LATER EDIT
Gabriel Liiceanu (patronul editurii Humanitas, fosta Editura Politică, primită cadou de la Ion Iliescu, împreună cu subvențiile aferente, din bani publici) a propus desființarea Academiei Române (!!!) și reînființarea alteia, noi, probabil de ciudă că protejatul său și-a primit drept în dinți confirmarea propriei non-valori.
Se vede treaba că principiul „uite, batem masa cea rea pentru ca ți-a dat cu colțul în căpuț”, folosit la matura vârstă de trei ani, se aplică și în cazul „simbolurilor culturale” ale bietei Românii.
Vai de curu’ nostru, mă…
Academia Română a respins candidatura lui Mircea Cărtărescu (îmi cer scuze tastaturii și ecranului pentru îndrăzneala de a fi scris acest nume, le promit că le dezinfectez cu spirt și betadină).
Personal, sunt convins că respingerea nu s-a datorat unei „treziri a conștiinței” la nivel de instituție, ci, mai curând, s-a datorat cuiva care nu doar că nu-l plăcea pe scatofilul respectiv, dar a avut și curajul să voteze contra, ceea ce e mare lucru în România zilelor noastre.
A lipsit doar un vot pentru ca scato-plagiatorul copil de suflet al altei lichele, liicheanu și al altor intelectuali-viermi gen Pleșu, Patapievici și, oh, să n-o uităm pe mama-răniților, doamna care i-a înseninat și sculat, ca să spun așa, bătrânețile lui Gogu Rădulescu, autoarea-permanent-dizidentă-dar-tradusă-și-cu-burse-peste-tot pe timpul comuniștilor, și anume Ana Blandiana, această fofilatoare printre favoruri și, de ce nu, cearșafuri, a lipsit doar un vot, cum spuneam, pentru ca căcărescul să-și atârne de coadă și „academician”. Pfui!
Scatofagul Cărtărescu, fost locotenent de securitate și propagandist la „Adevărul”, e un fals cap-coadă. Plagiator precoce, dovedit cu acte-n regulă, a fost folosit, încă din tinerețe, ca vector pentru propagandă și bani (mulți!!) de către tripleta care face legea – încă – în literatura românească contemporană: Liiceanu, Pleșu, Patapievici, pe lângă care mișună ca paraziții fostele vedete din rahat ale defunctului Grup de Dialog Social.
S-au pompat bani cu nemiluita, milioane de euro, în cărtărescul-plagiator, bani publici, umflați periodic, cu seninătate, de editura liicheanului, în virtutea cadoului făcut de o altă jigodie mizerabilă, și anume Iliescu Ion.
Cărțile căcărescului s-au tradus inclusiv în țări africane – repet, pe bani publici, adică ai noștri – și zac cu miile prin depozite, prăfuite, așezate pe rafturile cele mai de sus, fără ca nici dracu-n persoană să se apropie de ele. Credeți sau nu, le-am văzut cu ochii mei.
Cărtărescul-scatofag a beneficiat de o promovare care depășește cu mult limitele nesimțirii – din bani publici și nu voi înceta să repet asta – și mă-ntreb câți din banii ăia au fost, de fapt, para-ndărăt către ‘telelctoalii cu morgă de cadavru care le spun românilor, de douăzeci de ani și mai bine, că cultura se rezumă doar la ei.
Acum, cărtărescul a primit un șut în cur care l-a azvârlit, pe scările Academiei, în jos, direct în strada prăfuită de unde s-a emanat ca aburii din canalele de colectare a apei de la căcăstoare. Nu-i problemă. Cărtărescului îi place rahatul. Îl scrie în cărțile lui, îl halește cu lacrimi de câte ori îl vede.
Nu mă surprinde reacția blandianei-arpagic, al cărei discurs pare desprins dintr-o plenară CC a PCR, asezonată cu critici vomate fulminant la adresa dujmanilor bobor’lui. Cu mecla ei de bunicuță cumsecade, blandiana a fost, dintotdeauna, o viperă care, după ce i-a pupat în cur pe comuniști – și pe Gogu Rădulescu, se pare, prin multe alte părți – s-a dat apoi, când s-a sucit treaba, cu dizidenții, orăcăind cui voia s-o asculte că ea a fost, de fapt, întotdeauna, „contra”. Dacă ne referim la anumite poziții – respectiv cea a misionarului și/sau pe-la-spate – da, a dat contre – și ce contre!! Doamnă, ați îmbătrânit mizerabil, la fel cum ați trăit. Sper să vă scufundați în haznaua istoriei.
