Înainte de orice, vă spun din start că, în conformitate cu standardele actuale, sunt misogin.
Și, bineînțeles, porc.
Acum, după ce am clarificat asta, voi intra în subiectul propriu-zis, care mi-a fost inspirat de un articol scris de cineva în replică la un altul din New York Times scris, la rândul lui, de o doamnă-feministă-înverșunată aflată la frageda vârstă de 50+, bineînțeles, singură, care își trăiește feminismul și feminitatea în solitudine. Cine e de vină? All together now… bărbații!
Fără să intru în articolul menționat, pe scurt, doamna în cauză afirmă că scăderea catastrofală a relațiilor stabile și creșterea exponențială a separărilor și a divorțurilor o constituie faptul că bărbații, la ora actuală, sunt speriați de femeile, desigur, puternice și independente (care preferă să-și contemple puterea în oglindă, apoi plâng juma’ de noapte cu mecla înfundată-n pernă, nota mea).
Ideea cretină a cucoanei de mai sus mi-a dat inspirația pentru textul de față (care va fi, probabil, lung, habar n-am, pentru că I write them as I get them și, oricum, textul a fost scris pe bucăți, timp de vreo cinci săptămâni, dacă nu chiar mai mult).
Pentru început, puțină, foarte puțină istorie, pentru cei care au senzația că feminismul a apărut ca o mișcare globală a femeilor în căutarea unui alt rol față de cel pe care îl au, oricum, de pe vremea când domnul venea de la muncă cu bâta pe umăr.
Mișcarea feministă a apărut ca o strategie de marketing inițiată de Edward Bernays, în anul 1929, la New York – și dacă vreți să aflați substratul, băgați okiu’ în textul Mintea ta e chiar a ta? Ești sigur? și vă veți lămuri.
Asta a fost istoria. Puțină, cum am promis.
Mișcarea feministă nu e o inițiativă a femeilor, ci are în spate niște păpușari super-deștepți, așa cum au toate ONG-urile mari din lume, cele pentru cretini – de tip Declic, Greenpeace ori altele de aceeași teapă. Femeile au dat dovadă de o prostie abisală când au pus botu’, iar bărbații de o imbecilitate totală când au acceptat ideea „femeii puternice”, termen care a pătruns atât de bine în mentalul colectiv încât, la ora asta, toate femeile sunt puternice, by default.
Ce înseamnă „femeie puternică”?
La suprafață, femeia puternică e cea care privește totul de sus, poziționându-se pe sine on top of the food chain, chiar dacă habar n-are despre ce e vorba.
Femeia puternică merge pe stradă fie cu o expresie de Rambo furios, fie cu o meclă de prințesă-de-foaie-verde, cu nasul în sus, căreia îi pute totul și care are atâția admiratori, încât și-a angajat badigarzi la ușă, ca la supermarket, pentru a-i ține la distanță pe maimuțarii ăia. Că, în realitate, ajunge seara într-o casă pustie și se studiază îngrijorată în oglindă, după duș, ridicându-și țițele în palme și încercând să vadă dacă i-a mai apărut vreo cută pe undeva pe cur ori pe la ochi, întrebându-se de ce dracu’, la valoarea ei, încă trebuie să cumpere baterii cu kilu’ pentru obiectul acela roz din sertarul noptierei, aia e altă discuție.
Femeia puternică pășește într-un fel care mie, unul, îmi dă flashback-uri de pe vremea când, uneori, ne obligau să ne punem ținuta de paradă și să trântim bocancul ca și cum am vrea să înfundăm asfaltul și după aia pupam „completul” negru. Își poziționează capul într-un mod foarte curios, cu bărbia înainte și nasul în sus, privind cumva în jos, în fața ei, ca și cum ar privi în sus – e complicat de explicat, dar dă senzația că-i face asfaltului o favoare uriașă recunoscându-i existența. Și e rigidă. Nene, e rigidă ca o țeavă de M2, cu o față parcă turnată în piatră, cu o privire înghețată, de gardian de lagăr siberian. Colțurile gurii sunt fie ușor coborâte, fie întinse într-un rictus disprețuitor. Disprețuitor la adresa a ce? Păi, cam tot ce mișcă, râul, ramul și restul Lumii. Vrea și trebuie să transmită imaginea „femeii de succes”, iar în România asta e echivalent cu a fi tot timpul încruntat, scârbos și super-preocupat – asta e, de fapt, valabilă și pentru ei.
Femeia puternică privește bărbatul, în general, ca pe o anexă, ca pe un „copil mare” și, eventual, puțin tâmpit, care are nevoie de ea pentru a exista și respira legal pe fața Pământului.
Femeia puternică ia foc atunci când partenerul îi atrage atenția că se comportă, mai curând, ca un muncitor cu lopata care vrea să pară femeie, decât ca o femeie.
Femeia puternică se consideră jignită atunci când un bărbat o studiază de sus până jos, pentru că nu vrea să fie considerată a piece of meat, cum zic ele. În realitate, e o ipocrizie, pentru că orice femeie vrea să fie admirată, dar au ajuns să confunde conceptul playing hard to get cu „nu vreau să fiu privită ca un obiect”. Dar ca ce? Scrie pe tine că te recomandă vocea și talentul? Ai IQ-ul tatuat pe frunte? Salariul ăla baban? Normal că ne uităm la voi, inițial, ca la „obiecte”, ca să folosesc un cuvânt drag feministelor. Normal că vă dezbrăcăm din priviri, că așa suntem construiți noi, ăștia normali și sănătoși. Vrem să vă vedem gleznele și curul. Țâțele. Mecla. Mâinile. Cam tot, de fapt, dar asta nu înseamnă că, musai, am vrea să și sărim pe voi implicit. (Și) de-aia vă îmbrăcați frumos și vă aranjați, pentru a fi admirate, așa că nu mai fiți ipocrite.
