Domnul Gabi Liiceanu, filosoful Națiunii, tata’ lu’ mircea-cel-care-iubește-copiii-cărora-le-iese-caca-din-fund, același Liiceanu care a inclus în teza sa de doctorat, „Tragicul”, un morman de pagini preluate pe șest de la Noica și anume „Nostos” (fără de care teza de doctorat n-ar fi avut numărul minim regulamentar de pagini – se numește PLAGIAT, domnuuu’!), a comis-o – din nou – la nivel de Cascadorii Râsului, afirmând despre Ilie Bolojan… cum, care Bolojan? Bolojaaan… Președintele Interimar al României, fost șofer anchetat pentru furt cu camiooonul…
… afirmând despre Ilie cam așa:
Eu cred că apariția neașteptată pe scena politică a unui personaj cu alură certă de trufanda politică, asemeni lui Ilie Bolojan, nu e întîmplătoare. […] Suntem prea săraci pentru a ne permite luxul să pierdem un om de acest format politic. Pentru simplul motiv că de la cineva de ținuta lui putem aștepta, cu îndreptățire, un nou început. […] Știu, bineînțeles, că dl Bolojan nu e candidat la președinție și că drumul lui, din poziția pe care o are acum, către locul marilor decizii nu e lesne de imaginat. Dar îmi vine să spun: „Nu mă interesează! Dl Bolojan să facă ce știe iar noi să facem ce putem, pentru a avea odată și odată parte, prin el, de actul autentic al guvernării!”
V-ați prins? Trufanda politică, băăă, inculților! Făcăleții de români nu pricep adâncul sens din spatele metaforei, nu se ridică ei în sferele alea, tre’ să fii un mircea, un horia-roman sau o ană-arpagic pentru asta…
Tata’-lu’-Mircea-„Lifelike-latex” știe că Bolojan nu e candidat, dar se folosește de el pentru ca, prin ricoșeu, pupătura să ajungă la viitorul preș, din tabăra lui Bolojan. Aici se aplică legea binecunoscută din fizică, „unghiul de incidență este egal cu unghiul de reflexie”. E ca atunci când tragi cu arma în ceva pentru ca, prin ricoșeu, să atingi o țintă pe care n-o ai direct în linia de ochire.
Nu comentez flexibilitatea șerpească a limbii… art is derivative, nu-i așa?
Mie, unul, asta îmi spune două lucruri:
– continuă, predictibil, prelingerea cărtăra… corturaru… ptiu! c-ă-r-t-u-r-a-r-u-l-u-i de la Humanitas care, înainte de fiecare ciclu electoral, a vărsat găleata cu tămâieri în capul celor de la putere, încercând să se lege de un nou stăpân
– simt puțină disperare aici, oare să fie din cauza faptului că, dacă nu se lipește de cine-i trebuie, s-ar putea ca cineva să-i bage lampa-n ochi pentru ștergerea ilegală a unor datorii de niște meleoane dă euroi ale editurii Humanitas? (nu acuz, Doamne apără și păzește, da’ așa umblă vorba prin târg, cum că nește datorii babane ale Humanitas au fost trecute pă șest în sarcina și obligația fraierilor tâmpiți plătitori dă taxe și impozite – adică „cetățeanul-simplu”, pă model Raiffeisen Bank)
Cică nemții au o mare problemă: nu mai găsesc muncitori români și polonezi să le recolteze sparanghelul și fermele mari sunt în panică. Vă dați seama, să rămână neamțul-über-alles fără sparanghel pentru copilași??
Au încercat fermierii să le dea și 3000 de euro pe lună, da’ cică românii și polonezii le cam arată curu’. N-o zic eu, o zice presa din bundesrepublíc doiciland.
Mai zice și că șomerii germani strâmbă din năsuc la munca asta, pentru că e grea, cu dureri de spate și, după vreo două zile, cei mai mulți își bagă picioarele și-o taie ca goe când te-ncrunți la el. Zice un fermier de-acolo că „dacă nu găsim români și polonezi pentru recoltat, s-ar putea să avem o criză de sparanghel pe piață.”
