Dacă am fi trăit în altă epocă, cea cu „pistoale și cafea în zori de zi în spatele mănăstirii”, acum erai mort.
Glumesc, nu sări de pe scaun.
Așa cum, pe bună dreptate, mi-ai reproșat furios în nenumărate rânduri, îmi place să scriu mult. Cu ce te deranjează asta atât de tare, nu-mi dau seama, dar to each his own. Ca atare, pentru a-ți da dreptate, voi face un scurt istoric al lucrurilor – adică voi scrie mult.
Am început să povestim pe blogul ăla al tău, normal, fără probleme. Am observat la tine un modus operandi specific și anume acela de a tatona terenul, căutând locul în care să dai cu copita, prin întrebări aparent inofensive care au, însă, rolul de a găsi un „punct slab” al interlocutorului. De fapt, ceea ce faci este să-ți pregătești terenul pentru „ludicul” tău, așa cum îl numești, respectiv pentru a căuta să te „impui” prin flegme și scuipați în fața tuturor – cu excepția celor care sunt de acord să te pupe-n cur non-stop și să-ți dea dreptate în absolut orice.
În momentul în care ai început să-mi arunci diverse „calificative”, aparent inofensive, am hotărât că nu mai e cazul să continui: văzând cum abordezi lucrurile cu alții, mi-am dat seama unde vom ajunge în cele din urmă, așa că am decis s-o las baltă și am plecat.
Ai dat cu copita-n găleată atunci când m-am legat de mircea-cărtărescu-iubitorul-de-femei-pentru-că-se-trag-din-fetițe, mircea-cărtărescu-iubitorul-de-copii-care-și-pun-degetul-pe-fund-și-l-miroase-apoi, azvârlindu-mi un val de insulte absolut gratuite, având în vedere că nici nu te mai băgam în seamă.
Cu excepția ta, cei care mi-au scris legat de subiect au înțeles, de fapt, substratul materialului și au adus argumente, așa cum face orice om cu mințile la locul lor – nu tu. Dacă ai fi adus argumente, puteam discuta fără probleme, însă ai preferat abordarea tipic românească, aceea de a insulta la modul scârbos, în pofida faptului că nu ți-am spus, niciodată, nici „dă-te mai încolo”. Cum spuneam, însă, to each his own.
Am hotărât să te cenzurez – și ești singurul cenzurat aici – pentru că nu vreau ca site-ul meu să devină locul în care te speli – o latrină.
Ai intervenit inclusiv în discuțiile mele cu alții, pe teme profesionale, fără să ai habar despre ce vorbești – din nou, tipic românesc – cu miștocăreală de grădiniță, ceea ce i-a determinat pe respectivii să-mi scrie direct pe e-mail și știi de ce? Pentru că oamenii întregi la minte nu caută conflicte. Tu le cauți, le provoci și le amplifici, vomând în dreapta și în stânga cu o disperare de posedat. Nu-ți place nimeni și nimic, în afară de persoana ta. Pe cei doi-trei care-ți dau dreptate tot timpul îi tolerezi pentru că nu te contrazic. Am văzut cel puțin trei persoane pe care, în trecut, le făceai albie de porci, iar acum le accepți bucuros pentru că pică pe „narativul” tău. Cred că ești un caz.
Revenind la subiect: de-a lungul timpului mi-ai trimis peste 50 de mesaje, în care m-ai făcut cum ți-a venit la gură – și ești foarte dotat în privința asta. Te-ai legat inclusiv de maică-mea – ceea ce e nu josnic, ci mult mai jos.
Nu ți-am răspuns niciodată în aceeași manieră, dimpotrivă: te-am invitat la o discuție față-n față, în ideea în care să ne cunoaștem și să vedem unde e problema. Ți-am dat chiar și datele mele de contact, public. Ți-am creat toate condițiile. Ai refuzat.
Ceea ce n-ai înțeles, însă, e un lucru simplu: tot ceea ce am făcut cu tine de-a lungul timpului a fost premeditat, pentru a-ți face un profil. Ai picat pe fentă grav, ca un începător și pici în continuare. Sincer, mă așteptam, totuși, la mai mult. Dar, vai.