Femeia puternică nu vrea „să depindă de bărbat”, ca și cum asta ar fi ceva îngrozitor. Păi, draga mea prostuță, cel mai frumos lucru e să depindeți unul de celălalt, cât de mult se poate, fiecare oferind ce are mai bun. Bărbatul e construit pentru a proteja, pentru a oferi ceea ce femeia nu poate și nici nu e jobul ei. Ca bărbat, să știi că o femeie se bazează pe tine în orice situație, că poți s-o protejezi și să-ți pui pielea la bătaie pentru ea, iar ea să știe asta, e super-mișto, te face să te simți complet.
Dacă îi negi bărbatului dreptul de a fi bărbat și încerci să i te substitui, ăla o să plece, dacă nu e vreun prăpădit fără cuae care acceptă situația – sau ai tu foarte mulți bani, cine știe.
Femeia puternică fie își neagă feminitatea, fie o folosește ca pe o armă în războiul care, în mintea ei aia minusculă, se numește „relație” – după aia îi pică fața atunci când porcul se cară cu bagaje cu tot, făcându-și cruci mari, popești și mulțumind Domnului că a scăpat, dracului, de nebună.
Femeia puternică ar vrea să fie tratată ca o femeie, dar la egalitate cu bărbații – bitch, it doesn’t work that way. Nu sunteți egale cu bărbații și niciodată nu veți fi, indiferent cât urlați. De ce? E simplu: pentru că femeile și bărbații sunt sexe diferite ale aceleiași specii. Un Dodge nu va fi niciodată egal cu un Mustang, deși ambele sunt mașini.
Plus că, de ce naiba vreți egalitate? Nu e nici un avantaj aici. Nu e mai mișto să te simți femeie, să fii tratată ca atare, protejată, cocolită, când tot ce trebuie să faci pentru asta e să fii femeie, adică ceea ce ești, oricum?
Femeia puternică poate orice, mai puțin o grămadă de lucruri.
Unul din argumentele femeii puternice este „pot să fac orice”, iar asta confirmă faptul că e proastă de bubuie: problema nu e ce poți să faci. Da, poți să zbori un avion, să-ți iei centura neagră la Aikido, să tragi cu arma ca Rambo, să ieși din prima din sensul giratoriu – nimeni nu-ți neagă toate astea. Problema apare atunci când extinzi asta în filosofia de viață, când te dai tot timpul puternică și independentă, când refuzi cu mândrie ideea de a depinde de un bărbat, iar aici nu te-ajută nici profesia, nici calificările – de-aia te trezești, la 45 de ani, singură cuc și bocești noaptea în pernă, în timp ce cățelul se uită la tine dintr-o parte și se-ntreabă dacă s-a țăcănit asta cu totu’.
Nu există „femeie puternică”, după cum nu există „bărbat puternic” în contextul curent: există femei și bărbați care, dacă nu sunt complet imbecili, înțeleg că o relație se construiește și durează pe bază de factor comun – nu de compromis! – și, dacă ajungi în faza în care ai senzația că ai dat de la tine ca să aibă celălalt dreptate, mai bine pleacă și ia-o la labă-n baie, sau cumpără baterii pentru ăla micu’ din sertar.
Spune cucoana în New York Times că bărbații sunt „speriați” de boss-babes. O tâmpenie mai mare nu putea să iasă din mintea cuiva, dar feministele spun asta pentru a-și justifica eșecurile și, evident, pentru a da vina pe altcineva.
Bă, nu sunt speriați, dar nici un bărbat normal nu va accepta un bagaj emoțional ofensiv, o perpetuă luptă pe ideea că, într-o relație, cineva trebuie să domine – aia nu-i relație, e un chin. S-o vezi pe aia că latră la tine așteptând să te pună cu botul pe labe… păi pleci, nene, te duci cu așa viteză, că nici praful n-apucă să se ridice.
Deși, genetic, bărbatul e construit să lupte, acasă nu vrea s-o facă, acolo vrea pace, o ciorbă și o femeie care să nu-și nege condiția. Femeia are marele atu de a putea să ofere liniștea cu câteva gesturi mărunte și-un zâmbet – nu rânjet de hârcă, și dacă nu pricepe asta, relația ei va deveni un teatru de operațiuni cu riposte asimetrice, inclusiv – ceea ce e oribil – câțiva pumni peste gură, dar na, când v-ați luat, ar fi trebuit să știi cu ce bestie ai de-a face, că doar erai adult. Dacă te dai puternică și-l înnebunești pe idiotul ăla până la limită, o încasezi și, după aia, tot tu suferi.
Pretenții stupide, de tip „spune-mi la ce te gândești” le poate avea doar cineva avariat grav. Dacă voiam să știi ce gândesc, vorbeam, duh! „Vreau să facem totul împreună!” hai, zău! Nu, de fapt, tot ceea ce vrei e controlul și, când începi cu de-astea, e clar că lucrurile o iau sideways.
Bărbații sunt, aparent, ușor de influențat. Obții aproape orice de la un bărbat – inclusiv un card pe numele tău – dacă știi să te porți cu el și nu vorbesc aici de cretinisme de genul „oh, tăurașul meu, tu o ai cea mai lungă și groasă dintre toți ceilalți…” pentru că, ce să vezi, așa fraieri cum par, bărbații, în general vorbind, se prind când încerci să-i manipulezi. Că n-o zic, mulți au motivele lor. Unii chiar vor afecțiune, fie și simulată, alții au diverse interese, alții n-au 500 de lei pentru domnișoara care, în banii ăia, îi tratează așa cum nevestele ori partenerele n-o fac.
Apropo de asta, ați citit „Hiena” de Petru Vintilă? V-o recomand maxim, o să vă distrați la nebunie.
