul ca fiind propagandă occidentală, Saddam Hussein a ordonat ca, în trei zile, postul de radio să fie distrus, iar orașul Khafji să fie ocupat. Generalul-locotenent Salah Aboud Mahmoud, comandantul Corpului 3 de Armată, i-a explicat lui Saddam Hussein că misiunea ar fi sinucidere curată fără suport aerian, pe care Irakul nu-l mai avea, dar Saddam Hussein și-a menținut ordinul. Generalul Mahmoud a salutat și a ieșit, iar trei zile mai târziu, orașul Khafji era ocupat de blindatele irakiene din Divizia a 5-a Mecanizată, care au lansat un atac devastator în noaptea de 29 ianuarie. Rezistența militarilor coaliției a fost nesemnificativă: deoarece nu se așteptau la un atac, efectivele dislocate erau insuficiente. Postul de radio din Khafji a fost distrus.
Două zile mai târziu, coaliția a lansat un contraatac aerian masiv, ce a șters de pe fața pământului Divizia a 5-a Mecanizată care ocupase Khafji. Scopul fusese, însă, atins: stația de radio din Khafji nu mai exista.

---

Vom face un salt înapoi în timp, în anul 1929, în ziua de 1 aprilie.
Parada de Paște de pe 5^th Avenue din New York se desfășura sub auspiciile prosperității unei întregi națiuni, progresul tehnologic luase un avânt ce părea de neoprit, mașinile ieșeau pe bandă rulantă, sclipitoare, industria americană părea că nu mai are limite, primele camere video portabile filmau cu nesaț bucuria exprimată de cetățenii americani ce trăiau într-un paradis terestru, atmosfera era încărcată de optimism.
Un grup de tinere femei a profitat de ocazie pentru a marca dorința de emancipare și de eliberare din lațul prejudecăților printr-o metodă care a lăsat opinia publică cu gura căscată. Așa ceva nu se mai pomenise. Nonșalante, sigure pe ele, frumoase, elegante, tinerele s-au expus fumând în public.
Desigur, femeile mai fumau, atâta cât le era permis, însă numai acasă, departe de ochii publicului. Confruntate cu o nevoie acută de a-și manifesta prezența în toate domeniile, discriminate, tinerele de pe 5^th Avenue au ales cel mai potrivit moment pentru a striga lumii întregi „Suntem libere și egale cu bărbații!” 1 aprilie 1929 a fost ziua în care a apărut mișcarea feministă, ce s-a multiplicat la nivel global.
Curajoasele tinere, înfruntând oprobiul public, rupând lanțurile prejudecăților, au dat semnalul pentru emanciparea femeilor din toată lumea. Țigările au început să fie numite „torțe ale libertății”, femeile au început, cu entuziasm și sfidare, să fumeze în public chiar dacă nu erau fumătoare, doar pentru a demonstra lumii că nu sunt mai prejos decât bărbații.
Cele de mai sus sunt reale și au provocat un adevărat cutremur social în America anilor respectivi și, mai apoi, în toată lumea.
În spatele lor se află, însă, altceva.

Intră în scenă un personaj a cărui influență a fost atât de mare la nivel global, încât și în ziua de azi principiile enunțate de el sunt studiate și aplicate întocmai: Edward Bernays, nepotul lui Sigmund Freud, „părintele” psihanalizei.
La nivel anecdotic, totul a început cu o cutie cu țigări de foi cubaneze, trimisă lui Sigmund Freud în Austria de către nepotul său, Edward Bernays, după Primul Război Mondial. Situația economică în Europa era foarte dificilă, iar Freud l-a rugat pe Bernays să-i trimită o sumă de bani împrumut. Acesta, știind pasiunea unchiului pentru țigările de foi, i-a trimis și cutia de care vorbeam. Drept mulțumire, Freud i-a trimis manuscrisul cărții sale pe care nu reușea s-o publice, „O introducere generală în psihanaliză”, în care demonstra, folosindu-se de Primul Război Mondial, posibilitatea de a influența procesele decizionale ale omului utilizând impactul emoțional. Bernays a publicat-o și a avut un succes imens. Freud a devenit celebru, iar Bernays a văzut în ideile sale o oportunitate: aceea de a transforma consumatorul de produse și servicii într-o țintă precisă, bazându-se pe impactul emoțional al marketingului.