Când am hotărât să te cenzurez complet, adică să-ți trimit porcăriile direct acolo unde aparțin, la gunoi, ai sărit în sus ca fulminatul de mercur. De ce? Ții atât de mult să-ți vezi numele aici, cu [cenzurat] dedesupt? Din nou, de ce? Ți-ai trimis până și hitman-ul să-mi atragă atenția, nevricos și penibil, asupra „libertății de exprimare garantată de Constituție”. În treacăt fie spus, cu asemenea prieteni, cine naiba mai are nevoie de dușmani, este?
În pofida faptului că știi că tot ceea ce-mi scrii ajunge la gunoi, continui să-mi trimiți chestii furioase, din care răzbate o frustrare pe care nu o înțeleg, oricât aș încerca. Ce speri? Să primești răspunsurile cu care ești obișnuit de la alții? Ți-ai greșit omul, amice.
Nu pot să nu observ, însă, o dinamică interesantă a reacțiilor tale – deși nu tocmai neașteptată: în ultima perioadă te mai abții, cât de cât, de la abjecții, ceea ce e un punct bunicel. Ești pe drumul cel bun. Poate că, într-un viitor îndepărtat, vom reuși chiar să te reeducăm – dacă vei mai trăi până atunci, având în vedere vârsta.
Revenind: când ai văzut că nu primești răspunsuri, de niciun fel, ai început să bați câmpii, cu grație, vizavi de chestiuni mai mult sau mai puțin profesionale, despre care n-ai nici cea mai vagă idee. Nu știi nimic despre mine, nu știi ce fac, cu ce mă ocup, cum o fac – și nu vei ști niciodată – așa că tot ceea ce ți-a rămas sunt abordările de tip „ionel-e-supărat-pe-gigel-pentru-că-nu-l-lasă-în-leagăn”.
Te-ai legat de capacitățile mele cognitive.
Te-ai legat de „frustrările mele sexuale”. (WTF??)
Te-ai legat de faptul că „scriu prea mult”.
Te-ai legat de faptul că „nu am comentarii”.
Te-ai legat de faptul că „nu am cititori”.
Te-ai legat chiar și de faptul că persoane „pe care le apreciai” îndrăznesc să comenteze aici.
Dezamăgitor. De la un intelectual de teapa ta, mă așteptam la mai mult. Dar, cum spuneam, vai.
La fiecare material pe care-l scriu, îmi trimiți cel puțin un mesaj (la ultimul mi-ai trimis două) furios – perseverare diabolicum – fără nicio legătură cu subiectul, doar că sunt prost, că mă dau intelectual și că scriu prea mult (ăsta e un laitmotiv, no mattter what). Pe bune, nu reușesc să înțeleg de ce lungimea textelor mele te deranjează atât de tare? Îți e greu să le citești? Oare ai un attention span redus? În cazul ăsta, nu mai face eforturi. Trăiește liniștit. Nu te mai agita.
Trebuie să înțelegi un lucru, Goe: îmi place să trăiesc în bună dispoziție, consider Viața o uriașă glumă de care trebuie să profităm, iar micile balegi în care, uneori, mai călcăm, sunt inevitabile ca răceala ușoară o dată la doi sau trei ani. Faptul că am călcat în tine nu te transformă într-un „dușman”. În realitate, ești subiect de distracție pentru mai multă lume, ca netflixu’. Într-un fel sucit, îmi ești simpatic și, dacă ai dispărea, mi-ai lipsi. Nu îmi e teamă, însă, de asta, pentru că pici pe fentă non-stop, zici că le cauți.
Iar am scris prea mult, nu-i așa? Iar turbezi…
Bun.
Cum spuneam în titlu, din cauza disperării tale de a mă insulta continuu, îți creez condițiile pentru un catharsis adevărat și te provoc la duel.
Încearcă să rămâi atent, bine?
Pentru că refuzi să discuți față-n față, îți ofer șansa de a demonstra că orice am scris eu e greșit.
Dacă la orice scriu tu ripostezi cu „ești prost” și altele în același registru, înseamnă că te bazezi pe ceva concret, nu-i așa?