Zic unele „e umilitor!” Nu e. Dacă chiar îl iubești pe idiot, nu e. Nu e umilitor nici să „stai la cratiță” câteva ore, deșteapto, lasă dracului piechart-urile „de la firmă” și ocupă-te de el, pizza nu e mâncare și nici porcăriile cu floci de pakistanez transpirat livrate de gândaci de Sri Lanka. Ai grijă de el, că tu ai mai multă nevoie de el decât invers, dar asta nici n-ar trebui menționată, în realitate. Dacă crezi că e umilitor să ai grijă de omul tău, ți-ar trebui o lobotomie și după aia un 9 milimetri în prefrontal.
Aici mai e o discuție: ca femeie, ieși de pe piață cam după 40 de ani. Sună urât, dar e o realitate, statistic vorbind. Oferta e imensă, e supra-inflație de femei singure, iar un bărbat nu trebuie decât să aleagă. Nu mai vorbim de cele măritate, deja sătule de ce-au acasă, care caută și „altceva”. Tu, ca femeie puternică și independentă, dacă te-a preocupat, până atunci, doar să cauți soluția perfectă la fițele tale, ce să vezi, te trezești azvârlită de pe raft, iar șansele să te aleagă unul cu capul pe umeri sunt minuscule, pentru că deja ai un bagaj emoțional ofensiv, pentru că vii cu preconcepții de tip „eu sunt perfectă, iar ei sunt porci cu toții,” pentru că, în realitate, tu nu cauți un partener, ci un animal de companie – cu cont în bancă.
O parte a situației o reprezintă și un anumit tip de bărbați, și anume „bărbații-feminiști” și nu e vorba de ăia la care vă gândiți deja. E vorba de bărbații care, cu orice ocazie, vor să se afle cât de tare respectă ei femeile, cât de nedreptățite și discriminate sunt acestea și cum luptă ei pentru-contra (sic!). Ăștia, după mine, sunt fie conștienți de faptul că singura lor șansă de a intra în chiloții uneia e să se strecoare înăuntru ca „apărători ai cauzei”, cerșind, practic, favoruri, fie au creierul netezit de femeia puternică de lângă ei care ține de capătul lanțului.
Ce doriți, de fapt? Nu femeile în general, ci acelea care urlă oriunde și oricând că n-au drepturi. Vreți egalitate? În ce sens? Să fiți egale – cum? Vreți să fiți înjurate așa cum se înjură bărbații unii pe alții câteodată? Vreți câte-o bastârcă-n pupătoare de să vă culegeți dantura din iarbă, așa cum fac, uneori, bărbații între ei? Vreți ca bărbații să se facă preș în fața voastră și să execute „întocmai și la timp”? De ce, vă simțiți mai bine în postura de oui, Mon Adjudant-chef! la cazarma de la Aubagne?
„Nu mă respecți!” e reproșul frecvent și însuși enunțul pute a imbecilitate. Ce înseamnă, pentru voi, femeile puternice și independente, „respectul”? Pornind de la ideea că ignorăm situațiile în care ăla e un nemernic – astea, din păcate, există – noțiunea de „respect” pare a constitui, de fapt, un amestec de venerație și supunere necondiționată, iar dacă privești cuplurile de pe stradă, vei observa imediat expresiile faciale care confirmă asta: a lui, de resemnare stoică sau de cățeluș cu limba scoasă, a ei, marțială și scârbită. Da, nu sunt toate așa: văd, uneori, cupluri de 70+ care se țin de mână, cu priviri blânde și se vede de la o poștă că oamenii ăia doi au o legătură pe care nici Moartea nu o poate rupe. Dar sunt puțini.
Ce drepturi vreți, că le-aveți pe toate, sau, mai bine zis, ce drepturi nu aveți?
Aia cu „avem salarii mai mici” nu e pentru că sunteți discriminate, ci pentru că nu știți să negociați și nu aveți nici pregătirea necesară pentru salariul ăla barosan, în 7 din 10 cazuri. Degeaba porți fusta pân’ la coccis și decolteul până la Mons Veneris, ăla n-o să-ți dea salariu mai mare doar pentru că îi place ce vede – asta dacă nu e dobitoc. Că în alte trei cazuri vorbiți cu un cretin, nu vă obligă nimeni să rămâneți, nu-i așa?
Acuma, trebuie clarificate câteva lucruri: termenul de „bărbat” e folosit aici cu referire la bărbați, nu la imperbii neterminați de acum, care nu sunt nici ei convinși de propria identitate.
Din punctul meu de vedere, îngrijorător de mult din ce e sub 35 de ani e vax-albina-crema-puca. Pîrț, bășini în transă. Au burtă – de-aia poartă cămășile afară din pantaloni – iau pastile, sunt pufoși, au colesterolul în stratosferă și un diagnostic de un kilometru de la medicul de familie. Burtă, la 30 de ani!!! Colaci de slănină pe șolduri, la 30 de ani!!! Măiculiță, ce le-aș face ăstora dacă aș putea! Mentalul le e la fel de pufos ca un mojito – excesul sălbatic al libelulelor pe trotinetă – pe principiul „da, dragă, o luăm pe-aici, dacă spui tu…” din cauză că sunt obișnuiți să se supună – au avut Statul, familia și corporația grijă de asta. Când, totuși, se revoltă, o fac isteric, cu zbierete, ca o călugăriță violată cu răgete și scuipați, între două tomberoane, de-un pârnăiaș liberat după 15 ani – pentru că ei nu se revoltă, ci refulează.
Ăștia nu-s bărbați: un bărbat nu zbiară la o femeie, nu se ceartă cu ea, n-o face în diverse feluri și nici n-o pocnește – un bărbat își ia punga cu chiloți și șosete, o pune-n băț și pleacă.
Bineînțeles, trebuie spus că nu toți sunt așa, dar prea mulți sunt așa.