Nerușinarea găștii de la fostul GDS nu e depășită decât de mizeria lor morală, cu mult mai mare decât a ceea ce plutește prin canalele de colectare de sub Dâmbovița. Ei, mizerabilii de la fostul Grup de Dialog Social, pepinieră de hoți și de bandiți cu ifose de chivuță trăitoare în căcat, ajunsă întâmplător în „lumea bună”, propagandiști infecți de homosexualitate instituționalizată și ideologizată, de conivență cu un aparat politic format din borfași inculți, foști șomeri sau lopătari de rahat, agramați, semidocți, cu un nivel cognitiv sub cel al unui elev de clasă primară, au distrus cultura românească, însușindu-și totul pe persoană fizică, furând bani publici cu seninătatea banditului care-i taie gâtul unei bătrâne pentru a-i umfla pensia.
„Doctori” care nu sunt în stare să despartă în silabe un cuvânt mai lung de cinci litere, pușcăriași condamnați, șuți cu gâtul murdar, covrigari împuțiți pe care încă îi mănâncă fesele de la scaunul capitonat, și-au dat mâna cu jegurile fosilizate care se cred „oameni de cultură” pentru a distruge ultimele rămășițe ale unei culturi aflate, și așa, pe scăunel și cu lațul de gât.
Căcărescul care-și vinde terfeloagele cu 100 de lei pe motiv că sunt „bune și scrise de EL” a avut, anul trecut, o ultimă – sper – zvâcnire persitaltică atunci când a fost ales „președinte de onoare” a ceea ce a ajuns un jalnic simulacru de cultură, și anume târgul de carte Gaudeamus. Îi cam pierise, însă, zvâcul, iar vocea îi era cam slabă: probabil prefigura până și el că, în curând, va veni vremea să-și ia catrafusele și să dispară din peisaj la remorca liicheanului-limbiceanului, iar dacă cineva ar avea coaie în țara asta i-ar cere și socoteala banilor rășluiți în atâția ani de zile.
Dar n-o va face – nimeni.
E de menționat faptul că singurul academician român care a avut curajul să spună lucrurilor pe nume a fost Nicolae Breban, acest „animal al scrisului, o forță”, cum l-a numit Paul Goma.
Până și Ioan-Aurel Pop, despre care aveam o altă părere, s-a fofilat ca mortu-n păpușoi. Sincer, nu mă așteptam. L-am respectat pe tip, întotdeauna. Nu-l mai respect. E și el o râmă afiliată, probabil, Grupului de la Cluj, cine știe.
O să spuneți „Bă, da ce urlă invidia-n tine și arunci cu rahat în oamenii ăia!”
Nu invidia urlă, ci frustrarea.
Frustrarea că o nulitate infectă ca Ciucă-eroul-de-la-Nassyriah, ofițer făcut la apelul bocancilor, dovedit hoț, fără onoare, laș și mincinos, și-a promovat o mizerie de terfeloagă scrisă de alții pe trei milioane de euro din bani publici, frustrarea că editurile n-au decât să moară dacă n-au „spate politic”, frustrarea că o pletoră de babalâci scârboși și impotenți au ajuns să decidă viitorul culturii, frustrarea că scriitori buni, foarte buni, sunt dați la o parte cu dispreț de jegurile din Uniunea Scriitorilor – această canalizare de amantlâcuri jalnice și de trafic de influență care funcționează ilegal… o, dacă ați ști ce se petrece pe la parangheliile lor din teritoriu, unde aspirante la 50% în plus la pensie se chinuie, cu gurițele lor rujate, să aducă puțină viață în mădularele scofâlcite ale unora, plus alte lucruri care țin de Art. 359 Cod Penal! -, frustrarea că un căcărescu-plagiator e făcut vedetă de alți mizerabili cu batistuțe roșii la gât și morgă ce pute-a formaldehidă, frustrarea că o creatură ca Ileana Negrea, această „feministă” ignorată hormonal a luat premiul Mihai Eminescu – Opus Primum pentru „pizda mea e o mașinărie războinică / care vrea să-și facă dreptate” – săracul Eminescu, cu ce zdrențe a ajuns să fie asociat… – și, nu în ultimul rând, frustrarea că o groază de poporeni se uită-n gura maro a căcărescului și în cea a liicheanului, sperând să-și ia de-acolo lumina, dar tot ce primesc în realitate e un damf de rect și le place.