Ceea ce s-a întâmplat la parada de Paște de pe 5^th Avenue din New York, în ziua de 1 aprilie 1929, a fost, în realitate, nimic altceva decât o campanie publicitară la nivel național, elaborată de Edward Bernays pentru compania de țigarete American Tobacco. Profitând de dorința de emancipare a femeilor, Bernays a găsit modul în care acestea puteau să-și exprime opiniile altfel decât prin manifestații și proteste. Tinerele frumoase, elegante, care fumau sfidător în public, erau, de fapt, actrițe angajate de Bernays. Campania a avut un succes imens, iar vânzările lui American Tobacco au înregistrat creșteri uriașe, de neînchipuit până atunci. Tocmai deschiseseră un segment de piață nou: femeile.

---

Eggs and bacon. Îi voi spune „bacon” deoarece termenii românești nu sunt suficient de echivalenți cu ceea ce lumea cunoaște sub denumirea de bacon.
Până în 1920, americanii preferau, în marea lor majoritate, un mic dejun ușor, format din pâine prăjită, suc de portocale și cafea. Denumit popular „hrană pentru creier”, era preferatul mai ales al celor care lucrau în birouri.
În anul 1922, în New York Times a apărut, în secțiunea de „Sfaturi pentru sănătate”, un articol care cita medici din 46 de state ce afirmau același lucru: un mic dejun sănătos, autetntic, este cel format din ouă și bacon. Față de tiparele de până atunci, ideea era îngrozitor de decadentă și de ispititoare, ceva ce sărea peste prejudecățile existente, iar americanii au îmbrățișat-o cu entuziasm. New York Times a continuat să publice sfaturile a sute de medici care se pronunțau net în favoarea formulei „eggs and bacon” la micul dejun, și astăzi preferata americanilor și nu numai. Ca fapt divers, 70% din bacon-ul consumat în SUA astăzi este consumat la micul dejun.
Privind din umbră, Edward Bernays își freca satisfăcut mâinile.
Afirmațiile sutelor de medici din toată țara, publicate în New York Times, făceau parte din campania pe care Bernays o orchestrase pentru compania Beachnut Packing, care dorea să-și mărească vânzările de bacon. Bernays reușise peste așteptări. Vânzările au explodat și n-au mai scăzut niciodată.
Metoda lui Bernays a fost simplă: medicii care acceptau să gireze micul dejun format din ouă cu bacon erau plătiți și li se crea o imagine favorabilă. Cei care au refuzat, n-au contat, pentru că nu-și puteau face auzită vocea.

---

Edward Bernays devenise cineva de care trebuia să se țină cont. Reușind să modifice comportamentul și mentalitatea unei națiuni întregi, era doar o chestiune de timp până când și altcineva devenea interesat de talentele sale.
Acest altcineva era CIA.

Guatemala, 1951.
Noul președinte ales, Jacobo Árbenz, era omul spre care privea cu speranță și optimism o națiune întreagă. Reformele sale politice, sociale și economice urmau să transforme Guatemala într-o țară prosperă, de sine stătătoare, capabilă să ia decizii pentru ea însăși, fără imixtiuni din exterior. Platforma sa de dezvoltare economică era ceva ce guatemalezii așteptau de zeci de ani. Țara avea suficiente resurse, trebuia doar ca acestea să fie folosite în beneficiul poporului, iar Árbenz exact asta intenționa să facă.
Unul din sectoarele care genera cele mai mari venituri era recoltarea și exportul bananelor, care singur genera venituri duble față de PIB-ul Guatemalei. Problema era că veniturile respective nu aparțineau Guatemalei.
Peste 80% din plantațiile de banane din Guatemala erau proprietatea companiei americane United Fruit Company. Când guvernul condus de Árbenz a dat o lege prin care toate terenurile agricole neutilizate vor trece în proprietatea țăranilor săraci, deținătorii acestor terenuri urmând să primească compensații financiare, americanii de la United Fruit Company și-au dat seama că încep să piardă teren. Asta nu trebuia să se întâmple, cu niciun preț.