Legat tot de clarificări: da, o mulțime de femei sunt foarte OK, da, o mulțime de femei n-au ideile astea, da, o mulțime de femei sunt ce trebuie. Nu de ele vorbesc aici.
Termenul „femeie puternică și independentă” ar fi trebuit pus, peste tot, în ghilimele, dar textul ar fi arătat ca și cum un miliard de muște s-ar fi căcat pe el. Nu sunteți puternice, sunteți femei. Da, ne place să facem sex cu voi, ce-i rău în asta? Da, am face cam cu orice femeie care corespunde fizic, n-aveți de ce să vă simțiți ofensate sau „folosite” și nici „discriminate”. Nu vrei, să fii sănătoasă, ai liber la decolare, dar încetează cu zbieretele după „drepturi” și „egalitate”.
O să zică unii că cele de mai sus sunt bullshit. Nu sunt, pentru că una e să discuți în principiu, cu lozinci fistichii și enunțuri patentate care sună frumos din coadă și cu totul altceva e realitatea, iar faptul că rata divorțurilor și a separărilor crește catastrofic demonstrează că, în viața reală, lozincile nu funcționează.
Acuma, mulți bărbați sunt, la rândul lor, niște javre ordinare, dar femeile au același drept de a pleca dracului atunci când le ajunge cuțitul la os, nu de asta e vorba aici, ci de segmentul „femeilor puternice” care s-a extins până la, inclusiv, retardatele astea mici care au senzația că, atunci când pășesc ele, Lumea trebuie cadă-n cur în extaz. Le merge, până când încep să le apară primele riduri, sutienul cu push-up devine un accesoriu necesar până la durere, iar lecția de umilință de după aia e ucigătoare.
Am mai observat ceva, deși nu știu sigur dacă are legătură cu „femeia puternică și independentă”: modul în care te îmbraci.
Pot să spun cu certitudine că, dintre toate țările pe care le cunosc, România e singura unde femeile, chiar și atunci când merg la cumpărături, se îmbracă ca și cum și-ar fi pus pe ele ce-aveau mai bun în ladă. Bă, îți sângerează ochii, pe bune, ți-ar trebui ochelari de sudură, așa sunt de sclipitoare, cocoțate pe tocuri, pășind grațios cu curul dat puțin înapoi – din considerente de centru de greutate, bănuiesc, e ca atunci când muți bagajele de cală mai spre coadă ca să echilibrezi avionul – și sunt pictate, frate… gene false, unghii artificiale, carmin pe pomeți și asta în timpul zilei, serios? E ca un concurs între ele, care arată mai glamour și mai glitz cu sacoșa-n degețele. Și se studiază unele pe altele… frate, se studiază cu niște priviri pe care le-am văzut mai demult într-o fundătură la doi derbedei cu cuțitele în mâini.
Cum spuneam, doar în România am văzut asta. Or fi și-n alte părți, nu zic nu, dar n-am ajuns acolo.
Repet, nu știu dacă are legătură cu „femeia puternică și independentă”, dar bănuiesc că are, într-un fel. Modestia și bunul-simț nu sunt apanajul femeilor ăstora: vor să fie văzute, vor să fie remarcate, vor, probabil, să aibă șansa de a respinge, înghețat, vreun amărât care, în tâmpenia lui, crede că ghearele de Satana și tocurile stiletto în piață înseamnă „clasă”. Well… joke’s on you.
Bineînțeles, nu discut aici despre nemernicia unor bărbați, nici despre patriarhatul dement din anumite culturi, ăsta e un subiect separat, o să vă zic și despre asta la un punct, că am ce, inclusiv o poveste absolut spicy cu o fostă prietenă în Pakistan, cu întâlniri pe ascuns, amenințări cu moartea și cu deșertul care ascunde oasele albite a nenumărați păcătoși.
Oare e vreo morală pe-aici, pe undeva? O fi, naiba știe.
În orice caz, feminismul e o plagă pe spinarea Omenirii, un concept de sorginte marxistă, de care profită la maximum unii deștepți pentru că își găsesc suficienți proști care să pună botu’. Ce nu știu proștii ăia e că li se potrivește la fix expresia Pieirea ta prin tine, Israile!
Kismet!
LE: Ar fi interesant, nu în replică ci ca simetrie, un material reprezentând punctul de vedere al unei feministe – femeie originală, de la natură, nu contrafăcută chirurgical sau vreun băiat cu apucături de fată. Ăia cucurcubeul, abțineți-vă, că mă prind ce sunteți și pun mâna pe pistol.
52 de comentarii la „Imbecilitatea numită „feminism””
„- Dragi ți-s fetele, Ioane?
– Dragi!
– Dar tu , lor?
– Și ele, mie!”… Ion Creanga – Amintiri din copilarie –
„Mă iubește femeile
Și e moarte dupe mine
Toată ziua îmi șade pe cap
Nu știu ce să fac ca să scap… – Mihai Margineanu –
hXXps://www.youtube.com/watch?v=s2LYd02skrY
En 1977, une chanson aux sonorités disco envoûtantes envahit les ondes et les pistes de danse françaises. “Où sont les femmes ?”, interprétée par Patrick Juvet, allait devenir bien plus qu’un simple tube de l’été. Ce morceau emblématique marquerait toute une époque et resterait gravé dans la mémoire collective pendant des décennies.
hXXps://www.youtube.com/watch?v=s2LYd02skrY
(Ion Creanga, „Amintiri din copilărie”)
Din nou sunt de acord cu ceea ce spui. Am avut și eu o perioadă lungă de „eu pot face orice”, dar m-am făcut bine între timp.
🙂
❤️ pentru text! Ați spus apăsat un adevăr.
(sunt femeie, nu și ‘feminista’, probabil de aceea pot aprecia rândurile acestea)
Sărut mâna.
opantazi
iunie 5, 2017 la 8:53 pm
00Rate This
Alex dragă, nu e prima oară când citesc ce scrii și mi-aș dori să fii clonabil. Unul ca tine e prea puțin pentru universul ăsta! 😉 Big hug!
