Ce faci „de Apocalipsă”? (3)

Preambul (necesar): ciclul „apocalipsei” a fost publicat pe blogul vechi și, pentru că partea a patra e work in progress, l-am translatat aici, în propria sa categorie (cu comentarii cu tot), deoarece e un subiect ce poate incita la discuții interesante. Este o „lucrare” de ficțiune, bazată pe evenimente și pe date reale, care încearcă să extrapoleze consecințele la nivel global ale unui nou Eveniment Carrington.
Sunt deschis discuțiilor în contradictoriu, câtă vreme se bazează pe argumente.

„Și cetatea nu are nevoie de soare nici de lună ca să strălucească în ea”
Revelația, 21:23

Milioanele de kilometri de fire electrice care străbat Pământul, supraîncărcate electric, încep să arunce snopuri de scântei. Multe se rup în mici explozii albastre, apoi cad pe sol. Când se ating unele de altele, țâșnesc flăcări care aprind lanurile de cereale și construcțiile din lemn din apropiere.
Rețeaua globală de electricitate se îndreaptă spre un colaps total.

Transformatoarele imense care asigură aprovizionarea cu curent electric în orașe se supraîncarcă și trimit în rețea curenți cu un amperaj devastator, apoi explodează ca niște bombe, împrăștiind în jur ulei încins. În case, efectul e catastrofic. Tot ceea ce e alimentat la priză e distrus, azvârlind valuri de scântei electrice. Unele aparate iau foc. Flăcările se propagă rapid, alimentate de materialele combustibile. Blocuri, cartiere întregi, devin un infern de flăcări. Nu există apă. Nu mai curge. Stațiile de alimentare cu apă au încetat să funcționeze. Focul devorează totul, implacabil. Oamenii urlă, încercând să se salveze chiar aruncându-se în gol de la etaj. Unii se încăpățânează să nu renunțe la vreo amintire sau la ceva considerat util și mor, asfixiați de fum sau arși de vii.
La centralele de alimentare cu gaze, regulatoarele de presiune, alimentate electric, nu mai funcționează. Flăcările-pilot aprind gazele de pe conducte. Gazele aprinse se propagă cu viteze incredibile prin țevi, din cauza creșterii presiunii. În locurile unde supapele de întoarcere nu mai funcționează se produc explozii masive. Tronsoane întregi de conducte sar în aer în subsoluri și pe străzi.
Termocentralele au scăpat de sub control. Fără software-ul care le reglează funcționarea, fără curent electric pentru reglarea presiunilor, cazanele imense sar în aer. Norii uriași de vapori încinși duc cu gândul la explozii nucleare.
În măruntaiele barajelor hidrocentralelor, tot ceea ce funcționează electric se oprește. Turbinele își încetează rotația, dar apa continuă să se năpustească aproape vertical prin conductele de aducțiune, cu o forță de neoprit. Fără direcționarea asigurată de turbine, presiunea apei crește până când structurile din interiorul barajelor cedează. Porțile de deversare, lipsite de curent electric, sunt azvârlite cât colo ca niște foi de hârtie de milioanele de tone de apă care, după ce au inundat barajele, se năpustesc apocaliptic prin canalele de deversare. Inundate în interior, supuse unor presiuni enorme, barajele cedează, lăsând drum liber apelor dezlănțuite. Localitățile din aval sunt imediat rase de pe fața pământului, iar zidurile de apă se îndreaptă cu o energie implacabilă spre următoarele baraje. Lovite de puhoaiele dezlănțuite, acestea cedează. Apele inundă orașele din aval, se năpustesc pe străzi și prin curți, luând cu ele oameni și animale. Ajunse la șes, se răspândesc pe ogoare și pe tarlale, transformându-le în mlaștini.

Circuitele tuturor generatoarelor eoliene se ard. Elicele uriașe se opresc. În vârful pilonilor, multe console iau foc. Flăcările distrug totul în calea lor, iar câmpurile arată ca și cum cineva a aprins mii și mii de lumânări imense. Lumânări pentru Omenire.
Câmpurile acoperite cu panouri solare au devenit inerte. Acumulatorii de stocare sunt arși, tot ceea ce însemna echipament de control s-a oprit. Plăcile cu circuite sunt prăjite. Cu infrastructura de stocare și de transport arsă, au devenit la fel de inutile ca o oglindă ce reflectă lumina.

În combinatele chimice, lipsite de instrucțiunile primite electric, toate sistemele de control o iau razna. Reactoarele și coloanele de sinteză, instalațiile care funcționează la presiune mare, tancurile de stocare și de alimentare, totul sare în aer, împrăștiind în atmosferă milioane de tone de gaze toxice. Personalul care lucrează acolo e decimat în câteva secunde. Amestecul necontrolat al substanțelor chimice dă naștere la compuși corozivi și mortali, care amplifică dezastrul. Zonele din jurul combinatelor sunt contaminate până la ardere. Norii corozivi de gaze sunt purtați de vânt peste orașele din apropiere. Oamenii se sufocă pe străzi, cu plămânii arși, înnegriți. Se zvârcolesc pe asfalt, horcăind, cu ochii ieșiți din orbite, în încercări zadarnice de a respira. Nu mai au cu ce, nu mai au plămâni.