Ăăăi de mine și de mine… cum e posibil?? Mai vreți, mă, ceva, pentru a fi convinși că viitorul culinar al ioropei depinde de români? (și de polonezi, na!)
Să nu mai ia Über Alles-ul sparanghelul în gură?? Thoooaaamneee ferește… păi ăsta e motiv de Blitzkrieg, mă!!
Auziți, mă, urmași ai lui Adolf… da’ aveți acolo cam cinci milioane de emigranți musulmani, nu găsiți printre ei câțiva care să vrea să și muncească? Vă trimitem noi Gândaci de Sri Lanka, de la Glovo, că ăștia muncesc pe trei mărcuțe de-o țuică și sula.
Aveți 11% din populație homosexualiști, adică vreo zece milioane de băieței-cu-curulețul, nu găsiți printre ei ceva cu drag de muncă? E și mișto pentru ăștia, că la sparanghel te apleci la 90 de grade cel puțin. Sau ispitele e prea mari pentru ei, cu atâtea fese fremătânde-n soare?
Adică voi vreți să spuneți că din vreo 85 de milioane de nemți viguroși, nu găsiți unii pe care să nu-i doară spatele și vă bazați pe români să vă bage sparanghelul în guriță? (și pe polonezi, na!)
Acuma, se știe că coana Ursula – hoața și escroaca de la Bruxelles – v-a lăsat, după ce a fost la Apărare, într-un hal de făceați instrucție cu cozi de mătură și cu 20% din parcul de vehicule funcțional (exercițiul comun din Danemarca, vă amintiți?), da’ încă nu v-ați revenit? Ați vrut să stăpâniți Lumea, iar acum nu mai sunteți în stare să cuceriți un câmp cu sparanghel?
Se răsucește Führerul în mormânt, mă…
Am citit undeva un material despre Theodor Baconschi, tipul ăla… intelectualu’, plm…
Nu comentez materialul, că m-aș întinde prea mult, dar mi-am adus aminte (sunt o javră acum, știu…), cu mare drag și cu rânjete, ce i-am făcut Cristinei Baconschi, colega mea de clasă și nu numai, în liceu… o știe Theo, și-încă bine…
… măiculiță, cum făcea! ¡Ay, caramba!
Cică-Curtea-de-Apel-Ploiești a anulat anularea turului 2 pentru preș din 2024.
Păi, stai așa, măi puliță-cu-rochiță, voi când judecați, unii și alții, nu sunteți „doar de partea legii”? Deci, care e legală până la urmă, anularea sau anularea anulării? Sau nici voi nu știți exact?
Adică noi de-aia vă plătim cu o cârcă de bani, de-aia aveți pensii speciale cât China, ca să faceți mișto de noi, pe banii noștri? „Dezbracă-te să te fut, îmbracă-te că nu te mai fut”?
Va să zică, Legea e interpretabilă în toate sensurile? Și-atunci, voi pe ce bază judecați, mă, amețiților?
De fapt, cred că vă doare fix sub roba aia cu bavețică… Panaramelor.
Mircea Căr…
… nu… azi nu.
… cum e cu gaura-păsărică dintre picioarele fetițelor și femeilor, Mircea…?
…ah, futu-i, na că mi-a scăpat…!!
23 de comentarii la „Pastile de cap (la foc în rafală)”
Te-ai invartit in cercuri de intelectuali, doar ca nu s-a lipit nimic de tine. 😀
Ouch!! Asta a durut…!
S-au lipit multe de mine, doar că, întotdeauna, fără obligații. 🙂
Ia-ia-ia… Buz?? Nu-mi spune că Buz Eugen, că mor!! Ce-ți mai face fața? Te mai doare de când ți-am răzuit-o de gratia de la laboratorul de fizică-chimie? Pe mine nu, de când mi-ai umflat botu’, javră! 🙂
Bă, mică e lumea asta… poate punem de-o întâlnire, ce zici?
