ABIS este o carte cu poveste în spate.
Înainte de a începe să o scriu, a fost necesară o muncă intensă de documentare, cu atât mai mult cu cât ceea ce căutam nu figura, în majoritate, în niciun raport sau document oficial. Cum internetul geme de conspirații bazate, în special, pe diverse preconcepții, nu reprezenta nici acesta o sursă credibilă. Ca atare, m-am folosit de diverși prieteni de prin diferite medii pentru a ajunge la niște surse, dacă nu „oficiale”, cel puțin conectate la oficial, ca să spun așa.
Bineînțeles, nu voi face niciodată publică identitatea respectivilor; contextul actual e mult prea periculos – pentru ei.
După ce am scis cartea, m-am gândit dacă să o dau sau nu la tipar. Am ajuns la concluzia că nu, n-o voi face, deoarece se pare că o șaorma-cu-de-toate ce are un preț identic cu al unei cărți tipărite prevalează în fața acesteia.
Am pus-o, apoi, în format e-book pe librăria editurii, după care m-am întrebat dacă vreau să scot, de fapt, bani pe ea. Răspunsul a fost „nu țin neapărat”.
Pasul următor a fost să o pun pe site-urile de profil – Goodreads, ca exemplu – și, spre surpriza și amuzamentul totale, mi-a fost refuzată din cauza subiectului. Cică nu respectă „politically correctness”, „rănește sentimente” și, mai ales, tratează un subiect „interzis”: abuzul asupra copiilor și traficul transfrontalier de minori cu acordul și implicarea mai-marilor zilei – inclusiv din România. Plus că e abordată și „sfânta sfintelor” la ora asta, Ucraina, raiul pedofililor și al traficanților de minori – și nu e exagerare.
Probabil că sensibilii oengiști de la site-urile respective s-au chircit în scaune văzând acolo numele unor personaje reale din peisajul politic de azi.
Cineva mi-a spus, după ce a citit-o, „Bă, o să urce ăștia cu mașina pe trotuar după tine!” Eu cred că a exagerat. Mi-a mai zis cineva asta, cu ani în urmă, un comandant de vedetă a Pazei de coastă din portul Constanța după ce am început să mă interesez îndeaproape de containerele misterioase, nemarcate, care treceau prin vamă ca ghiuleaua, în timp ce vameșii priveau în partea cealaltă. Uite că încă sunt bine-mersi, chiar dacă o perioadă după aceea mă uitam mai mult în spate decât în față și traversam doar pe verde, în mijlocul unui grup. 🙂
L-am rugat pe un tip, membru USR (scriitorii, nu partidul) să-mi scrie un text pe coperta patru, dar, după ce a citit cartea, mi-a zis că el nu se atinge de așa ceva. Hm… frica, paranoia și autocenzura la români fac minuni, se pare.
Revenind: am scos cartea de la vânzarea prin librărie și o pun la dispoziția cui vrea s-o citească, gratuit, aici: https://www.sionoeditura.com/biblioteca-siono/abis-vol-1-radu-prodan/
Este volumul întâi, volumul doi e încă în lucru și sper să-l termin până la toamnă – realist vorbind.
O să găsiți acolo nume, cum spuneam, ale unor personaje reale. Nu am – sau nu pot, încă – prezenta public dovezi asupra implicării acestora, așadar e bine să priviți cartea ca pe o ficțiune, în care numele unor personaje sunt pure coincidențe și asemănarea cu orice persoană în viață sau decedată e pură întâmplare. Yeah, right…
Așadar, dacă aveți chef, volumul întâi din ABIS vă stă la dispoziție aici.
Vă salut cu respect!
Vrei să ne spui o poveste?
Ia vezi aici. :)
COMENTARII RECENTE
- on Provocare la drumul mare: “Nu sunt supărat, deloc, ci scârbit. Știu că am dreptate.” sept. 4, 20:02
- on România cu capu’: “Cica Godina s-ar fi apucat iar de invatat, de-aia nu mai are timp… 😀” sept. 4, 18:26
- on Provocare la drumul mare: “Nu stiu cine, ce, sau când v-a suparat, însa îmi pareti extrem de revoltat. Desi, în general aveti dreptate, e…” sept. 4, 16:27
- on Pastile de cap – se iau cu apă „de izvor”…: “Iar vi s-a aruncat o bucată de brânză-n cușcă și v-ați activat în roată?” aug. 29, 19:11
- on Pastile de cap – se iau cu apă „de izvor”…: “Ia de-aci o „pastila … „poate te faci sanatos la cap : [LINK REDACTED] hxxps://h-s.ro/interviu-nu-ne-priviti-ca-pe-straini-curatam-strazile-pe-canicula-si-va-aducem-mancarea-pe-ger-marturie-puternica-a-unui-student-din-bangladesh-dupa-ce-un-livrator-din-tara-lui-a-2053853 P.SA Am postat aici intrucat…” aug. 28, 20:12
- on Pastile de cap – se iau cu apă „de izvor”…: “P.S. Încearca sa percepi „Duhul” prin cele cinci simturi din dotare. „Invadatorii.” Ființe ciudate de pe o altă planetă. Destinația…” aug. 22, 13:09
- on Pastile de cap – se iau cu apă „de izvor”…: “*I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească și să facă să fie omorâți…” aug. 22, 12:57
- on Pastile de cap – se iau cu apă „de izvor”…: “Cunosti legenda nodului gordian vs.Alexandru cel Mare.” aug. 20, 11:55
6 comentarii la „ABIS – volumul întâi – gratuit, online”
N-am nicio problemă cu corectu politic.