Ia oricare material de-al meu – care vrei tu – și demontează-l. Calcă-l în picioare. Fă-l praf.
Am, însă, câteva condiții:
1. Scrie un text contraargumentat, fără insulte, ca un intelectual ce ești. Poți. Sau nu?
2. Demonstrează, prin a+b, că ceea ce am scris eu e greșit. Poți asta. Sau nu?
3. Folosește-ți propriile argumente, nu „e cum spun eu pentru că așa a zis Cutare”. Poți mai mult de atât. Sau nu?
4. Nu-mi da citate de pe feisbuc ori filmulețe pe iutub ca argument. Ai, desigur, capacitatea intelectuală de a argumenta. Sau nu?
5. Ai libertatea să faci research la discreție, cheamă-ți și prietenii – dacă ai – să te ajute.
Uite cum o să facem: tu scrii textul – repet, pe orice material de-al meu – și îți promit că îl voi publica aici, cu condiția să fie argumentat, nu cu „ești un…”. Cuvântul meu valorează mult în cercurile în care mă învârt și când fac o promisiune, mă țin de ea, no matter what.
Nu-ți voi mai cere să-ți faci publică identitatea la textul tău: m-am prins că ești sfios.
După ce îl voi publica, vom discuta pe comentarii, doar eu cu tine. Nimeni altcineva nu va putea să comenteze acolo.
Nu e nevoie să mă anunți în prealabil la ce material de-al meu vei face referire: surprise me.
Voi face și o secțiune separată aici, la mine pe site, care se va numi, evident, duh!! Goe.
La un anumit moment, de comun acord, voi face pe site un poll, unde cititorii să-și exprime, anonim, opinia vizavi de ambele texte și de discuția subsecventă.
Atenție, însă: la prima insultă, ai dispărut. Bănuiesc că poți și fără să scuipi – sau mă dezamăgești, din nou? Sper că nu.
Ce zici, o facem? Ca între gentlemeni?
Trimite-mi un mesaj care să cuprindă atât: „De acord.” Va apărea aici.
Ai la dispoziție o lună, roughly, pentru a face research pe ceea ce vei dori să demontezi. Counter-ul e pe bara din dreapta. Ai mai mult de 31 de zile la dispoziție, din cauza diferenței de fus orar.
Dacă nu te prezinți pe teren, la expirarea timpului va apărea acolo un lucru. Nu vrei să știi ce.
Poți? Let’s rock.
33 de comentarii la „Goe, te provoc la duel.”
Imposibil, d-l Goe, sa te refuze..Stie foarte bine sa taie… frunze…
Ai trecut la limită.
Te rog să nu-l insulți.
O face singur mult mai prof. decât ar putea cineva sa i-o faca.
epic!!!!! 😂😂😂 n-o sa vina! pariu pe ce vrei tu. 😃
Pe-un six pack?
tuborg
Bleah, bere pentru doamne. Staropramen rulz. You’re on. 🙂
🤣
/* cenzurat */
Tic-tac, Goe.
Tic-tac…
/* cenzurat */
Tic-tac, Goe…
/* cenzurat */
Tempus fugit, Goe… tic-tac…
Toate personajele legendare, sunt concepte imaginare, seculare, create de minti luminate, geniale, par exemple: Ion Luca Caragiale.
OK…?
sanebunesti ca se roaga de tine acum 😂 pregateste berile
Nu, ha-ha! Mă face cum îi vine la gură și la fel pe cei care comentează – adică și pe tine, mă! HA! 😀
Sunt om de onoare, nea Ioane, dacă pierd pariul, ai six pack-ul.
/* cenzurat */
🙂 🙂 🙂
Radu,te-ai transformat într-un bully și ti-o spun chai daca te superi pe mine.Tu nu esti asa.Intru la tine de cate ori am timp sa citesc ce scrii dar plictisesti oamenii cu razboiul tau pentru ca nu ai adversar.E ca si cum est la dojo si te bati cu umbra.Iti dau un sfat pe care poti sa-l accepti sau nu.Opreste-te.
In due time, Sensei.
Unde e dialogul? Unde sunt argumentele? Nimic de înțeles.