United Fruit Company nu era o firmă oarecare, ci un gigant care ținea sub control nu doar Guatemala, ci și alte țări sud-americane. Ambasadorul SUA la ONU, Henry Cabot Lodge, era unul din acționarii importanți ai United Fruit Company. Secretarul de Stat John Lodge, fratele lui Henry, deținea, de asemenea, un important pachet de acțiuni. Firma de avocatură a Secretarului de Stat John Foster Dulles era cea care se ocupa de toate aspectele legale ale activității United Fruit Company, în colaborare cu Schlafly Bank care deținea toate actele companiei de căi ferate din Guatemala, la rândul lor deținute de United Fruit Company împreună cu directorul CIA, Allen Dulles, fratele lui John Foster Dulles. Allen Dulles se afla și pe ștatele de plată ale firmei de avocatură deținută de fratele său.
Guatemala independentă economic era un coșmar. Deși guvernul lui Árbenz era pregătit să facă mari compromisuri financiare, United Fruit Company nu era dispusă să le accepte. Jacobo Árbenz trebuia să dispară, împreună cu guvernul său.
Cum răstorni un guvern străin, însă, fără să pară că te amesteci?
Edward Bernays avea răspunsul.

CIA l-a contactat pe Bernays, iar acesta a fost mai mult decât fericit să se implice.
A început prin a inunda presa americană cu articole care îl caracterizau pe Jacobo Árbenz ca pe un comunist periculos, omul Uniunii Sovietice. Era perioada Războiului Rece, iar opinia publică din SUA era foarte sensibilă la subiect.
Jacobo Árbenz nu era comunist, nici măcar socialist. Era un om care își iubea țara și dorea să facă ceva pentru ea. Publicul, însă, se mulțumea să preia pe nemestecate ceea ce colporta presa. Pentru el, Árbenz era un comunist, plătit de Moscova, pentru că așa scria presa. Un avanpost al Moscovei la doar 2000 de kilometri de Statele Unite era inacceptabil, iar opinia publică, speriată, a cerut să se ia măsuri.
CIA nu avea altă dorință decât să facă pe placul opiniei publice, așa că a inițiat, în 1954, operațiunea PBSUCCESS.

Operațiunea PBSUCCESS a constat din finanțarea și antrenarea, de către CIA, a unei forțe paramilitare rebele, care să preia puterea în Guatemala prin intermediul unei lovituri de stat, ceea ce s-a și întâmplat.
În ziua de 18 iunie 1954, rebelii au ocupat instituțiile statului, au arestat membrii guvernului și l-au forțat pe președintele Jacobo Árbenz să plece în exil. În locul lui a fost adus, cu sprijinul Statelor Unite, Carlos Castillo Armas. Ceea ce s-a întâmplat apoi în Guatemala desfide imaginația și face parte din politica dintotdeauna a Statelor Unite de a ține America de Sud sub control prin violență și atrocități. Din 1954 până în 1957, Carlos Castillo Armas a instituit un regim opresiv total și brutal. Torturile la care erau supuși civilii depășesc orice imaginație. Crimele la adresa populației erau ceva obișnuit. Rebelii antrenați de CIA au ucis cel puțin 200.000 de civili, sute de mii de oameni au fugit din țară, peste un milion au pierdut tot ce aveau și au rămas pe drumuri.
Profiturile United Fruit Company erau în siguranță.

---

Cele trei cazuri de mai sus sunt exemple reprezentative de manipulare a psihicului uman, fie că vorbim de tehnici de marketing folosite și în prezent sau de modificarea gândurilor și intențiilor prin mijloace de natură tehnică.
Nu poate fi contestat faptul că Edward Bernays a fost un geniu absolut. În magazine, dulciurile mici sunt așezate lângă casa de marcat. Metoda a fost descoperită de Bernays, urmărind comportamentul mamelor care își recompensau copiii pentru că stătuseră cuminți în timpul cumpărăturilor. Metoda a prins.
În cazinourile din Las Vegas (și nu numai) nu există linii drepte între orice loc de pe floor și toalete. Nu există ferestre cu vedere afară. Odată intrat, te afli într-un mediu izolat, supus doar influențelor exercitate de mesele și aparatele de joc. Metoda nu e nouă. A fost inițiată de Edward Bernays. Și a prins.
Suntem supuși manipulărilor psihice încă de la naștere. Unele sunt utile, altele… mai puțin. Mult mai puțin.

