ALBASTRU
Situația e albastră ca cerul la 11.000 de metri, la ora 1700 (ora locală).
Presa din România – de fapt, fițuicile care și-au atârnat în coadă cuvântul presă, adicăcam toate – fierbe cu bulbuci: prea multe evenimente, prea puțin creier pentru a le analiza coerent. În funcție de cine dă banu’ și ordinu’, se trasează conexiuni din cele mai aberante între bulele urât mirositoare care pocnesc la suprafața smârcului numit România.
Boicotul cerut de Georgescu-Fructe-de-Pădure a ajuns să fie „antisemit”, adică, dacă nu mai cumperi de la supermarket, ești contra evreilor. Am auzit multe enormități la viața mea, dar asta le întrece cam pe toate. Aproape orice faci riscă să fie trecut în categoria „contra evreilor”. România s-a întors în anii ’50. Aștept, cu interes, etapa pe sistolă și diastolă (antisemite).
Polarizarea din social s-a accentuat, dacă mai era posibil: pe de-o parte cei care urlă „nu mai cumpărăm de la bandiții ăia!” – deși pe pariu că o fac? – iar pe de altă parte, cei care cumpără compulsiv, cu stegulețul albastru după ei, pentru că așa le-a spus feisbucul. În realitate, ambele tabere dau dovadă de aceeași lipsă de gândire: să nu mai cumperi ceva doar din răzbunare, deși ai nevoie, e o mare tâmpenie, iar să cumperi din dorința de a-i sfida pe ceilalți e aceeași mare tâmpenie, cu sens schimbat.
Condiționarea prin sloganuri sforăitoare funcționează perfect. Războiul cognitiv merge strună, cu victime de ambele părți.
Cei care ar trebui să pună piciorul în prag sunt ocupați să bage bățul prin gard. Conform rapoartelor financiare, cam toate super- și hiper- prăvăliile alea au înregistrat nu doar profituri zero, ci și pierderi imense, de sute de milioane și de aici ar trebui pornit, nu asmuțind oamenii unii împotriva celorlalți. Băieții ăia de la guvern, însă, au alte preocupări, mult mai importante. Bolovan sau cum îl cheamă, Antonescu, Nicușor, etc. se zvârcolesc pe burtă în praf de dragul României, nu alta. Ocupați cu zvârcolitul, nu văd că barosanii multinaționali merg pe pierdere de ani de zile, adică zero impozite.
Nu văd că contractele de furnizare a energiei electrice au ajuns, de la 1.20 lei/kW, la 8.30 lei pe kW.
Nu văd că întreținerea la blocuri crește cu 10-20% în fiecare lună, indiferent dacă consumi sau nu.
Nu văd că banii sunt tot mai scumpi.
Nu văd că, de fapt, mulți dintre idealizații producători români sunt cel puțin la fel de hoți și bandiți ca ei – la alt nivel.
Iohannis a plecat și lumea se bucură. Se bucură ca proasta, pentru că plecarea lui Iohannis, prin demisie, a legitimat menținerea actualului status quo politic, iar nemernicii care au nenorocit România rânjesc satisfăcuți: trag de sfori legal. Cu aceiași mizerabili de până acum în cărți, băieții veseli își aranjează ploile, banii și familia într-o paranghelie de mahala, într-un vârtej de picioare murdare și de fuste urcate-n cap prin praf și printre balegi. Nu-i doare nici capul: românii sunt mai ocupați să se înjure unii pe alții, ca niște tâmpiți.
Bolojan, președintele în funcție, fost șofer de camion, e – aparent – hoț dovedit, cu dosar la Interpol. Se potrivește acolo unde e. E – aparent – diagnosticat clinic cu schizofrenie, pentru care se tratează o dată pe lună la Viena, locul favorit al celor suferinzi și care au bani.
În școli se vrea studierea istoriei „holocaustului” în detrimentul istoriei României. Daniel David, nulitatea de la UBB – altă pepinieră homosexualist-progresistă – s-a gândit el, așa, că istoria evreilor e mai importantă pentru români. „Gândit” e impropriu spus: a executat, mai curând, pentru că despre gândit… Dumnezeu cu mila.
