GOEmetrul (sau Frustrarea-n Găurică)

Iar vă gândiți la prostii… Este? Ați văzut găurică și gata, you let your imagination runs wild. „Tovarhăși, stați liniștiți la locurili voastre!” cum spunea unul, că nu e vorba de acea găurică.
E vorba de cu totul alta și anume de găurica în care Goe stă pitulat – după cum îi spune și numele științific, Greuceanis Pitulatus – și de unde mai trage câte-un scuipat, foarte atent să nu scoată capul prea tare și să-și deconspire identitatea de Erou. Sau o fi femeie Goe, dracu’ știe… în cazu’ ăsta, săru-mâna, doamnă, n-aveți a vă teme, eu nu insult doamnele niciodată, prefer să plec.

Iar divaghez… îmi spunea Doamna (?) Goe, într-un mesaj nervos, că sufăr de nu-știu-ce inflamare a oarece glandă care te face să scrii mult. Guilty as charged. Există glanda aia? Hm…
În fine… Goe – nu-i spun nici domnul nici doamna, că plutesc ceva incertitudini aici – îmi trimite, la fiecare material pe care-l scriu, cel puțin un mesaj în care încearcă. Ce încearcă? Habar n-am, pentru că știe că aici nu pupă decât cu o singură condiție, de care se ferește ca de dracu’ și anume să-mi repete în față, privindu-mă-n ochi, toate porcăriile pe care mi le-a transmis de-a lungul timpului – inclusiv de mamă – din Anonimatul Găuricii în care se pitulează (Greuceanis Pitulatus, da?).
Trebuie să apreciez consecvența, totuși: zilnic, dimineața-pe-răcoare, când tot omul se mai spală pe dinți, Goe e la mine, cu regularitate de metronom. Citește, gândește, apoi, din umbra găuricii, mai aruncă un scuipat, nici nu contează contextul, important e s-o facă. Cum spuneam, consecvență, domnule. Cred că, dacă mi-aș închide site-ul, i-aș lipsi, l-aș lăsa fără unul din puținele, aș spune, scopuri în viață.

„Talentatul făuritor”, cum îl numea cineva fără importanță, al cărui nume l-am uitat, îmi îmbogățește constant arhiva cu cele mai interesante, colorate și mirobolante considerații vizavi de persoana mea și n-am o problemă cu asta: i le citesc ca pe presă (uneori împreună cu colegi, dacă situația o permite), adică „hai să vedem ce-a mai zis ăsta” (sau asta?). Mă deranjează, însă, referințele – nu multe, recunosc, dar și una e mult prea mult – pe care le-a făcut vizavi de maică-mea, mai mult sau mai puțin voalat și ar trebui să cadă-n genunchi pe gresie în baie și să mulțumească tuturor sfinților din calendar că nu era în fața mea atunci. Dar, divaghez. Din nou. Glanda aia…

Pentru mine, Goe e un caz. E fascinant. Toți mai avem accese de turbare, că oameni suntem, dar individul ăsta sare din grafic bine de tot. Mă-ntrebam, la un moment dat, filosofic, așa, ce-l mână în luptă pe Greuceanis Pitulatus și m-am prins și a fost ca o revelație: totul a început de când m-am legat de Mircea. Cum, care Mircea? Miiirceaaa… „iubim-femeile-pentru-că-se-trag-din-fetițe”… Mircea, acela care vorbește de copii cărora le iese caca din fund, care vorbește de copii cărora le place „să-și pună degetul pe fund și să-l miroase apoi”… Mircea… orbitorul… hai că v-ați adus aminte, este?
Deci, de când m-am legat de Mircea, Goe a turbat cu T mare și nu i-a mai trecut de atunci. O fi chiar el Mircea, poate, nu? Sau o fi prietena lui Mircea? Nu știu, că stă pitulat, timid, ca o mimoză. Oare își pune și el degetul… hai că o iau razna și nu e OK. (Bad Axel! Bad!!)
De fapt, cumva nu mă miră afinitatea lui Goe pentru Mircea, măcar dacă ne uităm la câteva exemple de argumentație ale „talentatului făuritor” (cine dracu’ i-a zis așa mă… bă, memorie scurtă ce am…):

n-ai cum să întelegi tu, boule, relatiile de afectiune
papitoi nenorocit si sclerozat
mănânci căcat, amice
cred că pe tine te-a aplaudat mama ta cu o singură mână. Pe cap.
rămâi oriunde acelasi papitoi senil si frustrat
esti un căcat cu ochi care recirculă clisee stupide mizând pe aldusii neamului. Te agiti in zadar gunoiule.
jigodie esti tu si cu neamul tău de răpciugoși
esti o gaură fără cur

Vedeți, fără a contesta talentul literar al greuceanului, trebuie să remarcați apetența pentru „gaură”, pentru „cur” și pentru „căcat”, ceea ce ne duce, din nou, cu gândul la Mircea care vorbește de copii cărora le iese caca din fund și care… știți voi, cu degetul. De-aia mă-ntreb, n-o fi, Goe, cumva, un foarte apropiat de-al cărtărescului-iubitor-de-femei-pentru-că-se-trag-din-fetițe? Foarte apropiat? Hm… Speculăm aici, just for the fun of it.

Acuma, pornind de la ideea că greuceanul e tot timpul furios, mi-a venit în minte o chestie trăsnet, de-am râs cu lacrimi. Le-am spus-o unor colegi care știu povestea integral, că ne distrăm împreună când mai trântește Goe un scuipat din găurică, iar unul mi-a spus, citez „Lasă-l în plm, mă, nu vezi că e distrus…?” însă, la naiba, doar n-o să renunț la o idee genială, nu-i așa? În definitiv, așa cum Goe spune, atunci când flegmează-n dreapta și-n stânga, că e ceva „ludic” – mă-ntreb, cu groază, cum se juca ăsta când era mic (ca vârstă, that is) – așa și mie-mi place să mă joc, mai ales dacă am cu cine. And boy, do I! Ha!

OK, OK… ideea.
Pornind de la premisa că greuceanul nu va renunța să-mi trimită mesaje de apreciere și va sta, în continuare, pitulat voinicește în oh, atât de protectorul anonimat al Eroului Autentic, m-am gândit să fac un Goemetru.
Ce este un Goemetru? Este un aparat care măsoară intensitatea Focului Interior al greuceanului, pe baza calității literare a mesajelor pe care mi le trimite periodic cu o consecvență demnă de o cauză mai bună.
Se află în dreapta, pe bară, deasupra Listei Rușinii cu veșnic același unic premiant. 🠊 🠊 🠊
Goemetrul este gradat în Unități [NFG]_S.I., adică Nivel Frustrare-n Găurică.
Veți observa că nu are o „zonă verde”. Nici n-ar avea cum, că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, nu-i așa? Intensitatea Focului Interior Eroic al greuceanului va fi actualizată periodic, ca prognoza meteo.
Acuma, pentru că, în sfârșit, scuipații Eroului Necunoscut vor avea și o utilitate publică, îl rog să continue, la modul cel mai serios: trebuie să-mi alimenteze Goemetrul.
L-aș ruga, însă, pe Erou, să nu mai spună nimic de mama, pentru că viața asta e scurtă și plină de neprevăzut și-ar fi păcat să mă apuc să-l caut pe bune, pentru că l-aș găsi. Internetul e în multe feluri, numai anonim nu și cea mai mare surpriză pe care ți-o poate face Viața e aceea că niciodată nu știi cu cine ai de-a face.

Deci, Goe, ai liber să-mi spui cum vrei, dar pe mama las-o deoparte.