Tehnologiile de manipulare a gândurilor au fost utilizate pe scară largă prima dată în anul 1957, în New Jersey, timp de șase săptămâni, în cinematografe. Aparatelor de proiecție li s-a atașat un dispozitiv care, o dată la cinci secunde, afișa pe ecran un mesaj ce îndemna spectatorii să cumpere popcorn din holul cinematografului. Mesajul nu era perceptibil pentru ochi, durata sa fiind de 0.00033 secunde. Vânzările de popcorn au explodat.
Două posturi de radio, WAAF din Chicago și WCCO din Minneapolis au încercat, prin mesaje subliminale audio, să-și crească vânzările din publicitate. Au reușit. Vânzările au crescut cu 58%.
Când publicul a aflat, în cele din urmă, că e supus unor influențe externe pentru a-i fi dirijate acțiunile și dorințele, scandalul a fost imens. Ziarul „The Hollywood Reporter” a denumit totul ca „o violare obscenă a publicului”, iar „Washington Post” și „Los Angeles Times” au numit-o de-a dreptul „spălare pe creier”.
Guvernul federal a interzis, prin lege, utilizarea mesajelor subliminale de orice natură.
Dar, oare, a fost respectată legea, în primul rând de cei care au dat-o?
Nu. Deloc.

Potențialul noii tehnologii era mult prea mare pentru a nu atrage atenția serviciilor de informații ale Armatei. Dacă puteau fi aplicate unor săli de cinematograf sau ascultătorilor radioului, de ce nu s-ar fi putut aplica și pe câmpul de luptă? Așa s-a născut Squawk Box, o armă sonică utilizată experimental în Vietnam. Squawk Box consta din difuzoare direcționale, putea fi montată pe vehicule sau pe elicoptere și emitea un sunet ca un țipăt ascuțit, cu o intensitate de 150 de decibeli până la trei kilometri distanță. Soldaților din VietCong le plesneau timpanele, le sângerau urechile, amețeau și deveneau incapacitați, predându-se fără luptă. Se estimează că 30.000 de militari vietnamezi s-au predat între 1967 și 1968 ca rezultat al utilizării Sqawk Box.
Armata descoperise că undele sonore pot să influențeze psihicul uman. Problema era că vehiculele pe care era montat Squawk Box erau vizibile și, ca atare, puteau fi distruse ori doborâte. Trebuia făcut ceva în sensul ăsta. Trebuia inventat ceva nu doar invizibil și non-perceptibil, dar care să aibă puterea de a influența însăși starea de spirit a oamenilor. Acest ceva erau microundele.

În 1961, microundele deveniseră parte integrantă a vieții americanilor, începând de la cuptoarele binecunoscute până la diverse alte echipamente. Expunerea la niveluri scăzute de microunde, pentru scurt timp, nu dăunează sănătății, dar ce se întâmplă atunci când acestea depășesc limita? Biofizicianul Alan Frey a vrut să afle, așa că a început o serie de experimente pe voluntari. I-a plasat într-o cameră perfect izolată acustic și electromagnetic și i-a supus microundelor la diferite frecvențe. Între 200 și 3000 MHz, subiecții au început să audă sunete care le ieșeau direct din minte: click-uri, bâzâituri, ciocănituri.
Când CIA a aflat acest lucru, i-a cerut lui Frey să afle dacă, prin intermediul microundelor, se poate influența ritmul cardiac, fără niciun echipament adițional fixat pe subiect. Frey a început experimente pe broaște și a reușit să le inducă nu doar modificări ale ritmului cardiac, ci și atacuri de cord – de la distanță.
Armata a solicitat ca cercetările să se intensifice, bugetele să fie mărite și, de asemenea, a solicitat o versiune mobilă a emițătoarelor de microunde pentru a fi montată pe vehicule.

Dr. J. F. Schapitz a fost unul din cercetătorii implicați în operațiunile Black Ops ale Departamentului Apărării din SUA și, prin experimentele sale, a încercat să inducă comenzi în mintea subiecților, prin microunde de putere mică. În cursul experimentelor, unul din subiecți s-a ridicat brusc de pe scaun, a ieșit din cameră fără niciun cuvânt, a intrat într-o prăvălie din apropiere, și-a cumpărat o doză de suc, apoi s-a întors în cameră, așezându-se la loc pe scaun. Când a fost întrebat, subiectul a spus că nu-și aduce aminte de nimic decât că i s-a făcut, brusc, foarte sete și a vrut să bea ceva.
Experimentul reușise. Dr. Schapitz îi indusese, artificial, senzația de sete și comanda de a merge să-și cumpere o băutură.

