Falsificatorul Moșteanu – addendum

Lăsând la o parte faptul că, în funcția de Ministru al Apărării, a fost adus un individ fără nicio calificare profesională, care a mințit, și-a falsificat diplomele de studii, fără armata făcută; lăsând la o parte faptul că, probabil, 80% din „demnitarii” români sunt sau au fost asociați cu cauze penale, ori au dosare penale pentru diferite motive – trafic de influență, spălare de bani, hărțuire, proxenetism, evaziune fiscală, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fals în declarații și uz de fals etc.; lăsând la o parte faptul că mulți, prea mulți, au „absolvit” instituții private de învățământ care nu sunt altceva decât fabrici de diplome false pe bani, lăsând la o parte toate astea, ceea ce e tragic aici e altceva.

Citind comentariile românilor la materialele din presă legate de falsificatorul Moșteanu, transpare ceva ce ar trebui să dea fiori oricărui individ cu capul pe umeri, indiferent de opiniile politico/ideologice și anume:

– atât „partizanii” usereului cât și „ceilalți” se porcăiesc unii pe alții în cel mai țigănesc mod posibil – argumentul suprem al românului atunci când n-are argumente
– vizavi de falsurile și minciunile moșteanului, una din cele mai folosite riposte e „și ce, Cutare și Cutărescu de la voi n-au mințit și n-au furat??” de parcă asta ar da carte blanche oricui din „tabăra” cealaltă să facă la fel; e uimitoare tendința românilor de a se dezvinovăți prin a spune „și ceilalți fac la fel”, ceea ce e nu doar dovada unei prostii aproape patologice, ci și un semnal clar că românii nu se raportează la ceea ce e normal, ci la ceea ce fac alții pentru a-și justifica anormalitatea
– foarte mulți români au diplome de studii obținute prin muncă uneori foarte grea, dar nimeni nu pare să realizeze că au ajuns să fie scuipați în gură de o pletoră de mincinoși, plagiatori și șuți, care și-au luat „diplome” și „doctorate” pe bandă rulantă, pe bani, fără a avea nici măcar o singură calificare profesională reală – iar românii, cei cu studii pe bune, nu doar că acceptă asta, ci s-ar strânge de gât unii pe alții luându-le apărarea nenorociților ăstora; practic, fac tabula rasa din eforturile proprii și se transformă în oi tâmpite behăind pe lângă ciobanul care-și bate joc de ele
– românii nu realizează că, indiferent de „tabăra” din care fac parte, sunt doar o masă de manevră pentru cei care, în spate, se bat pe umeri unii pe alții și hăhăie gros, mitocănește, la vederea imbecililor care și-ar da foc unii altora pentru a le lua apărarea; programele de modelare socială ale lui Anton Rog și ale băbăeților lui din SRI dau rezultate absolut strălucite și nimeni nu pare să realizeze faptul că IQ-ul unei mulțimi nu e o medie, ci are valoarea celui mai scăzut IQ din mulțimea respectivă – așa se face că oameni de la care te-ai aștepta la mai mult reacționează ca niște imbecili cu bale la gură, aruncând cu rahat ca maimuțele și culmea e că retardații ăștia sunt convinși că au dreptate…
– se spune că „societatea românească e divizată” – fals, societatea românească nu (mai) există, fiind înlocuită de libărci de tastatură care-și varsă caracterul infect și tâmpenia pe feisbuc, tictoc și altele similare, refulând, de fapt, propriile frustrări pe care le proiectează asupra altora considerați singurii vinovați pentru propriile eșecuri; responsabilitatea și asumarea au devenit niște necunoscute în România
– ultimul gest al unora – bineînțeles, cu ordin de misiune – a fost tăierea cu drujba a troiței de la… whatever, cea legată de băiatul ăla, Zelea Codreanu; au prins de suport, cu bandă, un pămătuf pentru spălat borcane – eu folosesc așa ceva la budă; unii ar spune că e un gest disperat și jegos marca usere, dar nu, nu e așa – e un nou algoritm emanat de la SRI pentru a ridica încă puțin nivelul tensiunilor sociale în vederea controlului și a reușit cu brio, generând o nouă bulă de reacții cretine și refulări prostești; dincolo de gestul în sine care e mizerabil – nu distrugi un simbol religios, indiferent de ce religie vorbim – motivația e atât de transparentă încât e greu de crezut că aproape nimeni n-a remarcat-o (desigur, pentru că e transparentă); s-au (re)activat „legionarii” – exact ceea ce se urmărea inițial – iar conflictul greucenilor de tastatură a ajuns la niște cote de te-ntrebi „mă, da’ oamenii ăștia n-au ce face cu viața lor?” – se pare că nu…

Dacă ar fi să tragem o concluzie, ar fi una tragică, măcar prin faptul că ipocrizia românească a ajuns la niște cote inimaginabile. Te-ai aștepta, de la atâția greuceni de tastatură ca, atunci când stau unul lângă altul, din întâmplare, să se ia de gât cu dinții, dar nici măcar asta nu fac, pentru că le e frică – preferă tastatura, de unde poți să te dai făt-frumos pe regulile altora. De-acum, nici măcar de silă nu mai e vorba, ci de milă autentică: oamenii ăștia au o viață foarte nasoală, în realitate. Se simt nerealizați, inutili, nebăgați în seamă și nevalidați, ceea ce, pentru un român, echivalează cu moartea socială.
Dar, nu-i așa, să fim optimiști: vin sărbătorile, casele se vor umple cu televizoare și mașini de spălat luate pe credit, frigiderele se vor umple cu mâncare din care jumătate va fi aruncată, iluzia bunăstării va persista până pe 1 ianuarie ora 0300, când, insidios, gândurile la rate, la un nou an de muncă (?), la taxele care se vor mări, la prețurile aflate permanent în decolare și la „politică” se vor strecura, din nou, în mintea, și așa prea aglomerată, a „societății românești”.
Românii vor trage aer în piept: un nou sezon de bălăceală în cocină va începe.

Kismet!