Depozitele de carburanți iau foc, fie din cauza supraacumulării de energie statică, fie din cauza scânteilor aruncate de sistemele electrice care le comandă. Unele sar în aer, provocând unde de șoc care sparg geamuri, distrug clădirile din apropiere, aruncă oamenii ca pe niște paie. Valuri de carburant aprins se scurg necontrolat, generând incendii masive în drumul lor, care se propagă violent, devorând tot ceea ce poate să ardă. Mașinile din împrejurimi sar în aer, pe rând, aprinzând, la rândul lor, alte și alte mașini și alte clădiri. În zonele aglomerate, incendiile se caută unele pe altele și se unesc în furtuni de foc.

Infrastructura electrică a spitalelor a încetat să funcționeze. Milioane de oameni mor în saloane, lipsiți de oxigen sau de substanțele care îi mențin în viață. În maternități, incubatoarele au devenit doar cutii inerte, sicrie pentru milioane de nou-născuți. Ei sunt cei norocoși: nici nu știu că au apucat să trăiască.

În centralele nucleare, toate procesele care țin sub control materialul radioactiv se transformă în haos. Presiunile și temperaturile cresc catastrofic, lipsite de controlul sistemelor electronice. Barele de răcire din reactoare nu mai fac față. Reactoarele sar în aer și iau foc, împrăștiind material radioactiv în nori imenși de fum în formă de ciupercă. Vântul împrăștie particulele mortale care se vor fixa în tot ceea ce înseamnă organism viu.

Calculatoarele silozurilor rachetelor, unele comandate de „inteligența artificială”, se ard, trimițând în sistem instrucțiuni haotice. Operatorii din buncărele subterane privesc îngroziți cum motoarele reactive ale rachetelor pornesc necontrolat, cu bubuituri de nesuportat, azvârlind flăcări uriașe. Porțile metalice ale tuburilor de lansare rămân, însă, închise. Rachetele explodează în interior, generând mici cutremure de pământ. Tot ceea ce era viu în buncăre a dispărut. Dacă, totuși, porțile metalice s-au deschis, rachetele pornesc haotic în zbor necontrolat. Acolo unde vor cădea, vor face prăpăd, mai ales cele care au montate focoasele nucleare.
Depozitele de muniție convențională au devenit bombe cu ceas. Sistemele electrice și electronice care le guvernează nu mai există. În pofida măsurilor de siguranță, unele sar în aer din cauza scânteilor și flăcărilor de la sistemele de control, nivelând totul în jur pe kilometri întregi.

„Depopularea” clamată cu entuziasm de „activiștii de mediu” nevropați și demenți, de cei care se autointitulează „elite”, tocmai a avut loc, dar nu chiar cum ar fi vrut-o ei.
George Soros a murit în spital, cu plămânii sparți, după ce instalația de ventilare a scăpat de sub control.
William „Bill” Gates a murit zdrobit sub sfărâmăturile avionului care îl ducea spre Europa.
Greta Thunberg a murit arsă de vie în hotelul unde era cazată înaintea participării la un nou „simpozion” de isterie climatică la Bruxelles. S-a aruncat de la etajul 12, urlând, cuprinsă de flăcări și, probabil, era deja moartă când a atins pavajul și s-a împrăștiat ca o jucărie stricată.
Ursula von der Leyen, împreună cu anturajul ei, a murit respirând foc după ce casa în care participa la o recepție a izbucnit în flăcări de la explozia instalației de gaze.
În România, Raed Arafat a murit cu capul zdrobit de rama parbrizului atunci când un camion scăpat de sub control a lovit în plin mașina în care se afla.
Octavian Jurma, „medicul” care n-a practicat vreodată medicina, dar a împins la moarte și la suferință mii de oameni promovând otrava la fiolă denumită, ridicol, „vaccin”, a murit sufocat și ars încercând să scape din apartamentul în flăcări.

Pământul a devenit o hecatombă. Chiar și zonele situate pe partea opusă impactului au avut de suferit pagube enorme, necuantificabile. Conceptele imbecile de „interconectare”, de „globalizare”, de uniformizare a proceselor și structurilor și-au arătat cealaltă față și, cu un rânjet hidos, i-au venit omenirii de hac în câteva ore. Nimeni n-a scăpat neafectat, în afara celor câteva triburi încă izolate, în care tehnologia nu a pătruns.
Morții se numără cu sutele de mii.
Pământul s-a cufundat în întuneric.
Inima Omenirii bate încet, chinuitor, aproape de colaps.

Ce e mai rău, însă, abia acum urmează: revenirea Omului la originea sa de animal.

(va urma)