Am însă o problemă cu „adenocromul”. 🙂 Dacă ai folosit intenționat cuvântul ăsta ca să fie ficțiune totală, e ok, dar ar trebui să înțeleg asta. Sau să găsești unul care nu sună ca „adrenocrom” cu o literă mâncată. Altminteri mintea mă duce automat la adrenocrom/adrenochrom. Un produs de oxidare al adrenalinei. Instabil, fără utilitate terapeutică. Metabolitul ei stabil chimic este monosemicarbazona, un antihemoragic utilizat în terapeutică.
Chiar și ipotetic, admițând că adrenocromul ar putea, prin transfuzie de sânge, să îmbunătățească starea de sănătate/să încetinească procesele îmbătrânirii, trebuie să ne gândim la riscurile transfuziilor repetate, asupra receptorului. Nu știu hematologie, dar o discuție cu unul, n-ar strica.
Am citit, totuși, prea puține pagini, ca să înțeleg unde bați.
P.S.: Zic și eu ce-am de zis, nu? 🙂
I bow my head in shame… „adeno(cro)m de prostată”, ha! 😀
Asta înseamnă aroganța de a nu da manuscrisul unui corector, na. Of.
Mulțumesc pentru IMENSUL typo semnalat, am să-l corectez urgent. Dacă mai găsești, îmi zici? 🙂
Cât despre aspectele concrete, vorbim de o teorie a conspirației absolut cretină, care, din păcate, există și e perpetuată. Oricum, în carte e doar menționată, nu dezvoltată, în conjuncție cu subiectul propriu-zis. Unde bat? Nu dau spoilere… 🙂
Regret întârzierea apariției comentariului și a răspunsului, dar când sunt plecat nu am nimic personal pe telefon – email sau blog.
Axel, am mai citit câteva zeci de pagini și am înțeles de ce ți-a fost refuzată de edituri. E simplu! Când vrei să devoalezi un subiect delicat care se inspiră din prezent și e cotat drept teorie a conspirației, nu folosești nume reale. Muți totul în ficțiune, poate chiar și temporal, poate transferi povestea pe altă planetă…
Nu, nu poți fi documentarist și scriitor de ficțiune în același timp!
Că există rețele de vânzători de carne vie și pedofili organizați? Sunt convinsă! Dar nu poți folosi nume proprii reale, dacă nu furnizezi dovezi incontestabile. Dacă le furnizezi, ăla nu mai e roman, e plângere penală sau cum i-o fi zicând… În momentul în care mă aflu eu cu cititul, George Soros și urmașii te pot acționa în justiție. Ai cum să-i ții piept? Nu! Atunci, în roman, numește-l altfel.
P.S.: Ia exemplu de la Dan Brown.
Cartea nu a fost refuzată de edituri: e publicată, doar că nu există o ediție tipărită și, cel mai probabil, nici nu va exista, fiind gratuită. Ar fi ineficient, din moment ce nu se înregistrează drepturi de autor.
De refuzat au refuzat-o cei de la Goodreads (care nu e editură), din motive ce țin de „corectitudinea politică” a conținutului, respectiv abuzul și traficul transnațional de copii. E un subiect de care nu se atinge cam nimeni dintre cei cu un nume cunoscut – știu ei mai bine, doar nu-s tâmpiți. 🙂
Referința la Dan Brown e puțin forțată și am să-ți spun de ce.