Căcărescu, you’re OUT!
Sper să-ți urmeze și cei care te-au gonflat suflându-ți în cur și mai sper să văd niște falimente răsunătoare, la care nu s-ar fi gândit nimeni.
E cinci dimineața și-mi vine să deschid șampania.
Cum spuneam:
CĂCĂRESCU, YOU’RE OUT!
29 de comentarii la „Căcărescu, you’re OUT!”
Adevarul Absolut, E foc mistuitor E dureros, de aceea A fost rastignit Isus Hristos.
Iosif, știu că tu ești.
Ți-am lăsat comentariul să treacă pentru a te ruga – din nou, a câta oară? – ca, dacă vrei să comentezi, să o faci la subiectul propriu-zis.
Site-ul meu nu va ajunge niciodată vector de prozelitism religios, iar eu n-am inima bună ca Renata sau Goe, pentru a te lăsa să-ți faci de cap, dar nu-mi place nici să iau oamenii la mișto.
Deci, orice comantariu pui, câtă vreme e decent și fără trimiteri la religie, va trece și-ți voi răspunde.
La celelalte, ești blocat.
Stiu ca stii. Tocmai am comfirmat, Adevarul Absolut revelat, de tine în articolele tale exprimat, iar eu chiar nu am nici în clin nici în mâneca, absolut nimic cu ideologiile filozofico-religioase, socio-politico-economice si/sau (ergonomice) raspândite si pulverizate în eter de satelitii artificiali, Goe, Renata, Aldus, si ceilalti garagii gargaragii ce-si afisaza si etaleaza IQ-ul egocentric în virtual asteptând validarea altor minti asemanatoare, pentru a forma grupuri de influentare care sa-i înalte în „ochiul” sistemelor carteziene piramidale, ireale, virtuale, virale, care atrag Sufletele inocente ale copiilor în capcanele întunecate din „canale”.
Lasă-i pe Goe, pe Renata, pe Aldus și pe alții în pace cât te afli aici – te rog.
Dacă ai o problemă cu ei, adresează-te direct la sursă, nu-mi transforma site-ul în spațiu de bârfe.
Discuți la subiect sau nu.
Scriu mereu fără a cugeta prea mult. Îmi asum.
Mie mi-a plăcut Nostalgia. Amintirile lui le trezesc pe ale mele, deși nu am trăit la bloc. E mai mult decât o rememorare. E atmosferă, gânduri comune și reacții comune. Mă regăsesc.
Mi-a plăcut inițial Levantul. Așa l-am descoperit. Atunci, prin 90. Am cartea. Eram mai deșteaptă. Descoperisem imitațiile în versuri ale precursorilor. Erau o excelentă lecție de literatură. Le-am uitat.
Trebuie totuși să vă pun un citat (în care am introdus enter-uri pentru cei grăbiți a judeca )
”Luna ca un corn de tablă a plecat de pe moschee
Şi pe valuri se lăţeşte ca o pleoapă pe cornee,
Ca o geană de cadînă pe-un obraz de isihast.
Semiluna lunii crapă-n cioburi reci pe golful vast.
Iese dulful de culege praf de aur de pe boltă,
Pe catarturi de barcaze grunji de aur se desvoltă
Şi-ale pînzelor burdufuri s-umplu-n cer de icosari.
Marea linsă e ca sticla, ceru-i de mărgăritari.
Mai ca ziua luminează negura de praf de stele,
Dă din ghimpe scorpionul, cloşca face temenele,
Ursele lucesc ca petre fără preţ într-un sipet,
Gemenii se pleacă tainic peste-al sferei parapet.