Dacă nu ești cine cred, scuze pentru confuzie, dar de ești tu acela, dă pe mail, la contact, nu aici. 🙂
Nici eu nu vreau sparanghel cules cu curu’! 😅 Si eu care credeam ca a face treaba cu curu’ este doar o metafora putin mai obscena, acum inteleg ca se refera la o activitate cat se poate de reala! 😅
Am ras citindu-ti rabufnirea haioasa de azi. Cred cacartarescu sughita fara pauza de la cat este de pomenit. 😅
Acuma, depinde unde-și pun mânuțele înainte, că prin tranzitivitate… hai că mă complic. 🙂
Da, și eu cred că-l leagă în chingi de parașută înainte de ciorbă, să nu-i sară din gură… 😀
P.S. N-am uitat de răspunsul ăla.
Ma gandeam sa-ti amintesc! 🙂 Te rog sa nu fii dur ca eu mi-s patrioata! ” Sunt suflet in sufletul neamului meu (asa cum este el mai bun, mai rau) si-i cant bucuria si-amarul si-otrava deodata cu el eu o beu cand soarta-i intinde paharul.” Acum exagerez cu otrava,
prefer un pahar de vin romanesc.🙂
La 1848, situația teritoriului românesc arăta așa:
– Principatele Române se aflau sub suzeranitatea Porții Otomane și sub „protecția” Rusiei
– Transilvania și Bucovina se aflau sub dominație habsburgică
Solicitările inițiale ale revoluționarilor au fost destul de „blânde”, adică unirea teritoriilor de sub dominație habsburgică într-un ducat cu autonomie (deci nu independent) și respectarea autonomiei principatelor pe baza vechilor tratate.
Ulterior au apărut, în revendicări, eliminarea protectoratului rusesc precum și unirea și independența românilor.
Proclamația de la Islaz a fost cea prin care se solicita un model de guvernare destul de bizar, ceva între republică și regat, cu un Domn ales o dată la cinci ani. (??)
Acțiunea armatei otomane a înfrânt revoluția, fără ca aceasta să fi înregistrat vreo „victorie” în plan politic și/sau administrativ.
În 1849, Rusia și Turcia au semnat Convenția de la Balta, care a consolidat statutul de protectorat al teritoriilor românești, a impus alegerea Domnilor pe șapte ani de către Înalta Poartă cu avizul și aprobarea Rusiei, s-au dizolvat Adunările Obștești, fiind înlocuite cu Divanuri Legislative constituite din boieri numiți de Domn (sesizați ideea? practic, s-a restrâns drastic aportul cetățenilor la activitatea politică, Domnul fiind, clar, favorabil Turciei și Rusiei) și s-a stabilit menținerea trupelor țariste și otomane pe teritorii. Nici vorbă de vreo independență sau „unire”.
Acum vine partea interesantă, pentru că are o mulțime de similitudini cu ceea ce se va întâmpla cu Ucraina. Istoria se repetă.
În 1853, deci la cinci ani după „revoluție”, a început Războiul Crimeii care, dintr-un conflict ruso-turc, a devenit continental, în urma intervenției Angliei și Franței de partea Turciei.
Anglia și Franța sesizaseră pericolul expansiunii Imperiului Țarist înspre continent și ăsta a fost motivul pentru care au intervenit.
Conflictul dintre Rusia și Turcia devenise ceea ce era numit, atunci, Problema Orientală: Europa nu-și permitea un conflict perpetuu la granițele sale între două imperii cu o putere militară considerabilă, cu atât mai mult cu cât teritoriile românești riscau să devină teatru de război, implicând inclusiv Imperiul Habsburgic și, prin extensie, restul Europei. O privire pe hărțile de atunci e edificatoare.
La Congresul de Pace de la Paris din 1856 s-a auzit prima dată sintagma „stat tampon”, dorit a fi realizat prin unirea Țării Românești cu Moldova, ca soluție la Problema Orientală.
Aici e ceva foarte interesant, deoarece unul din opozanții feroce ai „statului tampon” a fost Austria – de ce e interesant? Pentru că și în zilele noastre, Austria s-a infiltrat masiv la nivel politic și economic înalt în România, contribuind efectiv la luarea unor decizii interne, inclusiv prin vectorul său principal, Ungaria.
Celălalt opozant a fost Turcia, care nu voia cu niciun preț să renunțe la dominația asupra teritoriilor românești.