Apreciat de 1 persoană
Răspunde
Avatarul lui axelaxel
iunie 10, 2017 la 10:05 am
00Rate This
Dumnezeule, nu eşti normală… 😂😂😂
Haha!! Doamne ferește, clone de-ale mele mai lipsesc, nu e lumea destul de dusă…? Cred că le-aș sări primul la beregată clonelor ălora… 😀 😀 😀
Ți-am editat puțin comentariul că apăreau acolo niște chestii mai ciudate, probabil preluate automat de la tine de pe blog.
Ok. Initial aceasta varianta m-a tentat. 😉
Pfff… sorry… am crezut că au apărut alea din greșeală acolo, uff. 🙁
Iertăciune…
L-am pus în varianta originală.
M-ai iertat? 😇
DA!
🫠
Suntem egali, ca suntem oameni si noi si voi, diferentele biologice nu exista ca sa ne subordonam unii altora, indiferent de contextul istoric si politic, exista ca sa ne completam.
De fapt, rolurile specifice pe care le avem azi, de femeie si de barbat, sunt rezultatul transformarilor sociale, economice si politice ce au avut loc de-a lungul timpului si prin urmare ar trebui sa mergem pe acelasi drum, adica sa ne adaptam la timpurile in care traim si asta inseamna sa iesim din pielea personajelor care am fost acum 50, 100, 500. Egalitatea sexelor este un fenomen natural, este un rezultat al evolutiei noastre.
Nu vreau sa stau la cratita si sa calc camasi si sa fac pe neajutorata ca sa-l fac pe el sa se simta puternic si astfel sa ma indrageasca, vreau sa ma indrageasca pentru omul care sunt. Vreau sa ma indrageasca pentru ce simt, pentru ce si cum gandesc, pentru ce fac si cum fac, pentru resursele inepuizabile de dragoste si intelegere si sprijin pe care le ofer atunci cand mi le-ai castigat (zic asta pentru ca nu cred in dragoste neconditionata intre parteneri). Altfel nu vreau sa depind de nimeni, nici material si nici emotional. Dependenta e ceva teribil de rau, iti rapeste toate libertatile si toate drepturile la demnitate.
Nu inteleg in ruptul capului dorinta de a domina, nici din partea ei si nici din partea lui. O astfel de relatie nu poate fi sincera, nu poate fi frumoasa pentru ca acolo unde exista supunere, exista ura. Supunerea nu este ceva natural, este ceva impus si tot ce-ti este impus nu-ti poate fi drag, doar urat.
De ce pui problema „subordonării” pe criterii de sex în mod implicit? Fiecare e cu treaba lui, cu atribuțiile lui.
Plus că nu există „egalitatea sexelor”, nu e niciun „fenomen natural”, e o nebunie. Sexele nu sunt egale, nu au cum. Indivizii sunt, da, sau ar trebui să fie. „Egalitatea sexelor” duce inclusiv la volatilitatea acestora, la ideea conform căreia nu conteză ce ești, câtă vreme poți să fii ce vrei tu.
Conceptul ăsta de „egalitate a sexelor” a dus inclusiv la aberații de tip acceptarea femeilor ca personal combatant în armatele multor țări, ceea ce e o tâmpenie ideologică. Ce te faci, de pildă, când ai dismenoree, te doare burta la ciclu de înnebunești și trebuie să iei parte la o acțiune? Îți pui în pericol camarazii care trebuie să te care și să te protejeze de focul inamic? Și ăsta e doar un exemplu. Cea mai bună armată din lume, Legiunea Străină, nu acceptă femei și pentru motive foarte bine întemeiate, care n-au de-a face cu „discriminarea”. În toată istoria Legiunii, o singură femeie a fost primită, și aia cu niște „strings attached”.
De acord cu rolurile specifice, însă cu discernământ, nu cu ideologie, și nu asta dă „egalitatea”.
„Nu vreau sa stau la cratita si sa calc camasi si sa fac pe neajutorata ca sa-l fac pe el sa se simta puternic si astfel sa ma indrageasca” 😳
😂😂😂
Pe bune?? Asta crezi tu că înseamnă? Crezi că un bărbat se simte puternic atunci când îi calcă o femeie cămășile?? 😂😂😂
Dependență? Probabil nu m-am exprimat eu suficient de clar: nu e vorba de dependența care îți limitează raza de acțiune, ci de certitudinea că te poți baza pe omul de lângă tine în orice situație, iar asta n-are legătură cu banii sau cu altceva de felul ăsta.
Mna, cam asta am inteles eu din text. Ca femeia trebuie sa se subordoneze barbatului! Hell NO!
Altfel raman la ideea ca timpurile au cerut si cer oamenilor un anume tip de comportament, ca au cerut si cer ca oamenii sa imbratiseze diferite roluri si ca asta a dat si da nastere la tot felul de fenomene sociale cum ar fi inegalitatea/egalitatea sexelor.
Azi traim timpuri ce ne ofera posibilitatea eliberarii de tot felul de constrangeri din trecut si posibilitatea de a ne manifesta corect unii fata de altii. De-aia zic eu prin urmare vorba mare: Traiasca egalitatea dintre sexe! 🙂
OK… zic unii și slava ucraina, vorba aia, așa că ce mai contează o amărâtă de egalitate între sexe.
Ce e aia „egalitatea dintre sexe”, o poți defini concret?
„… ca femeie, ieși de pe piață cam după 40 de ani.” Aceste cuvinte ne doare! 😅 Dar barbatii dupa 40 de ani? Ei sunt inca valabili? Si in ce fel sunt valabili?
Eu am doua colege de 62 de ani, una cu un lover de 43 de ani, alta cu unul de 47 de ani.