Insuli doar cît vezi cu ochii. Sgomot face numai luna
Lunecînd pe roţi dinţate ca Fecioara în coluna
D-orologiu pre cînd iese în fereastră cu un prunc.
Stele-n val şi valu-n stele dopotrivă se arunc.”
Cam atât. Presupun că diferența dintre generații ne face să fim deosebiți. Alte lumi, altă literatură.
Asta e.
Și era mai bine pentru el să fi rămas acolo. Când începi, însă, să te hrănești din troacă, te transformi ca atare și exact asta i s-a întâmplat. Pe vremea aia nu avea în spate milioanele pompate în el de gașca responsabilă pentru distrugerea culturii prin rapt și viol.
Spuneți de „Nostalgia”, dar nu cred că e nevoie să vă reproduc citate de o promiscuitate absolut jegoasă din „operele” care au urmat și care l-au făcut un „guru” al unei literaturi de ghenă, plină de pornografie, de incest, de viol, de scatofilie. E plin internetul de ele și, sincer, mi-e silă să le pun aici.
Fix asta s-a întâmplat și cu amicul lui bun, Patapievici: a fost, la început, un scriitor, apoi s-a transformat în cel care afirmă „„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.” sau „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă.” sau „Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească își urmează cursul până la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, până ce mintea va fi în sfârșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos.”
Cum spuneam, era mai bine dacă rămânea la „Nostalgia”.
Nu vă credeam atât de superficial. Dar recunosc că scriitorii au alte criterii de apreciere. Nu vă înțeleg, dar sper să vă citesc în continuare. Succes în lumea horror.
Mulțumesc pentru eticheta pe care mi-ați lipit-o fără să mă cunoașteți câtuși de puțin. Boala românului, să-l caracterizeze pe celălalt fără să-l cunoască… lăsați, nu m-am supărat.
Nu sunt scriitor, stimată doamnă. Scrisul e un hobby, nu un mijloc de a-mi câștiga existența.
Foarte interesant, însă un lucru, prin prisma a ceea ce ați spus: „VAX ALBINA 13.02.2025 06:42. LISTA CU TRADATORII SOROSISTI Am aflat că circulă o listă cu „pseudo-intelectuali oportuniști…”
Să continui? Mai știți de unde e? Mai știți ce nume erau în lista dvs.?
Sfatul meu: haideți să ne limităm la discuții pe subiect, nu la cum e unul sau altul. Ce-ar fi?
Nu știu despre ce vorbiți. Nu am liste. E alt vax. E altcineva. Am dat cu search, dar nu m-am lămurit.
Chiar nu înțeleg. Eu am vb despre Cărtărescu, iar dvs mi-ați răspuns cu Patapievici. Whatabout. Apoi mi-ați reproșat. Of.
Vreți să vorbim de Cărtărescu? Haideți să aflăm „de ce iubim femeile”:
„Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare și grăsuț, pentru că au fețe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinți decenți și limbi de care nu ți-e silă.
Pentru că nu miros a transpirație sau a tutun prost și nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele.
Pentru că fac toate treburile sâcâitoare și mărunte din casă fără să se laude cu asta și fără să ceară recunoștință.
Pentru că se trag din fetițe.”