Ca urmare, Congresul de Pace de la Paris a elaborat următoarele rezoluții:
– menținerea teritoriilor românești sub suzeranitate otomană
– înlăturarea protectoratului Rusiei (care pierduse Războiul Crimeii)
– Principatele Române urmau să fie puse sub protecția colectivă a marilor puteri: Anglia, Franța, Rusia, Austria, Turcia, Prusia
Sesizați nuanța? Nici nu se punea problema independenței, ci a unui protectorat extins. Revoluția de la 1848 n-a realizat nimic: ceea ce a detonat lucrurile a fost, în realitate, Războiul Crimeii și Problema Orientală subsecventă.
Abia în 1858, la Convenția de la Paris, s-a stabilit formarea Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, cu două guverne și cu doi Domni, prin intervenția marilor puteri care urmăreau formarea exact a acelui „stat tampon” menționat la Congresul de Pace din 1856. Cu toate astea, niciunul din obiectivele pașoptiștilor nu fusese îndeplinit.
Ceea ce a forțat lucrurile a fost alegerea dublă a lui A.I. Cuza, în 1859, ca Domn al Moldovei și, ulterior, al Țării Românești – șmecherie tipic românească – ceea ce a fost privit de către marile puteri ca o încălcare flagrantă a rezoluțiilor Convenției de la Paris din 1858.
Aici a intervenit ceea ce România nu mai are demult: politica externă inteligentă. Datorită unor eforturi extraordinare ale misiunilor diplomatice românești, s-a ajuns ca marile puteri să recunoască, în cele din urmă, alegerea lui A.I. Cuza ca Domn al celor două Principate.
Desigur, marile puteri și-au dat seama că acel „stat tampon” tocmai fusese realizat de către români – iar ele exact asta voiau, deși nu în termenii ăștia. Oricum, aducea rezolvarea Problemei Orientale, ceea ce liniștea Europa în privința Rusiei și Turciei.
În 1861, la Conferința de la Constantinopol, a fost recunoscută unirea Principatelor la nivel internațional, prin Firmanul de Investitură elaborat de Înalta Poartă.
Observați un lucru: dacă marile puteri n-ar fi recunoscut unirea Principatelor, ar fi izbucnit un nou conflict armat în inima Europei. Ca atare, a fost adoptată soluția de compromis: „statul tampon”. Problema Orientală era rezolvată, prin crearea unui stat independent la confluența intereselor marilor puteri.
Restul, cum se spune, e istorie.
„Neșansele” României, incluzând prezentul, au fost două:
1. Așezarea geografică
Cu acces la Mediterana prin Bosfor, cu Dunărea ca fluviu de graniță, România a fost, dintotdeauna, un teritoriu râvnit nu atât politic, cât economic – și strategic.
2. Politica externă la nivel zero
De 35 de ani încoace, România a făcut doar ceea ce i s-a ordonat din exterior: agricultură distrusă, industrie distrusă, economie distrusă. Luați din urmă tot ceea ce s-a întâmplat din 1990 încoace: nu a fost reformă, a fost demolare, sistematică, de la un cap la altul. Totul a fost distrus, demontat, topit, dat la fier vechi. Docurile din Constanța se scufundau, efectiv – le-am văzut cu ochii mei – din cauza zecilor de mii de tone de fier vechi rezultat din distrugerea industriei. Totul s-a dictat din exterior. Aici e mult de scris, dar nu vi se pare ciudat că România, pe timp de pace, nu e capabilă să-și susțină economia și importă totul masiv, iar Ucraina, aflată în război, exportă inclusiv sare, zahăr, șuruburi și borcane cu capac în România? Nu mai vorbim de deficitul comercial ori de cel de cont curent, ar însemna să nu mă mai opresc.
România a fost, dintotdeauna, un „stat tampon”. Nu vreau să-l elogiez pe Ceaușescu și regimul său, departe de mine ideea, dar, atunci, diplomații români aveau școala diplomației (facem abstracție de Securitate etc.) Erau oameni școliți pe bune, cu gândire diplomatică, se pricepeau să se infiltreze acolo unde trebuia și să aducă rezultate. Combinatul de apă grea de la Halânga, centrala nucleară de la Cernavodă, fabricile de diamante sintetice etc., toate au fost construite în urma spionajului industrial și economic. O să spuneți că nu e corect? Ba e, aici e ideea. De ce să dai bani, dacă poți să n-o faci? Să știți că până și spionajul economic e un mare merit, toate țările îl au, nu e ceva de condamnat. România nu-l mai are demult. România se mulțumește cu ce primește de la alții, de milă/silă.
