Pe site-ul meu nu sunt permise insultele și/sau jignirile la adresa altor comentatori. Ai argumente, spune-le. „Ești un/o…” nu este argument, ci expresia scrisă a propriei tale imbecilități disperate de individ nebăgat în seamă. Vrei să-i jignești pe alții care ar dori o discuție, du-te sănătos pe feisbuc sau pe blogurile celor care-ți permit să fii nesimțit și mitocan. Eu nu-ți permit.
Vrei să înjuri Sistemul și pe javrele care fac parte din el? Be my guest, dezlănțuie-te. Poate învăț și ceva nou de la tine. 🙂
Pe site-ul meu, sunt singurul care decide ce va apărea și ce nu. Live with it. Nu dau doi bani pe principiile înalte ale libertății de exprimare, atâta vreme cât sunt folosite pentru a-i jigni pe ceilalți comentatori, indiferent cine sunt aceștia.
Vrei să fii anonim? N-ai decât, n-am o problemă cu asta, însă cei care chiar sunt șmecheri și deștepți nu se ghemuiesc în scaun, frecând-o, fleoșcăit, la rece, încercând să pară ceea ce nu sunt. Ai ceva de spus? Asumă-ți, cu capul sus. Nu te da bărbat dacă nu ți-o găsești nici cu lupa.
Vrei să ne contrazicem? Nicio problemă, bagă. Folosește, însă, argumente, nu vomă.
Dacă pot să învăț de la tine ceea ce nu știam, o să-ți mulțumesc și ai o bere de la mine (uneori pe bune, IRL).
Spre deosebire de cei mai mulți, sunt foarte fair-play: recunosc când am greșit și aștept să mă corectezi. Vreau să învăț de la cei care știu ceea ce eu nu știu.
Dacă mă-njuri, e ca și cum m-ar înjura viermele de gălbează. Nu te-njur înapoi. Te cenzurez. E mult mai comod și mai distractiv. Îmi place să te văd cum turbezi, fără speranță.
La mine pe site nu există second strike. Dacă te comporți ca un goriloi turbat și în călduri, vei fi tratat ca unul.
Nu mă interesează să am „vizualizări” sau „like-uri”. I don’t give a flying fuck. Un singur cititor care înțelege e mai presus de alți două mii pe săptămână care-s vai de capu’ lor. De ăia două mii n-am nevoie, de cel care înțelege, da.
Opiniile mele sunt strict ale mele. Nu mă interesează cine sau dacă e de acord cu ele, nu mă interesează să schimb părerea cuiva. Consider că, din două controverse inteligente, argumentate, poate ieși ceva bun. Nu ești de acord cu mine? Nicio problemă, sunt de acord că nu ești de acord și-ți respect sută la sută punctul de vedere. Dezacordul în opinii nu dă măsura persoanei – educația și inteligența o dau.
Astea-s regulile aici. Ești sau nu de acord cu ele, it’s up to you. Ești liber să dispari în ceață.
Cum ți se pare ce-ai citit? (nu da 1 doar pentru că nu mă simpatizezi... ăsta se numește retard sever... 🙂 )
4.9 / 5. 29