––––––––––––––––––––-
Haideți, acum, să aflăm ce e „orbitor” și de ce:
„Uite cum e cu țara: cica limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de cacat, ca sa-i arate cum e afara (…). Limbricu-ala mic se gindeste ce se gindeste si dup-aia zice: „Pai, taticule, dac-aici e atit de frumos, de ce trebuie sa traim noi in gaura aia paroasa?, in duhoarea aia de cacat, in bezna aia groaznica?” Da’ taica-su-i zise rastit: „Fiule, sa nu mai vorbesti asa! Aia-i Patria!”” (pg. 58)
„Pina si-mparatul Nero se spala la cur cu Dero” (pg. 61)
„”Avem ciorapi pentru femei cu gauri”, de unde discutia trece de la politica la femei, la gaurile lor paroase dintre picioare, la ce sa le faci ca sa le innebunesti… Pe cind unul le zice, a nu stiu cita oara, despre bilutele de rulment pe care si le-a bagat el pe sub pielea pu..i” (pg. 62)
„ii placea sa-si puna degetul pe fund si sa-l miroase apoi” (pg. 84)
„Acolo faceau parintii lui caca si pipi, asa cum el facea la oala (…). In plus, de cite ori un caca-i iesea din fund cadea pleoscaind in apa” (pg. 85)
„Dar toate fetitele si toate femeile aveau o gaura-ntre picioare, care era pasarica lor” (pg. 151)
„dragule… da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou…aaaaah! aaaaah!” (pg. 185)
„O fu.. in urechi, o f… in urechi, o f… in urechi” (pg. 191, cei sapte pitici despre Alba ca Zapada)
„altu’ pe piz… ma-sii” (pg.199)
„Li s-a urit cu binele, fu… in gura de prosti” (pg. 199)
„nu ne e frica de p… astea” (pg. 199)
„imi bag pu… in regina Angliei” (pg. 241)
––––––––––––––––-
Ia să vedem acum ce spune prin Theodoros:
„O femeie care-și vindea trupul, venită din Sudan, de la care Hailu cumpărase oarecând păcat și destrăbălare, îi păstrase în gură sămânța și-o scuipase asupra unei icoane de argint, căci sămânța bărbătească era sufletul omului, și datoria femeii era s-o mântuiască precât de mult cu putință din carne și s-o-ntoarcă la Zămislitorul a toate bunătățile. Un negustor de frâie îi destăinuise că Dumnezeu și Satanael erau frați gemeni, ieșiți împreună din pântecul Neființei, si că de-aceea era lumea asa pestriță, și-mpărțită între rău si bine, că amândoi ciopliseră la minunăția ei. Prin aceasta, Satanael era la fel de demn de închinăciune ca și Dumnezeu.”
––––––––––––––––-
Vedeți, doamnă, nu sunt nici pe departe un sfânt, dar vă spun sincer, prefer superficialitatea mea complexității pornografice cu accente de pedofilie a modernului C.
Lăsați-mă pe mine așa, superficial cum sunt. Măcar dorm liniștit și mă pot uita în oglindă fără să văd un monstru.
Ah, da, era să uit: eu, așa superficial cum sunt, nu am plagiat.
––––––––––––––––-
Mulțumiri lui Lucian Ciuchiță pentru fragmentele de mai sus, eu n-aș avut puterea să le reproduc.
@Axel – nu-s chiar surprins de fervoarea cu care te dedai delirului… „criticându-l” pă Cărtarescu, asa, ca de la scriitor la scriitor… cu acordul si spre deliciile lui iosi-f… fisarionovici.
P.S. Spre deosebire de doamna V.A., care te-a categorisit de super… ficia al… eu, dimpotrivă, nu pot să nu-ti remarc pro-funzimea… Esti, cred, comparabil de profund cu gânditorul Sticri… Desi n-ar fi imposibil să de dovedesti înca mai adânc acela.
Așadar, cei care nu-ți împărtășesc opiniile sunt, neapărat, în diverse feluri. Doamna în cauză a adus argumente.
Cred că te compătimesc, într-un fel. Pare că pseudo-insultele pe care încerci să le scoți cam peste tot îți sunt dictate de ceva complexe majore pe care le rulezi, precum și de disperarea de a-ți autoconfirma apartenența la „cei cu dreptatea” – și, cine știe, poate chiar și de faptul că respectivii te cam ignoră, pe ici-colo, în pofida eforturilor tale.
Good boy. Keep tryin’.