Milogeala jalnică a unui Hurezeanu, tâlhăria și mizeria unui Andrei Muraru, poreclit „Păduchele”, incapacitatea, slugărnicia sau, mai rău, interesele criminale ale tuturor guvernelor de după 1989, au adus România în postura unui „stat-tampon-colonie” al marilor puteri.
Am mai spus asta undeva: cu niște ani în urmă făcusem o escală la Chișinău și eram la o cârciumă cu unii, printre care și un rus. L-am întrebat, la mișto, dacă vor să ne invadeze, la care mi-a răspuns „Nu… vă cumpărăm bucată cu bucată…”
Exact asta se întâmplă: România e scoasă la mezat.
România e terminată, atât politic cât și economic, există doar ca un teritoriu pe o hartă. Probabil nu se va rupe, pentru că ar însemna război mondial, dar nici nu e nevoie: dacă marile puteri vor, România intră în incapacitate de plată și moare de foame în șase luni.
Romania ca stat si tara a trecut prin acelasi proces de formare prin care au trecut si restul statelor si tarilor europene in anii 1800-1900. Ca exemplu, Italia si Germania inainte de unificare erau impartite intr-o gramada de statulete. Grecia nu ar fi reusit sa se elibereze singura de sub ocupatia otomana fara ajutorul Frantei, Angliei si Rusiei.
Sigur ca existau tot felul de interese politice si economice si tot felul de jocuri murdare care au contribuit la caderea unor imperii si la crearea statelor dar lucrurile astea au existat mereu de cand exista lumea asta. Doar ca pe tabla asta de sah cu marile puteri a existat mereu o forta si mai mare decat cei care se credeau stapanii lumii, au existat popoarele ce aveau acceasi credinta si vorbeau aceeasi limba si datorita lor traim azi in locuri pe care le putem numi tara noastra neamul nistru si ACASA!
Yeaaah… mai vorbim peste vreo 10 ani… aș vrea să n-am dreptate, dar mi-e teamă că am.
Hai să vorbim pe concret, nu pe concepte de tip „de la nistru pân’ la tisa”, bine? Astea-s proză, asta nu se înțelege: totul se leagă de bani și de influență, punct.
Marea masă face „poduri de flori” în timpul ăsta.
Ca să continui, pentru că m-am dezlănțuit și am și ceva timp:
ce-i ăla „patriotism”? Cum îl definiți, concret?
„Patrioții” români și-ar sări la beregată unii altora, pentru că fiecare e mai patriot decât celălalt, doar că „patriotismul” lor se raportează la niște reguli impuse din exterior, întotdeauna. Ăsta nu-i patriotism, ci incapacitatea de a-ți crea un drum propriu și-atunci asculți de alții care-ți dictează în ce matrice să gândești.
Românii sunt atât de spălați pe creier, încât, pentru ei, ești ori „de-al lui X”, ori „de-al lui Y”, care, la rândul lor, sunt „ai cuiva” întotdeauna din afară, iar „taberele” sunt ireconciliabile, cale de mijloc nu există. „Intelectuali” de cafenea au ajuns să se amenințe inclusiv cu moartea pe feisbuc în numele aceluiași „patriotism” găunos, dictat de la Bruxelles sau de la Washington. Ceea ce nu realizează imbecilii ăștia „patrioți” este că, în timp ce ei se porcăiesc într-o veselie, alții, străini, deștepți, trag foloase de pe urma lor.
Da, asta sună a „naționalism”, noul concept învățat rapid de toți dobitocii care n-au abilitatea cognitivă de a găsi propriile argumente, concept asociat, obligatoriu, cu „antisemitism” în cele din urmă. Am scris despre asta aici.
România este țara cu cea mai mare rată de imigrație pe timp de pace în istoria documentată a Omenirii. Patrioți, românii… orice, până la bani, nu-i așa? Nu e vina lor, însă: când propriile guverne au pus România la pământ, au nivelat-o, au distrus-o, ce așteptări mai ai?