În timpul ăsta, 60% din adolescenți sunt analfabeți funcțional, au mințile zburate în tictoc și nu știu de care capăt se ține furculița. Cultura lor se rezumă la Țancă Vijelia sau Gigi Parizer, cum i-o chema pe jegoșii ăia.
Sistemul medical de stat e praf și pulbere, în spital te duci cu gripă, pleci cu hepatită, n-ai plicul, du-te dracului de sărac, echipamente sofisticate de investigație ruginesc prin subsoluri pentru că n-ar cine să lucreze cu ele, la camerele de gardă stai câte șase ore – patru, dacă ești pe moarte. Du-te la „privat”, nene, că sunt aceiași medici ca la stat, cu normă dublă. Cum, n-ai bani? Păi mori, du-te dreacu’, da’ anunță tu familia înainte, că noi suntem în pauza de masă.
Totul e de vânzare: terenuri, păduri, resurse, companii de stat cu profil strategic, sănătate, funcții, respectul de sine, convingeri, opțiuni, oameni.
România s-a scos pe sine pe Centură, epilată pe picioare, curvă scoasă la reformă care nu mai are din ce trăi, oferindu-și, cu un surâs jalnic, milog, cu gura fără dinți căscată larg, cu o falsă fericire înlăcrimată, farmecele fanate oricui îi dă de-o ciungă, de-o țuică și de-un drum „la munte” unde înfulecă o clătită de la chioșc și zice că-i e bine.
Da… situația e ALBASTRĂ.
GALBEN
Românii se pișă cu jet unii în gura celorlalți, înecându-se într-un ocean galben de tâmpenie. Ești cu „ăla”? Antisemitule, banditule, antieuropeanule, antiucraineanule, putinistule, orbanistule, antihomosexualistule, trădător vândut ungurilor! Ești cu „celălalt”? Progresistule, homosexualistule, ursulistule, sereistule, khazarule, jidane, cancelculturistule, trădător vândut brucselului!
Românilor le place să facă pipi. Mai ales unii pe alții. Le confirmă părerea bună despre sine. Să te piși în gura altuia e dovada că poți, iar în România nu contează ce sau cine ești, important e să arăți că poți, important e să vadă ceilalți că poți.
Să te-mbraci ca pentru bal când te duci la „mall” – după ce, neapărat! ți-ai spălat mașina -, să-ți reglezi din butoane mecla pentru a părea fericită și fără griji, să-ți iei acel aer de „eu pot și nu-mi pasă de voi, săracilor” obligatoriu dacă vrei să ieși în lume, spatele drept, pieptul în față, nasul puțin în sus, fac parte din manualul „românului nou” care se pișă cu boltă și jet pe toți ceilalți pentru că, în România, grosimea și intensitatea jetului de urină e măsura în care ești respectat – sau măcar temut, ceea ce, nu-i așa, e același lucru.
Te știu. Ești trogloditul ăla care, încrăvătat și încostumat, semeț, a început să facă scandal la îmbarcare pe motiv de „hai mai repede, dom’le, cu așezatul pe scaune!”, ai jignit-o pe colega de la cabină și nu te-ai potolit până n-am venit la tine și ți-am spus „Dacă mai vociferați, vă dau jos.” Ți-am vorbit cu „dumneavoastră”, deși ți-aș fi rupt mânuțele în câte trei locuri, după care te-aș fi trimis, apoi, direct la chirurgie maxilo-facială.
Ca „domn”, trebuie să arăți că poți, orice, nu contează, dar trebuie s-o arăți. Ca „doamnă”, n-are-a face ce ești, n-are-a face că nu poți să-ți citești dintr-o suflare nici măcar certificatul de naștere, important e să te-mbraci frumos, să te fardezi conform filmulețelor specialistelor de pe tictoc, iar succesul e garantat. Dacă n-ai în ziua aia și trebuie să te întorci tot cu tramvaiul acasă, nu-i nimic, e și mâine o zi. Poți să-ți petreci noaptea plângând în pernă, gonind cățelul de pe canapea, apoi privindu-te în oglindă, hotărâtă: „Sunt frumoasă și mă iubesc!!” (că așa a zis doamna aia de pe iutub că trebuie să fac, se numește „motivațional”). Apoi, poate, te masturbezi puțin înainte de culcare. Mâine e o nouă zi. Cine știe, poate că vei pleca acasă cu un gip, nu cu tramvaiul pentru săraci.