Cred că, spre deosebire de onorabila doamna V.A., sesizez cu mai mare usurinta situatiile concrete în care aducerea de argumente ar fi doar o comică inadecvare. In cazul dumitale draga Axel, nu despre opinii neimpartasite este vorba. Dumneata nu ai opinii despre Mircea Cartarescu, ci doar umori. Din motive asupra cărora nu-i cazul să insist, te dedai la etalarea acestor umori cu o inconstientă hilară, practic nerealizându-ti ridicolul. E si acesta un soi de spectacol. Oricum după câte se poate vedea problema dumitale e generală, cronică, profundă si… incurabilă… Oricum esti în „diverse feluri” nu pentru că spun eu… Dar dacă te consoleaza ideea că poti da vina pe mine în privinta asta, si-ti poti acorda astfel absolvirea… N-am nimic împotrivă… Be my guest…
Eu n-am citit decât „REM”, care, așa am înțeles, face parte din „Nostalgia”. Nu știu cum se numește stilul, probabil autodicteu. Cel mai liber stil de-a transcrie gânduri pentru tine însuți, fără reguli, fără cenzuri, fără structură. Am găsit mii de locuri comune în descrierile de exterioare și interioare, le-am recunoscut, dar nu m-au emoționat; probabil am un unghi de vedere diferit. M-a mai „supărat” ceva – complicarea cu intenție a planurilor. Mi s-a părut un artefact căutat, care să impună respect cititorului – mă, o fi ceva aici, dar n-am înțeles eu, că nu e de nasul meu.
Mama, profă de română la bază, conservatoare și babă, după ce a citit la ordinul meu Cărtărescu – REM, a zis că „unde e povestea? ce te face să dai pagina mai departe? Când nu știi să desenezi un nud care să arate ca un nud, te apuci de desen abstract. Nu te supăra pe mine, dar nu mi-a plăcut. E un prefăcut.”
Și nu-i spusesem că și pe mine mă dezamăgesc personajele, dar TOTUL, cu totul, pare a fi literatură.
Ca să ne înțelegem: cert e că, indiferent de susțineri, de trecut securistic, de ce zic cei care nu l-au vrut academician, Cărtărescu este un scriitor.
Cert este că, dacă intrarea în rândul academicienilor ar depinde de mine și aș fi avut dreptul să vin cu altă propunere, aș fi zis CONSTANTIN STAN. Pentru „Deadline”, măcar. Unde tot autodicteu, tot locuri comune, tot amintiri, dar și multă, multă emoție, plus o scriitură fără cusur, plus ritm, vital, necesar.
M-ai făcut curios, nu l-am citit pe Constantin Stan. Am să-l citesc.
Da, C. e scriitor, într-adevăr, fără nicio îndoială.
@Renata – Ai vazut si ce urât e căcărescu? Dupa ce că e un prefăcut lipsit de talent mai are si moaca aia de handicapat. I-a postat intelectualul axis poza (vezi mai sus), si l-a dat de gol. Cum darcului să fi ajuns ăsta in Academie? Ne făceam dracului de râs. Faptul că l-au premiat altii prin Europa si prin lume e dovada axiala a faptului ca e un soros-ist nenorocit care ne strica imaginea-n lume cu romanele lui de căcat. Nu?
Tu zici că e urât? Nu mi se pare. 🙂 O față comună. Tributară modei anilor 80, dar nu fața contează…
Și Axel scrie pătimaș, visceral despre el, e adevărat. Dar hai să-l lăsăm pe Axel în patima lui și să ne gândim așa:
De ce ar conta pentru un scriitor profesionist, de succes, să devină academician? De ce să te transformi în „bust” în Rotonda din Cișmigiu, cât încă ești „pe piață”? De ce să te împăiezi în Academia Română, când poți zburda viu și adulat, pe rafturile librăriilor? Că Mircea Cărtărescu, celebrul scriitor român pe care-l devora Băsescu, pocindu-i numele, e citit, nu? Iubit, nu? Vândut pe bune, nu?
Oare de ce nu l-a propus nimeni pe Radu Aldulescu („Amantul Colivăresei”) la titlul de academician? Și mai am exemple de scriitori talentați, onești, care scriu pentru că nu pot trăi altfel, și nu speră la Nobel, la Academician, pur și simplu trăiesc din scris și din bucuria de a scrie. Și banii vin din vânzarea tirajelor în mod pasiv, prin librării, nu prin cumpărarea tirajelor de către sponsori apriori stabiliți.
Nu mă îndoiesc că ai citit opera lui Cărtărescu! Și ai apreciat-o, intim (nu conform premiilor și numărului de traduceri) și o deții în bibliotecă.