Deocamdată, argumentele se lasă așteptate. Dialogul, la fel. Nu poate exista un dialog atunci când argumentele sunt dejecții.
Previzibil.
/* cenzurat */
@ Axel ,
Dupa parerea mea „duelul” acela , daca ar fi avut loc cu armele d-lui Goe , ai fi fost mort de mult . Si sunt sigura ca ti-ai dat seama ,altfel i-ai fi publicat comentariile si ai fi duelat cu aceleasi arme „daca ti-ar fi dat mana” . Duelul ,din cate stiu, se face cu martori si pe deasupra este menit sa-ti apere onoarea, ori despre ce onoare este vorba aici, devreme ce iti tii adversarul in cusca ?
Stimată doamnă, vă băgați aiurea în ceva ce vă depășește, v-o spun cu toată răspunderea, dar am să vă răspund detaliat, just for the fun of it.
A, apropo, vedeți că aveți un text cu numele dvs., scris cu ceva timp în urmă. Aș fi curios să vă cunosc opinia vizavi de el, dacă nu vă cer prea mult.
Acuma, pentru a vă răsplăti devotamentul neprecupețit față de persoana în chestiune, vă atrag atenția că i-am creat toate condițiile pentru un „duel cu martori” cum spuneți, punând inclusiv public datele mele de contact, iar onorabilul în chestiune a refuzat cu obstinație să stăm, frumos, de vorbă, ca doi adulți, față-n față, asta apropo de „onoare”.
Că-l ascundeți după propria fustă, e problema dvs., nu comentez, dar știți, atunci când refuzi să privești omul în față și să-ți asumi afirmațiile, se numește într-un fel.
A… sau ești „mult prea superior” (sic!) – e SIC, nu SÎC – pentru a te angaja în niște discuții, până la urmă, normale – până și dvs. ați venit cu argumente în comentarii – și, fiind „atât de superior”, ai senzația că lumea trebuie să-ți suporte cu drag porcăriile pe care le arunci? Hm… interesant.
Cum vi s-ar fi părut dacă, la comentariile dvs., v-ați fi trezit cu răspunsuri de tip „băi, inepto” așa cum practică „superiorul” în cazul altor doamne? Ah… stați, că dvs. „ați trecut testul”, cum spuneați mai demult… mda. Shaolin curat, nu alta…
Serios? M-aș fi „duelat cu aceleași arme”? I-auzi… cu care arme?
Ia să vedem…
… cu astea…?
Lup-ul acela axel se cheamă. Axinte ai ajuns să-ti dai singur muie cu martori?
„s-a pompat în Cărtărescu un milion și jumătate de euro și nu din bani privați. ” !!! // „Ca om, Cartarescu este un jeg ce a dat in Eminescu in cel mai josnic si ordinar mod posibil in cardasie fiind cu alte jeguri de teapa lui si sub orchestratia lui plesu, alt jeg.” – !!!
Calomnii cu circuit închis pe un blog care practică cenzura. Mă uimeste seninăntatea cu care-si manifestă Renata prezenta, sedusă si rapusă de fascinatia abjectiei.
… sau cu astea?
Pe cine pula calului oi vrea sa manipulezi pe blogul asta de doi bani care n-are trafic nici cât al lui Aldus?
Preiei si propagi tot felul de subersiuni care rimeaza cu complexele tale si cu sechelele cu care ai iesit din pubertate si din comunism. Si, colac peste pupaza, mai si cenzurezi comentariile inconvenabile ca sa-ti validezi cu brio statutul de bigot care face si complot.
… sau cu astea?
dar de unde știi tu măi țărane c-a pus Nicușor Bucureștiul pe butuci? Așa ti-au spus ție rudele de la oraș? De la ce oraș?
P.S. Axinte, esti obscen si calomiator. Si amarnic la mânie. Faci sângi în baligi si prestezi în surdina de pe aci defulările mitocanului singuratic. Bă esti prost? Sau esti încă si în suferință si doliu, dupa pierderea prin avort a Geției?
… iar astea sunt cele „blânde”, ca să spun așa, nu am pus ca exemple cele cu maică-mea.