Anul 1980.
Dr. Eldon Byrd, din cadrul Departamentului Apărării, a început să experimenteze folosind undele cerebrale. Numite și „oscilații neurale”, acestea reprezintă tipare ale activității electrice a creierului, fiecare tipar având o frecvență ce corespunde unei anumite stări mentale: undele Beta sunt specifice stărilor în care se caută rezolvarea unor probleme, undele Alfa apar în momentele de relaxare, undele Teta apar în timpul somnului, când subiectul visează, etc.
Dr. Byrd a încercat să sincronizeze frecvența undelor electromagnetice ale unui emițător cu frecvența celor emise de creierul uman, în scopul de a induce stările respective din exterior și de a influența comportamentul subiectului.
A reușit.
Experimentele pe păsări și pe șoareci au dat rezultate mai mult decât încurajatoare: Byrd a determinat creierul animalelor să elibereze opioide și compuși histaminici în concentrații foarte mari, generând reacții comportamentale corespunzătoare. Byrd a reușit apoi să inducă subiecților umani simptome de gripă instantaneu, precum și amețeli, până la nivelul la care subiectul era incapacitat temporar, ca și cum s-ar fi aflat sub efectul unui pistol electric paralizant.
După doi ani, proiectul a fost oprit, iar lui Byrd i s-a ordonat să nu se mai ocupe niciodată de asta. Dezamăgit, Eldon Byrd și-a dat seama de realitate: proiectul nu fusese oprit, ci fusese transferat la divizia Black Ops a Departamentului Apărării.

În anul 1982, un raport al US Air Force sublinia că creierul uman, fiind un organ ce funcționează pe bază de electricitate, poate fi dirijat să inducă diverse comportamente și stări prin intermediul câmpurilor electromagnetice. De asemenea, specifica faptul că se pot obține oprirea inimii și moartea printr-un curent de 100 de miliamperi aplicat la nivelul miocardului – de la distanță.
US Air Force l-a adus în proiect pe dr. Ross Adey și i-au cerut să transforme undele cerebrale într-o armă. Dr. Addey s-a conformat.
Folosind oameni și animale, Ross Addey a implantat în cortexul subiecților receptori care transmiteau în exterior intervalele de frecvență ale undelor cerebrale corespunzătoare diferitelor stări mentale și fizice: frică, plăcere, panică, relaxare, etc. Acestea au fost stocate într-o „librărie” de frecvențe. După aceea, Addey a „bombardat” creierul subiecților cu impulsuri electromgnetice având frecvențele respective, obținând aceleași stări fizice sau mentale pe care subiecții le aveau atunci când fuseseră emise.
Experimentul care a concluzionat totul s-a desfășurat cu un subiect uman. Capul respectivului a fost plasat într-un câmp electromagnetic, fără niciun fel de receptori, iar Addey, prin modificarea frecvențelor, a reușit să inducă orice stări, de la somn profund la panică absolută.
Se născuse o nouă armă.

Modificarea stărilor și emoțiilor prin emisii electromagnetice de la distanță poate părea de domeniul SF-ului, dar nu este. Există și un patent, depus la USPTO (United States Patent and Trademark Office), cu numărul 5159703, clasificat, însă, top secret de către guvernul federal și, ca atare, schemele nu sunt accesibile decât până la un anumit nivel. Dispozitivul se numește Silent Subliminal Presentation System și îl puteți găsi aici: https://patents.google.com/patent/US5159703A/en?oq=5159703. Dacă aveți răbdare să citiți documentul, însă, you’re in for a treat.
Ca să vă faceți o idee, iată un extras:

A silent communications system in which nonaural carriers, in the very low or very high audio frequency range or in the adjacent ultrasonic frequency spectrum, are amplitude or frequency modulated with the desired intelligence and propagated acoustically or vibrationally, for inducement into the brain, typically through the use of loudspeakers, earphones or piezoelectric transducers. The modulated carriers may be transmitted directly in real time or may be conveniently recorded and stored on mechanical, magnetic or optical media for delayed or repeated transmission to the listener.