Dar sună din ceruri, într-o zi, vocea Zeului Bibliotecilor și-ți zice: „Goe, vine Potopul! Ia cu tine pe Arcă 20 de scriitori cu care o să-ți petreci restul vieții pe o insulă pustie! Bine, fie, ia 40!…”
Îl iei pe Mircea Cărtărescu?
Wow! 40 de autori pentru eternitate! Cin’ să fie, cin’ să fie? Dostoyevsky, Eco, Marquez și… la poalele vulcanului… Ali-Baba si cei 40 de hoți (de înrolat în academii). Aiurea! Mie mi-ar fi foarte simplu pentru că as îmbarca un singur autor: I.L.Caragiale. Resul sunt mofturi.
@Renata – Nu despre asta este vorba. Deloc. Nici în „articolul” lui „axel”, nici în comentariile mele. Nu este vorba nici măcar despre Mircea Cărtărescu (autor, persoană, personaj). Este vorba despre un gest penibil si infantil al unui oarecare terchea-berchea, care, îngăduindu-si totalmente abuziv să aibă ranchiune la adresa lui Mircea (sic), își dă în petic stâlcindu-i numele si fotografia, în scremerea lui de a-si justifica umorile caraghioase. Ce are a face faptul ca Mircea Cărtărescu nu intră în topul primilor 40 de scriitori ai lumii, cu criteriile de acceptare la Academie? Ori cu faptul că-ti place tie „Amantul Colivăresei”? (Faptul ca te-ai oprit la 40 este un indiciu că-i recunoști de fapt lui Mircea Cărtărescu valoarea si realizezi universalitatea. O fi omul pe poziția 41)… 🙂
Nu-mi pot închipui că tu ai putea crede că Mircea Cărtărescu s-ar fi propos singur pentru Academie. Unii au considerat că autorul si persoana au profilul si biografia necesare pentru a accede in Academie (comparativ cu si relativ la cei care sunt deja in Academie, nu cu cei care nu sunt si-ar putea fi sau si-ar dori) si i-au făcut propunerea. De ce ar fi trebuit s-o refuze? De ce calitatea de academician n-ar fi fiind compatibilă cu „zburda vie și adulatia, pe rafturile librăriilor”? Atitudinea mocirloasă si satisfacțiile bolnave ale trepădușilor care s-au grăbit să etaleze orgasme obscene cu ocazia respingerii propunerii lui Mircea Cărtărescu la Academia României (sub oblăduirea lui Nicolae Breban !!!) sunt de-a dreptul grețoase si nu există absolut niciun motiv rezonabil, rational, de a le încuraja si de a le cânta în strună, indiferent de sentimentele purtate autorului si/sau persoanei Mircea Cărtărescu.
Despre literatura lui Mircea Cărtărescu vom avea poate ocazia să vorbim/bârfim cândva, altcândva, într-un cadru mai adecvat. Aici este vorba stict despre guițăturile lui Axel. Like sau diz-like… Restul e… sau nu e.
@Axel ,
Numai si pentru faptul ca ai preluat zicerile lui Nicolae Breban , referitoarea la respingerea ca membru al Academiei a scriitorului Mircea Cartarescu, spre a-ti motiva bucuria si totodata revarsarea de ura , m-am gandit sa aduc aici ceva despre recunoasterea valorii unuia dintre romanele d-lui .
Iata :
ondroetspSi16ailaaaelim4uga3i9 1:h 23u24fl8it 20irit21a4i5m0 ·
„Ultimul număr al revistei germane „Der Spiegel” este dedicat canonului literar al ultimului secol, „cele mai bune 100 de cărți din lume” apărute între 1925 și 2025. Între scrierile selectate am avut bucuria să găsesc și romanul meu „Orbitor. Aripa stângă”, prima parte a trilogiei.”
Aici cu privire la zicerile lui Nicolae Breban. Nu poti sa nu observi cata invidie zace in motivatia d-lui.
„Nu merită să intre în Academie. E un bun scriitor, dar nu e la nivelul Academiei Române. Citindu-i întreaga operă, despre care nu se vorbește decât parțial, și toată reclama făcută cu mulți bani, bani care au venit pentru reclama sa de la ICR…”, a spus Breban pentru Hotnews.
