Mi-e scârbă

Deschid din nou interfața asta cu o scârbă viscerală, nimicitoare, care îmi provoacă o senzație de vomă fizică.
Mi-e scârbă de ce a ajuns România, mi-e scârbă de fariseii care o locuiesc, mi-e scârbă de bandiții care decid pentru alții fără să fie îndesați în pușcărie pe viață, mi-e scârbă de guriștii-lingători, lăutari ratați, pentru care singura șansă să fie remarcați e să-și manifeste disponibilitatea în a linge Curul Stăpânului de multe ori pentru nimic, doar de dragul de a o face penru că asta le e gândirea și caracterul încă de la ieșirea din mamele lor.

Mi-e scârbă să văd că TOT ce am scris de-a lungul timpului, TOT ce am spus că se va întâmpla, se întâmplă.
Mi-e scârbă să-i văd pe subintelectualii de internet cum au trecut, prudent, în silenzio stampa, așteptând, probabil, un cur mai proeminent de pupat.
Mi-e scârbă să văd chivuțele cu ceva lectură la bază cum se dau învățați din vârful buzelor, prețioși și afectați, sofisticați precum gândirea-le peștericolă, făcând tumbe și sărind prin cercuri ca bufonii cu speranța vreunei recompense de la Curul Stăpânului.
Mi-e scârbă să văd că am avut dreptate când am afirmat că Matematicianul Paralimpic și Retardat, cu studii incerte și fără lucrări publicate, a transformat conceptul „România Onestă” promovat cu o candoare vecină cu tâmpenia în „România de Căcat” pe care scuipă doar cine nu vrea.
Mi-e scârbă să văd că am avut dreptate atunci când am afirmat că TOTUL în România e o uriașă cacealma orchestrată de diverse servicii secrete în beneficiul străinilor și în paguba naivilor care încă mai cred că trebuie să voteze.
Mi-e scârbă să văd că am avut dreptate atunci când am afirmat că Ilie-Sărăcie e un dement psihopat al cărui loc e într-o cameră cu pereții moi.
Mi-e scârbă să văd că am avut dreptate atunci când am afirmat despre USR și descreierații de-acolo că sunt o bandă de teroriști care sabotează sistematic și cu program orice încercare a românilor de a ieși dintr-un rahat pe care nu ei l-au creat.
Mi-e scârbă să văd că am avut dreptate când am afirmat că răul abia începe.
Mi-e scârbă să văd că am avut dreptate când am afirmat că românii sunt un popor de lași gata să-și sară la jugulară unii altora mai curând, în loc să-și verse frustrările pe cei care merită.
Mi-e scârbă să văd că am avut dreptate când am afirmat că România e guvernată pe Facebook de o gașcă de infecți fără școală, fără meserie, proști ca noaptea și aroganți așa cum doar imbecilul autentic știe să fie.
Mi-e scârbă să văd cum am avut dreptate când am afirmat că bolojenii, simionii, friții, barnii, georgeștii, ponții, grindenii, ghinii, miruții, țoaiele, gheoghiții și toți ceilalți șobolani sunt nimic altceva decât niște bandiți ordinari al căror loc e la ocnă până în ziua în care își vor da duhul, la un loc cu tot neamul lor până la a șaptea spiță.
Mi-e scârbă să văd jeguri ordinare mândruțe îndopându-se lacom cu căcat ambalat sub formă de sarmale – căcat împachetat în curpapier folosit pe-o parte.
Mi-e scârbă să văd că am avut dreptate când am afirmat că România va fi pusă pe burtă de descreierații care, mai curând, și-ar sugruma copiii decât să plece înapoi în haznaua de unde s-au târât.
Mi-e scârbă să văd crize peste crize, inventate doar pentru ca unii să-și umple conturile – le doresc să moară înecați cu bani, iar familiile lor să fie călcate de tramvai în ziua de Crăciun.
Mi-e scârbă să văd România umilită de banditul Zelenski, iar ei să-i placă și să ceară mai mult.
Mi-e scârbă să văd Ucraina cumpărând capacități industriale majore din România și NIMENI din cei care au pretenția că sunt „la butoane” să nu miște, ci să facă temenele până la pământ cu coaiele banditului ucrainean în gură.
Mi-e scârbă să văd agricultura României pusă la pământ pentru a face loc Ucrainei.