Nu m-am referit la „valabilitatea” sexuală, dacă asta vrei să spui. Am încercat să explic în text.
Domnul Brigitte Macron…? 😂😂😂
„Mișcarea feministă a apărut ca o strategie de marketing inițiată de Edward Bernays, în anul 1929, la New York..”! Nu e adevarat! Feminismul isi are radacinile in ideile iluministe despre rationalitate si egalitate si în revolutia franceza si americana.
Mary Wollstonecraft:
a scris „Apararea drepturilor femeii” (1792), un manifest feminist care punea sub semnul intrebarii pozitia subordonata a femeilor.
Conventia de la Seneca Falls (1848):
Un inceput important pentru feminismul organizat din Statele Unite, unde au fost formulate revendicari pentru drepturile civile ale femeilor.
Feminismul nu trebuie minimalizat si aruncat in derizoriu de nici o femeie si de nici un barbat. Feminismul ii apara pe barbati de ideile toxice patriarhale cum ar fi: un barbat nu plange, un barbat nu arata ce simte, nu e treaba barbatului sa aibe grija de copii, nu e treaba barbatului sa gateasca si sa spele! Ei uite ca toate astea sunt si treaba barbatului pentru ca femeia de azi trebuie sa munceasca cot la cot cu el si nu este inzestrata cu puteri supranaturale ca sa lucreze dublu, adica acasa si la servici.
P. S. Ziceai mai sus ca femeia trebuie sa-si doreasca sa fie aparata, ocrotita. Aici sunt de acord pentru ca „orice femeie isi doreste un barbat care sa ia pe sus, sa o arunce in pat si in timp ce ea doarme, el sa faca curat in toata casa!” 😅
Edward Bernays a transformat ceea ce era dorința de „egalitate” a femeilor într-o mișcare globală, coerentă, ideologică, otrăvitoare – și comercială. Dacă e s-o luăm așa, probabil că și doamna Unga Bunga îl f…ea la cap pe domnul Bunga că de ce doar el iese să vâneze mamutul, ce, ea nu poate?
OK… nu discutăm de drepturile civile, negarea dreptului la vot și alte drăcii similare, alea au fost niște porcării care clar trebuiau să dispară. Ăla nu e feminism, ci o luptă normală pentru drepturi.
„Feminismul ii apara pe barbati de ideile toxice patriarhale cum ar fi: un barbat nu plange, un barbat nu arata ce simte […]”
Ha?? Adică cum, bărbații au nevoie de feminism pentru a arăta ce simt ori pentru a se implica în creșterea copiilor? Really? Păi, ăla care plânge – super funny asta – o face nu pentru că îi dă voie feminismul să o facă, ci pentru că așa e el, uneori plânge. În treacăt fie spus, cum te-ai simți într-o situație de pericol lângă unul care-ncepe să bocească? Restul celor menționate de tine acolo ține de educație și de bun-simț, nu de feminism: un bărbat care nu se implică în viața de familie n-o face pentru că nu are educația și bunul-simț necesare și n-o va face chiar dacă feminismul îi ordonă s-o facă – ba dimpotrivă.
Faza cu „noi muncim cot la cot cu voi” nu ține de feminism, ci de constructul social curent și e normal ca ăla care iese primul de la job să ia plozii de la grădiniță. Nu așa se pune problema. Educația indivizilor nu se face prin ideologie, nici chiar cea feministă. Nu rezolvi problemele de familie urlând după drepturi, ci prin discuții sau, dacă n-ai cu cine, prin divorț sau separare.
Feminismul e o otravă, în special atunci când trece de pragul ușii, în casă. Să te plimbi în cerc prin sufragerie cu pumnul pe sus și c-o năframă roșie pe cap e rețeta sigură pentru dezastru.
Uite, că tot a ajuns discuția aici, pune și tu, cu liniuțe sau cu 1, 2, 3… toate drepturile pe care nu le aveți, din punctul de vedere al feministelor. Hai să vedem. 🙂
Pai eu nu sunt feminista. Eu doar sustin ideile feminismului de libertate si egalitate dintre sexe! Exista in feminism destule lucruri pe care le detest cu spume cum ar fi ura fata de barbati (acesti barbati fiind copiii, tatii, fratii si sotii nostri!) si o noua ordine in societate in care feminismul cere desfiintarea familiei si desfiintarea rolurilor de mama si tata. Exista deja tari in care, oficial, in hartii, parintii nu se mai numesc parinti, se numesc caregivers, adica ingrijitori de copii”!😡
Feminismul nu promovează nicio libertate în afară de aceea de a admite că unul domină în dauna celuilalt. Feministele nu vor „egalitate”, ci vor ca ele să fie, cum spuneam, on top of the food chain.
Exact!! 🙂
Ah, sa nu uit ca in treaba cu caregivers si-a bagat coada si LGBTQ ca se inteleg de minune cu feminismul radical!
Si nu, eu nu sunt cu Slava Ucraina! Acolo e macel, tara e o ruina, nu am cum sa slavesc asa ceva. Pe Putin l-as impusca in fiecare zi, cate putin!
Normal că anormalii cu curcubeul și-au băgat coada, pentru că feminismul se potrivește la fix cu „doctrina” lor dereglată.
Mi-ai dat o idee, o pun într-un LATER EDIT. 🙂
M-ai facut curioasa acum!🙃
La nivel declarativ, in Romania, avem toate drepturile, insa realitatea cu femei agresate fizic, sexual, femei ucise in fata copiilor, familiei, de barbatii lor, spune altceva, spune ca traim intr-o societate cruda si indiferenta la ce se intampla cu mamele, surorile si sotiile lor.
Exista cateva locuri din lume in care femeilor le sunt respectate drepturile, in Occident si in Australia dar in restul lumii, Dumnezeu cu mila.