Românii sunt singura nație din cele pe care le cunosc bine care-și denigrează țara și conaționalii în fața străinilor, pentru o bomboană în plus.
Românii sunt singurii care-și ascund originea, pentru că le e rușine că sunt români.
… și vorbim de „patriotism” aici?
Campingurile și plajele gem de gunoaie lăsate în urmă de „patrioți”, bine că e dopul legat de sticlă că așa a zis Bruxelles-ul… Totul e o mascaradă, iar românii pun botul, pentru că le lipsește un minimum de cultură pentru a gândi pentru ei. Sună foarte rău, dar asta e realitatea. „Morții mă-tii” și „bă, boule” au devenit principalele argumente în orice.
Diverși „politicieni” cu deficit cognitiv grav îndeamnă la „boicotul supermarketurilor” ca formă de „patriotism”… alții invocă ordinele Bruxelles-ului pentru același „patriotism”… în timpul ăsta, România moare. 60% din adolescenți sunt analfabeți funcțional, abandonul școlar e până la cer, traficanții de droguri zburdă fericiți și liberi cu voie de la „organele” care-și iau și ele partea, trebuie să vii cu medicamentele la spital că ei n-au, costul vieții crește în fiecare zi, rafturile gem de produse fabricate în alte țări… despre ce discutăm?
Cum vă spuneam: România nu mai există, s-a terminat cu ea și e mai bine așa. Românii, ca nație, nu sunt capabili să aibă grijă de ei înșiși, sunt autodistructivi și incapabili să învețe din greșeli. Se sapă unii pe alții, se bagă la fund unii pe alții, se denunță unii pe alții, se trădează unii pe alții. Uitați-vă în istorie: trădarea și duplicitatea au fost parte a românilor de pe vremea lui Menumorut, probabil.
Există o singură regulă în viață: ești slab, dispari. Asta nu înțeleg românii: la ei, totul e cu „las’ că merge și-așa…” Nu merge și-așa. De asta vor dispărea ca nație.
Suntem dezbinati, asta o stiu de mult, suntem imprastiati prin lume dar nu pentru ca am vrut ci pentru ca am fost alungati de criminalii din politica.
Cu toate astea nimeni nu ne poate lua dreptul de a ne iubi locurile si originea asa cum stim si cum suntem in stare.
Asa este iubirea, uneori, este salbatica si amarnica si nu este mereu dreapta sau corecta. Important este ca exista.
„Daca dragoste nu e, nimic nu e.” 🙂
Din nou, teorie… să nu vă supărați pe mine că vă contrazic, dar nu sunt de acord.
Nimeni nu vrea să „le ia” românilor dreptul de a-și iubi țara, ei îl cedează, contra unor avantaje punctuale… iar dragostea trece prin stomac, întotdeauna.
Nu există dragoste dezinteresată, natura umană nu e construită astfel, deși încearcă să facă un „sugar coating” de dragul principiilor.
Sunteti roman, Axel?
Da, prin cetățenie.
..si nationalitatea?
Nu e subiect public.
Ok. Scuze. Atunci nu mai putem vorbi despre istoria mea daca nu avem posibilitatea sa vorbim si despre a ta. 🙂
Există un formular de contact.
Nu fac publice în comentarii datele nimănui.
Multumesc pentru invitatie dar cateva experiente nu tocmai amuzante m-au facut sa renunt la a cunoaste si a vorbi cu oamenii in lumea asta paralela si inselatoare ca o Fata Morgana a virtualului. Intalnirile Face2face din real sunt de preferat. Dar si astea sa fie la lumina zilei si langa o sectie de politie. Glumesc! 🙃
Sper ca ne mai putem contrazice pe blogul tau fara sa ne suparam unul pe celalalt.
Fără nicio problemă, desigur. 🙂
Cat despre rusii care se lauda ca ne cumpara pe bucati.. 😅😅😅. Cand au cumparat ei, vreodata, ceva? Pentru ei a lua inseamna a cumpara, probabil.
Tezaurul, Moldova, Bucovina, Basarabia..
Exact, „cumpărat” e un termen generic.
/* cenzurat */