Tehnologia de influențare de la distanță a comportamentului uman e o teorie a conspirației și nu are nicio bază reală.
Asta afirmă CIA, atunci când e luată la întrebări.
De fapt, din punctul de vedere al CIA, totul este o teorie a conspirației.
Dispozitivul de mai sus, Silent Subliminal Presentation System, dispune de o bază de date, de o „hartă” a frecvențelor undelor cerebrale și poate induce orice stări mentale, emoții de orice fel, inclusiv disperare, lipsă de speranță, inutilitate și de asemenea poate modifica starea fizică a subiecților. Sistemul se numește Silent Sound Spread Spectrum sau S-QUAD, funcționează fie la frecvențe foarte joase, fie la frecvențe foarte înalte și, ceea ce îl face și mai periculos este faptul că poate fi încorporat într-un semnal din spectrul perceptibil de către urechea umană. Cu alte cuvinte, folosindu-se o transmisie radio obișnuită ca vector, subiecții pot fi bombardați subliminal cu semnale sau chiar comenzi. Mai jos aveți o imagine a unui semnal audio obișnuit care are înglobat S-QUAD.

---

---

După ce Irakul a fost obligat să se retragă din Kuweit, președintele George Bush a spus, într-o declarație publică: „Scopul nostru nu este să răsturnăm guvernul irakian, ci să eliberăm Kuweit. Sper ca, acum, poporul irakian să-l convingă pe Saddam Hussein să renunțe la agresiune” (am citat din memorie).
Să crezi în sinceritatea declarațiilor oficialilor de la Washington e ceva ce denotă, în cel mai bun caz, naivitate. Așa a și fost.
În ziua de 1 martie 1991, la doar o zi după încetarea ostilităților, în Irak a erupt o revoltă populară masivă împotriva lui Saddam Hussein. Începută în Basra, s-a întins rapid în toate orașele mari din sudul Irakului. Peste 100.000 de civili irakieni au fost uciși. Revolta s-a declanșat brusc, fiind, aparent, declanșată de emisia unui post de radio, „Vocea Irakului liber”, localizat în Arabia Saudită și operat de CIA. CIA a afirmat că totul a fost o coincidență.
N-a fost.
Postul de radio din Khafji, care a determinat militarii irakieni să se predea în masă, fără să tragă nici măcar un foc de armă, era operat tot de CIA. Există declarații ale acestora care vorbesc de „descurajare”, „inutilitate”, „lipsa speranței”.
Ca o notă personală, irakienii nu doar că nu erau împotriva lui Saddam Hussein, dar aprobau invadarea Kuweitului. În Irak nu se trăia rău, în general vorbind, iar faptul că Saddam Hussein era caracterizat de Occident drept „dictator” e o chestiune de perspectivă – și de propagandă. Saddam Hussein n-a fost mai dictator decât alții, care sunt „aprobați” de Occident.
Tot într-o notă personală, Madeleine Albright, Secretar de Stat în perioada respectivă, a declarat, public: „[…] am ucis cinci sute de mii de copii în Irak, dar a meritat.”

După „experimentul Irak” cu sistemul S-QUAD, lucrurile au început să atingă dimensiuni globale.
În Fairbanks, Alaska, s-a construit un complex de emițătoare, având un buget imens, operat de DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency). Când spui DARPA, spui Black Ops. Complexul de la Fairbanks este utilizat pentru emiterea de impulsuri electromagnetice în ionosfera Pământului, iar numele său este HAARP (High-frequency Active Auroral Research Program). La suprafață este operat de Universitatea din Fairbanks, dar CIA devine extrem de reticentă atunci când i se cer explicații.

---

---

Ionosfera Pământului reflectă impulsurile electromagnetice. Pe asta se bazează comunicațiile de joasă frecvență, care, din cauza curburii Pământului, nu pot ajunge direct la destinatar. Sunt emise în ionosferă, iar aceasta le reflectă înapoi, într-un unghi egal cu cel de incidență. Teoretic, dacă S-QUAD este înglobat în emisiile HAARP, se poate găsi o explicație la depresiile în masă, la revoltele „spontane” în masă și la orice stare care apare la nivel de mase. Nu se poate să nu fi observat că, uneori, toți cei din jurul vostru sunt fie veseli, fie deprimați, ca și cum ar fi ceva „în aer”, după cum i-am auzit pe mulți exprimându-se.

Tot într-o notă personală, înainte de a scrie materialul de față, am întrebat mai multe persoane care stau zilnic în fața televizorului dacă ceea ce aud și văd le influențează starea psihică. Am auzit termeni ca „descurajare”, „nu poți să faci nimic” precum și, în două sau trei cazuri, de senzații de rău fizic.
Acuma, având în vedere ce se întâmplă în România și ce urmează să se întâmple, nu e de mirare că apar senzații de vomă și de descurajare, dar, oare, cauza e doar asta?