Deci, asta e „argumentația” și „onoarea” la care trebuia eu să ripostez, da? Cum? La fel? Nu fac așa ceva, stimată doamnă. Că pe dvs. v-o amuza genul ăsta de conversații și de „onoare”, e problema dvs., pe mine, însă, nu mă amuză.
E foarte aiurea că am pus aici lucrurile de mai sus, dar cred că vă veți face o imagine a „armelor” și a „onoarei” respectivului. Sau nu, depinde de nivelul de fanatism.
Nu știu dacă e cazul să vă spun, dar individul în chestiune e singurul care face clăbuci la gură pe-aici. Toți ceilalți comentatori se exprimă normal, pentru că sunt oameni normali.
Site-ul meu nu e latrină, no matter what. Am oprit comentariile unora care-l făceau albie de porci pe respectivul, exact pe același principiu: vrei să fii mahalagiu, du-te, frate-n mahala, ce cauți la mine? Nu i-am luat apărarea, ci pur și simplu nu vreau ca cei care comentează aici să se trezească cu lăturile altora azvârlite-n cap.
Pe adversar nu-l ții în cușcă, stimată doamnă – animalele turbate le ții în cușcă.
/* cenzurat */
Cum… niciun răspuns?
Mă așteptam la mai mult…
… sau nu?
Nici la text n-ați răspuns… oare nu mai are feisbucul argumente? De ce nu încercați cu ciatgipiti?
Dacă ai 130 de voturi la articolul ăsta, atunci ai mai mult trafic decât mine. Eu am vreo câțiva zeci de unici pe zi, în principal din motoarele de căutare. Dar presupun că aducerea atât de abruptă în discuție a traficului, pe care tu l-ai avea mai mic, trădează niște complexe de inferioritate (și mă întreb dacă freudine).
Traficul e irelevant, în ce mă privește, cel puțin. Dacă aș scrie pentru bani sau pentru oarece alte beneficii, m-ar preocupa, dar așa…
E haios, totuși, că materialele despre individul în cauză au cel mai mare număr de voturi sau cum le zice, e clar că-s mulți care-i poartă sâmbetele și nu e de mirare, la cum face.
Oricum, să știi că te pomenește aproape tot la două mesaje pe care mi le trimite. 😀
Știu, mă menționează și la Renata, și la el pe blog – în trecut și de 6-7 ori pe pagină, dar acum a mai rărit-o.
Interesant că pe Renata, pe vremea când era prietenă cu mine și îl banase în Gară pe motiv de nesimțire, o trata cam la fel cum te tratează pe tine și pe mine. Spunându-i că e o scriitoare ratată și lipsită de talent, o babetă, o farmacistă mediocră și frustrată etc. O făcea în toate felurile. Pentru ca, după ce s-a certat cu mine și s-a împrietenit cu el, s-o tot lingușească. Asta în condițiile în care Renata de acum, cu talentul, calitățile și defectele ei, este fix aceeași cu Renata de atunci, pe care o înjura și o făcea albie de porci. Ca să nu mai vorbesc de cei 2-3 comentatori de la el de pe blog, sau un comentator și două comentatoare, care sunt vai și-amar, care nu înțeleg mai nimic din ce citesc (vezi și ce frumuseți de comentarii îți trimite Stely, ca exemplu), dar pe care le cocoloșește, că-i trebuie discipoli sau admiratori. Vedem, deci, cât de obiectiv și corect este omul.
De fapt, din ce-am observat, Goe are niște puncte nevralgice, la care se activează. Sunt ca niște probe eliminatorii: totul până îl calci pe una dintre aceste bătături! Știința mainstream, globalismul, valorile europene, narativa oficială, un fel de secularism plus, în cazul tău, Cărtărescu. Adică, e ca un burete sau goarnă a acestor curente globalist-progresiste-mainstream, iar dacă ieși din linia asta, devii conspiraționist și indezirabil.
Problema e că și în domeniile pe care le tratează la el pe blog și în care se ține tare, cum ar fi matematica sau fizica, dacă sapi mai adânc, descoperi că așa-zisele lui cunoștințe sunt destul de limitate, capacitățile intelectuale destul de precare, iar în spatele acestei spoieli omul este chiar și acolo aproape gol.
To each his own, nu-i așa?