Mulțumesc.
Cu multă plăcere . Asta înseamnă că ai inghițit gălușca .😊 Asa și trebuie .Bănuiesc ca și cei doi dinozauri din Academia română au înghițit-o , că de, ce ar putea să zică ?
Yep.
😀😀
@Axel ,
Vezi mai jos inca o „galusca” pe care va trebui s-o inghiti :
„Iată lista celor mai bune 25 de romane din secolul 21 după revista franceză „Telerama”. Sunt foarte bucuros că pe locul 12 apare și romanul meu „Solenoid” (în traducerea franceză a lui Laure Hinckel).
1/ 2666, Roberto Bolano
2/ Austerlitz, W. G. Sebald
3/ La fin de l’homme rouge [Second Hand Time], Svetlana Alexievitch
4/ La route [The Road], Cormac McCarthy
5/ La tache [The Human Stain], Philip Roth
6/ Les années [The Years], Annie Ernaux
7/ Les livres de Jakob [The Books of Jacob], Olga Tokarczuk
8/ L’année de la pensée magique [The Year of Magical Thinking], Joan Didion
9/ L’adversaire [The Adversary], Emmanuel Carrère
10/ Americanah, Chimamanda Ngozi Adichie
11/ Le lambeau [Disturbance], Philippe Lançon
12/ Solénoïde [Solenoïd], Mircea Cartarescu </b.
13/ La maison des feuilles [House of Leaves], Mark Z. Danielewski
14/ Kafka sur le rivage [Kafka on the Shore], Haruki Murakami
15/ La végétarienne [The Vegetarian], Han Kang
16/ La fête au bouc [The Feast of the Goat], Mario Vargas Llosa
17/ O, Miki Liukkonen
18/ La bascule du souffle [The Hunger Angel], Herta Müller
18 ex aequo/ Underground Railroad, Colson Whitehead
20/ Purge, Sofi Oksanen
20 ex aequo/ La plus secrète mémoire des hommes [The Most Secret Memory of Men], Mohamed Mbougar Sarr
22/ Les argonautes [The Argonauts], Maggie Nelson
23/ Neige [Snow], Orhan Pamuk
24/ Une histoire d'amour et de ténèbres [A Tale of Love and Darkness], Amos Oz
25/ La carte et le territoire [The Map and the Territory], Michel Houellebecq
P.S. Banuiesc ca si cei 2 domnii academicieni care i-au interzis intrarea ca mambru in Academia romana, pe motiv ca n-ar fi un scriitor bun si despre care (zic ei)nu se stie prea multe , cand vor citi lista vor avea ceva deranjamente …in special la fiere, adica sa le pleasneasca de ciuda.
Mulțumesc.
Cu placere. Ma bucur ca v-a placut… si de data aceasta .😀
Se pare ca incet incet veti accepta ca Mircea Cartarescu este un scriitor de valoare si ca mai mult ca sigur va fi primit in Academia romana , de asemenea va lua si Nobelul pentru literatura .
Yep.
@Axel,
Deoarece vad ca acceptati „cu placere” comentariile mele referitoare la Mircea Cartarescu pe care dvs l-ati botezat „Cacarescu” si caruia i-ati facut un portret intr-un limbaj pe care eu l-am asemanat cu cel al lui Vadim Tudor , ca sa va convingeti ca am avut dreptate, v-am adus aici spre „documentare” cartea ” Eros, Magie şi Asasinarea Profesorului Culianu” / Ted Anton. Veti citi acolo pe langa alte multe momente din viata , activitatea lui vasta in domeniul literar si profesional , precum si cea politica fiind un anticomunist recunoscut , veti gasi si pe cele referitoare la asasinarea lui . Printre altele veti gasi niste investigatii facute de autor cu privire la cauzele asasinarii si cine ar fi putut fi criminalul intrucat nu se stia atunci dar nici acum . Ei bine , exista in carte un articol din Romania Mare scris de un anonim , dar al carui limbaj era f. asemanator cu al lui Vadim Tudor , limbaj ce din pacate l-ati folosit dvs in textul de mai sus . Cartea este deosebit de atragatoare din toate pdvd .
Mulțumesc.