De acord, însă nu „mișcarea feministă” rezolvă asta. E similar cu ONG-urile homosexualiste care urlă după „dreptul” unora de a se… înțelegi ce și unde, că n-am chef să fiu obscen acum. Nu pot să nu repet la infinit, eventual: ideologizarea unui fenomen duce la cele mai tâmpite situații.
Dreptul femeii de a nu mai fi tratată ca o anexă a ceva nu va fi obținut de niște psihopate care alunecă în partea cealaltă a spectrului, ci prin educație, cultură și bun-simț.
Atâta vreme cât există, în unele țări, Poliția Moravurilor care te poate sălta de pe stradă pentru că ți-a alunecat hijab-ul sau nu porți burka conform „legii”, situația e tristă, iar cazul fetei executată în Iran acum vreo 3 săptămâni spune totul. Adevărata opresiune nu e în Occident, penru că acolo sunt cazuri punctuale, statistic vorbind, ci în țările unde opresiunea femeilor e politică de stat, iar acolo nu ajung „feministele” astea isterice, pentru că le-ar face ăia una cu pământul în secunda doi, iar ele știu asta. Totul e o mascaradă instituționalizată, pentru bani.
Puțină lume știe ce se întâmplă cu adevărat în Afganistan, Pakistan, Iran etc. unde o femeie poate fi ucisă cu pietre, electrocutată, înecată, împușcată, în numele „onoarei” și am să abordez asta într-un material viitor, cu atât mai mult cu cât cunosc lucrurile astea de la „prima mână”.
E un subiect spinos, în care „diferențele culturale” sunt pe primul plan și sunt ireconciliabile.
Mda, doar ca la noi, in Romania, educatia este plina de stereotipuri daunatoare ca de exemplu sexualizarea feroce a femeii, adica femeia este valabila atata timp cat poate fi considerata un obiect sexual, dupa aia devine obiect casnic. Femeia nu este incurajata sa dezvolte o gandire critica, sa dezvolte convingeri proprii, sa dezvolte o personalitate bine definita. Calitatile ei morale si intelectuale trec pe locuri secundare.
Baietii sunt educati sa domine femeia, sa-i impuna lucruri, nu sunt educati sa-si asume raspunderea in relatie, in familie. Toate astea sunt obligatiile femeii. Ea trebuie sa-i ofere barbatului totul si putin mai mult ca altfel se duce sa caute la altele ce nu prineste acasa! Cam asta-i educatia la noi!
Total de acord, dar la ce te aștepți de la țara cu cel mai mic număr de cititori de carte din Europa și cu cel mai mare număr de analfabeți (inclusiv funcțional)?
Recorduri triste. 🙁 Revenind la feminism, eu il sustin pe cel clasic care cerea egalitatea sociala, economica și politica deplina a femeilor plus protectie impotriva abuzurilor de tot felul.
Feminismul actual este ceva jenant. S-a inhaitat cu lgbtq-ul si cer desfiintarea masculinitatii si feminitatii si printre multe alte prostii cer si grozavia unei educatii sexuale mult prea timpurie pentru copii care in unele tari incepe chiar de la gradinita!
Sa stii insa ca povestea feminista nu este acceptata de populatie nici chiar in tarile in care feminismul si lgbtq-ul au devenit politica de stat si externa, vezi tarile nordice, Olanda, Germania, Italia, Spania. Se preda agresiv in scoli, in universitati dar citind forumuri si grupuri de discutie, se vede ca foarte multi resping atat feminismul cat si teoriile queer.
Problema e că, deși populația poate nu acceptă îndoctrinarea, ăștia își fac planurile pe termen lung, pentru generațiile care vor veni. Sapă câte puțin, dar constant. Singura soluție reală rămâne educația de acasă, până la urmă, dar cu atâția părinți tâmpiți, nu știu, zău.
Da, asa este, sunt insistenti si consecventi si se impun peste tot. Si eu cred in educatia de acasa in care invatam copiii sa-si foloseasca discernamantul, sa faca diferenta, sa vada adevarul.
„Codul lui Hammurabi (sau Hammurapi sau Codex Hammurapi) este o culegere de legi din timpul regelui babilonian Hammurabi. Codul a fost scris în jurul anului 1760 î.Hr. , cuprindea un Prolog, 282 de articole de legi și un Epilog. Textul a fost săpat pe o stelă din diorit lungă de 2,25 metri. Stela a fost descoperită între 1901-1902 de M. J. de Morgan în timpul săpăturilor arheologice efectuate la Susa. Se presupune că a fost pradă de război luată de un cuceritor dintr-un oraș babilonian. Stela se află în muzeul Louvre din Paris, iar o copie a ei se află la muzeul Pergamon din Berlin.”
Așa.
Și?
Relevanță, ceva…? 🙂
DA. Patriarhatul ipocrit, extremist (mai mult sau mai putin mascat) planetar. Cât exista sex si mita, legea lumii nu se schimba.
Pentru a deveni *OM* barbatul are nevoie de femeie, iar femeia de barbat, altfel întreaga speci umana, ar dispare în neant.
.
„Feminismul” a fost conceput, planificat, proiectat si realizat de Dumnezeu înainte chiar de a fi existat „Big-Bangul” si lumea vie ce a evoluat dupa marea… implozie, continuînd clipa de clipa, metamorfoza sublima, impecabila, desavârsita si imperceptibila a omizii în …papillon colibri (Moro-sphinx).
Du-te mă… 😅
Ma duc la „Lupoaica” sa o întreb de cei doi copilasi* adoptati…🥰
Pentru restul raspunsurilor revin.. 🙂
@Lup
Când re vii, sa fii vie, sa ne aduci bucurie, macar o cana de vin, pentru cei ce-s (AL)dusi si…(re)vin.
Nu inteleg mesajul! 🤔
Realitatea prezentului continuu absolut, bio-fizic, tangibil, chimic, eteric, obiectiv, neantizeaza relativismul subiectiv, vizual, aparent, imaginar, virtual…ireal.