Mi-e scârbă să vd că sindicatele sunt extensii ale bandiților de la putere.
Mi-e scârbă să văd profesorii zbierând isteric după salarii dar nescoțând un sunet despre programa care îndobitocește copiii.
Mi-e scârbă să văd TAROM pusă pe lista de falimente, că piloții sunt furați sistematic la bani, în fiecare an.
Mi-e scârbă să văd cum Infectul Stat Român a acceptat poprirea banilor Romatsa de japițele coroiate de la Pfizer, în timp ce Polonia le-a spus direct MUIE.
Mi-e scârbă să văd pe Litoral ucraineni obraznici și aroganți, în mașini de lux, scuipând pe românii care iau flegma și și-o întind pe față, recunoscători.
Mi-e scârbă vauzind îndemnuri ceaușiste de „reducere a consumului de curent” și aș voma pe Bolojan care afirmă că „el nu aprinde becurile și nu pornește aerul condiționat acasă”. Mincinos ordinar ce ești.
Mi-e scârbă să văd viitorii șomeri, încă studenți, fără nicio grijă pentru ziua în care vor începe să moară de foame căutând un job de manipulant marfă ori casieră la supermarket.
Mi-e scârbă să văd cum părinții sunt prea ocupați pentru a-și educa copiii.
Mi-e scârbă să văd că românii, oriunde te uiți, sunt puși pe scandal, gata oricând să orăcăie ofensați din orice, aroganți, cu coada pe sus, ca și cum n-ar fi vai steaua lor.
Mi-e scârbă să văd că românii au devenit un popor grobian, cu mentalitate de gorilă stătută.
Mi-e scârbă să văd străzile pline de gândaci mizerabili și infectați de Nepal, Pakistan ori Sri Lanka, cu ochii lor de vite prelingându-se bestial după fetele care încă îndrăznesc să poarte fuste mini.
Mi-e scârbă să văd companiile aeriene maximizându-și cu sfruntare și disperare profitul pe seama pasagerilor, prin cele mai absurde metode.
Mi-e scârbă să văd pasageri care confundă avionul cu poiata găinilor și personalul navigant cu servitorii.
Mi-e scârbă să văd genocidul trecut cu vederea doar pentru că e vorba de „poporul ales”. Ales de cine?
Mi-e scârbă de escrocul Elie Wiesel, de „institutul” care îi poartă numele și mi-e scârbă de Alexandru Florian, alt descreierat a cărui existență e dedicată Răului.
Mi-e scârbă să văd bestii care pretind că-i venerează Allah și pe Mohamed (Pacea fie cu El) ucigând oameni nevinovați în numele propriei demențe furioase.
Mi-e scârbă să văd homosexuali împuțiți și copii retardați pe jumătate dezbrăcați urlând pe străzi, protejați de poliție în timp ce purtarea Drapelului Național și a unor icoane sunt privite ca „extremism”.
Mi-e scârbă să văd români la all-inclusive îndopându-se ca porcii la troacă, plecând să vomite doar pentru a mai face puțin loc în burțile lor abjecte și scurse.
Mi-e scârbă de trotinetarii cu mental de handicapați care vâjâie pe străzi printre mașini și pietoni – sper să-i văd morți pe toți, călcați de camioane, până la ultimul.
Mi-e scârbă de putorile care habar n-au să-și facă de mâncare în propria casă și comandă gunoaie cu sudori și păr de nepalez pe post de garnitură.
Mi-e scârbă de căcații ăștia mici pentru care un „job” înseamnă obligatoriu birou curățel, laptop, mașină de firmă, stomatolog gratuit și cel puțin 2000 de euro salariu net, în condițiile în care ei nu știu să facă NIMIC.
Mi-e scârbă de zdrențele de pe Facebook care-și pun poze cu buzele țuguiate și țâțele pe-afară, în căutarea unei validări care nu apare de nicăieri.
Mi-e scârbă de panaramele care merg la piață încălțate cu tocuri-cui și gheare de un kilometru, cu priviri scârbite de prințese de Foaie Verde, țărănci parvenite infecte cărora le pute totul în jur fără să realizeze că ele sunt cele care put.

… mi-e scârbă de mult mai multe.
Mai ales, mi-e scârbă de slugoii prăsiți de o subspecie din România, pregătiți să se târască cu bale orinde e rost de o iluzorie validare din partea altor viermi ca ei.
Le doresc o moarte în dureri, cu viscerele vomate, în bale, sânge și rahat, pe pernă.

Kismet!