Bineînțeles, te piși galben pe ceilalți, care se zdrobesc să încerce să trăiască, cât de cât, decent. Nu ești din lumea lor, a sărakilor. Bătrâna care își numără monezile de zece bani la casă și lasă, umilă, deoparte, ceva din ce a îndrăznit să pună în coș… „hai mai repede, mamaie, că ne grăbim!!” Futu-i în gură de săraci, că nu știu să cumpere cât își permit și tre’ să stau io după ei acum! Te-ai mai pișat pe unul și e bine. Tu poți.
Te folosești de libertatea de a putea scrie orice sub acoperirea anonimatului. Feisbuc, bloguri, tictoc, te piși pe oricine, plenar, cu jet gros, rânjind a satisfacție: mamă, ce i-am zis-o! Cum adică, numele…?? Adică să-mi dau numele real?? Hai, lasă… nu-i de-ajuns că sunt imbecil(ă)? Să mă știe ăștia nominal?? Nu-i destul că mă piș pe ei?
… GALBEN?
ROȘU
Da, începi să vezi roșu dacă îndrăznești să privești atent în jur, pentru că nimic nu mai funcționează.
Instinctele au preluat controlul, visceralul e normalul, miștocăreala groasă, zemoasă, de Alimentara, e la ordinea zilei, puțind ca o conservă de pește din 1972. Toți se pricep la tot, „nu știu, învață-mă” a ajuns ceva rușinos, care-ți scade valoarea în ochii celorlalți. Știi tot și n-ai nevoie de nimeni. Emiți judecăți de grădiniță la care atârni un citat din diverși clasici pentru a te da cult. Spui „de gustibus…” cu un zâmbet condescendent, doar așa pari învățat și cult în cap. Cele trei citate în limba latină pe care le știi pe de rost sunt dovada clară a faptului că, nu doar știi despre ce vorbești, dar și că înțelegi. Nu uita să postezi pe feisbuc! Neapărat într-un dreptunghi colorat, cu ghilimele: „Dacă nu e bine, atunci e rău” – Einstein. Sau Cioran. Sau Eminescu. Sau Iorga. Sau mă-ta-n cur.
Nu cumperi cărți – nu te interesează ce scriu boii ăia. Cultura o găsești pe internet. Fefeleaga a devenit banc. Venea o moară pe Siret, sau Venea omoară pe Siret? Cine e Venea? Căcat, Dostoievski. Un putinist împuțit. Căcat, Wagner. Un homofob și un mascul toxic. Să citeeești?? Căăărți??? Păi, ce, manualul mașinii de spălat e și-așa greu de priceput, ce dracu’. Căcat Porumbescu. A zis și aia, cum o cheamă, Angela Gheorghiu, parcă. Diva aia reșapată, care nu se împacă cu nimeni. Țancă, frate!! „Dujmanii meeei… femeia meaaa… baaanii meeei!”
Căcat, cultură. Nu mai faci nimic cu ea. Capu’ sus, că poți!
Dar vezi roșu când îi vezi pe ceilalți. Huo, comunistule, anticristule, antisemitule, homosexualistule, securistule… iar au crescut prețurile. Eh, asta e. Bine că-mi permit. Du-te bă, dracului, de-aici, n-ai pensie?? Ai dreacu babalâci… cică n-au de medicamente. Păi să moară, bă, că și-așa sunt în plus! Io le plătesc, bă, pensia!! Paraziții dreacu’.
Mă duc la păcănele azi, că am un pont.
Ia cu lămâie, că altfel vezi
ROȘU.
Și uite-așa, a rămas Varza.