Don’t. Even. Ask.
Ok. 😅
Cred că nu le-am înțeles niciodată pe feministe, sau poate că nu sunt lămurită ce vor. Povestea cu drepturile egale s-a cam rezolvat. Votează și femeile, au voie să fie angajate, să-și facă o carieră, pot câștiga mai mult ca bărbații în multe situații, au profesii pe care în trecut nu le aveau decât bărbații (de la frizer, macaragiu, șofer pe TIR, bucătar, la astronaut, neurochirurg, președinte de țară)… Nu lucrează în mină, dar nu cred că s-au prezentat la concursurile de mineri și au fost descalificate pe motiv de sex.
Alea care păpușesc niște bănuți într-un borcan gol de cafea, că să nu știe prostul că au ele ceva pus deoparte, ori sunt la fel de proaste ca prostul, ori n-au avut curiozitatea să-l întrebe „Bă, prostule, care ești tu prost, te deranjează că am șparlit doo sute dă euroi dîn banii noștri, ca să-mi fac o epilare definitivă?”
Alea care nu gătesc, nu calcă, nu șterg praful nu-s feministe, sunt mai boeme, așa, poate chiar leneșe.
Da, există un domeniu unde femeile sunt clar discriminate: la biserică. N-au voie în altar, n-au voie când sunt la ciclu să intre în sfântul lăcaș… Dar nu le-am văzut manifestând în pronaos și îmbrâncindu-l pe popă sau aruncând în el cu pachețele de Always cu aripioare.
Dacă mă gândesc bine, eu chiar n-am întâlnit vreo feministă.Pe unde-și fac veacul? 🙂
Ei, ce vor… 😀
Majoritatea sunt manevrate pentru că sunt proaste și fac din problema lor, problema altora. E ca la homosexuali, „vrem dreptul s-o punem cu alți băieți!” urlat pe străzi, deși nu le ia nimeni „dreptul” ăsta. Toate „mișcările” astea sunt nimic altceva decât vectori utilizați pentru a provoca încă puțin haos social, on top of everything else. Totul e ideologizat, transformat în ceva cvasi-politic, în beneficiul unora deștepți care se folosesc de tâmpenia maselor – și le iese. Când amesteci genitalul cu politica – altfel decât „băga-mi-aș p..a-n el de sistem!” – ei bine, good night and good luck, sucker.
Știi ce-aș face cu vitejii ăștia cu gură mare, feministe și feminizați? I-aș trimite 6 luni într-o țară unde se trăiește conform Sharia, să vadă adevărate „persecuții”. Nu cred că s-ar mai întoarce vreunul. Hai, frate… așa, când știi că nu pățești nimic, e simplu să zbieri pe străzi, da’ ia încearc-o pe aia adevărată, să vezi cum începi să scheauni.
Faza cu biserica e de rahat, pentru că, pe de-o parte, venerezi o femeie care l-a născut pe Iisus, pe de alta le tratezi pe femei ca pe entități de mâna a doua, da’ acuma știi cum e, când o dai pe religie, s-a terminat șmecheria, n-ai nicio șansă cu ăștia. 😀
Poate ne explică cineva care chiar știe de ce naiba o singură femeie e venerată, iar celelalte nu. Da, da… Imaculata Concepțiune… gimme a break, would ya?
Chiar aș vrea să văd o scenă cu pachețele cu Always trase în rafale… ce scenă!! 😀 😀 😀
Am văzut niște baruri – nu în Europa – unde vin astea să-și verse amarul și destule pleacă de-acolo în altele de tip Les Bos. Altfel, cred că-și fac veacul prin Cosmo și alte reviste care le învață „cum să-l faci să te pupe-n cur doar pocnind din degete”.
Să știi, Axel, că există și bărbați care își merită soarta de-a avea o feministă pe lângă casa omului. Poate chiar regretă, în tăcere, că „a lui” nu și-a procurat biciușcă și costum de piele. Adică fetele astea nu s-au născut chiar din neant. Nu-s chiar niște petice care nu-și vor găsi în veci sacul.
Cât despre doamnele de tip Les Bos… să nu generalizăm. Cunosc două, îndeaproape, ambele sunt „bărbate”. Una urăște bărbații cu patimă dar se și teme de ei, cam cum se tem anumite dudui de păienjeni, gândaci, lilieci, ailaltă e prietenă la cataramă cu mulți bărbați și cu multe femei care nu intră în colimatorul atracției sexuale.
Da, unul din motivele pentru care detest religiile (nu că religia e opium pentru mase, deși așa e) e ăsta: discriminarea femeii, și nu doar conform Sharia, chiar și conform „blândei” religii creștine care, după mine, e mult mai perversă dintr-un anume punct de vedere, că lucrează pe șestache împotriva femeii, nu-i pune burka, dar o dresează cine e șeful ei, îi ordonă să facă toți copiii pe care i i-a dat Dumnezeu și-o etichetează drept necurată în timpul menstrei și a lăuziei și-i cere să aibă bunul simț de-a nu spurca biserica în timpul ăsta. Dar, dar, ce să vezi, popii spun că această excludere nu e totală, nimeni n-o împiedică pe biata păcătoasă să-și facă rugăciunile zilnice către cel de sus, să țină postul și să-și recunoască necurăția ca pe o reverberație eternă a păcatului originar.
Aș vrea și eu să știu, statistic, nu pe studiu observațional, câte feministe de-astea s-au răsculat în primul rând împotriva Religiilor și mai apoi împotriva bărbaților, societății, sistemului?
Aceasta lume moarta, creata de IA, în gaurile negre, curând va disparea. Atrasi de aparente, toti mortii, mari si mici, se vor lovi de Stânca, urmata de cei sfinti…
Ăăă… OK…?
Loc de dat cu… capu’ 😉😄
😀