Dan Brown e (respectând proporțiile) echivalentul lui Cărtărescu, doar că la puterea X, X fiind egal cu cât vrei tu până la plus infinit. Ambii au (avut, în cazul lui Brown) în spate un aparat de propagandă masiv, dar asemănările se opresc aici. Diferențele sunt esențiale: pentru Dan Brown nu s-au folosit bani publici, ci privați, nu au existat para-îndărături, iar scopul nu a fost acela de a-și vedea moaca pe toate gardurile, nici de a alerga, pueril, după un iluzoriu Premiu Nobel, ci de a face primul pas într-o ofensivă împotriva Bisericii Catolice, care continuă de atunci. De aici și reacțiile oficiale ale Vaticanului la momentul respectiv. Dan Brown a fost făcut best-seller din niște motive foarte pragmatice și din aceleași motive s-au și ecranizat cele scrise de el. Plus că Dan Brown nu a plagiat, dar asta e altă discuție… totuși, discutăm de nivelul stratosferei raportat la cel al râmei. E disproporționat.
Revenind, personal nu sunt adeptul afirmațiilor furișate hoțește, cu clipiri complice din ochi, de tip „Într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată, pe planeta numită Perra, un om rău pe nume Moros, având un intermediar pe nume Bolannis, era implicat până-n gât în traficul de romulani minori…”, iar autocenzura îmi e străină. Am informația, o folosesc. Autocenzura, de frică ori din interes, e poarta spre cenzura exercitată de alții.
Nu că îmi imaginez că voi face, vreodată, valuri, pe undeva, în niciun caz: pentru asta trebuie să fii „afiliat”, or tocmai afilierea la orice am refuzat-o întotdeauna.
Spui că mă pot acționa în justiție? Ha-ha! abia aștept! Pe de-o parte, ventilatorul e mare și se-nvârte repede, pe de altă parte e rahat destul pentru toți.
Plus că, într-o notă comică, îți dai seama ce boost ar fi ăsta? Aș deveni celebru, aș încinge tipografia la roșu, nu alta! 😀
Băăăăi, chiar nu mă gândisem ce șut-în-cur-un-pas-înainte ar fi fost un proces intentat de Soroși, ție!
În altă ordine de idei, eu nu-l consider pe Brown un scriitor, e un oportunist cu ușurință la scris. Nu-i contest capacitatea de-a crea thriller pe orice temă, știința de a scrie dialoguri… În fine! Dar nu-ți rămâne nimic în organism, după ce l-ai citit. Însă am observat că are o tehnică bine gândită în implementat teorii ale conspirației. E o tehnică jumi-juma, o salată echilibrată de ipoteze și teorii oarecum demonstrate. Are știința de-a sădi îndoiala.
Pe care – iertată-mi fie cruzimea! – tu n-o deții, încă.
P.S.:Sper că nu ajung pe lista rușinii! 🙂
Este? 😀 😀
Dan Brown e scriitor, în accepțiunea comună a termenului, dar depinde la ce te raportezi. Față, însă, de… nu știu, Marquez, Jack London, Dostoievski, Dan Brown e ceea ce e zugravul super-profesionist față de Hieronymus Bosch. E un profesionist al scrisului – dacă citești doar cuvintele, nu cărțile, vei vedea elementele a ceea ce se numește „creative writing”. Tipul are școala scrisului. Ce nu-mi place la el – printre altele – e că, uneori, o dă în banal pentru a lungi pelteaua. „Fortăreața digitală”, de pildă, mi se pare scrisă pentru a mai stoarce ceva, însă ar face și un elev de la liceul de informatică să ridice din sprâncene. Lui Dan Brown îi lipsește doza aia de nebunie care te face să iei cartea de la capăt imediat după ce ai terminat-o. Ai zis bine, nu-ți rămâne nimic în organism. E divertisment pur, comercial.
Bineînțeles, nu înseamnă că opiniile mele sunt cele corecte, pentru că nici nu știu dacă, în privința cărților, există opinii corecte: fiecare autor își are propriul public.
Plus că Dan Brown a fost, la momentul respectiv, cum spuneam, un vector pentru ceva mai mare. Dovadă faptul că a căzut în topuri după aceea. Sandra Brown, de pildă, a mirosit încotro bate vântul și s-a reorientat, la ora asta scoate cam o carte pe an și are public grămadă. Dan Brown… cam nimic. Utilitatea lui a trecut.
Iar mă compari cu el… păi, omule, ăla e scriitor profesionist, eu sunt un tip care scrie for the fun of it. Ăla a încasat milioane, pe mine nu mă interesează asta. Ăla scria pentru public, eu scriu pentru mine în primul rând, că mă distrează maxim. Mă simt onorat că-mi pui numele alături de al tipului, dar hai să fim realiști. 😀 😀
Ha-ha! Neah, ai văzut că am desființat-o, scrie acolo. Chestie de standarde: când ai văzut cât de jos poate să ajungă josul, îți recalibrezi instrumentele de bord. 🙂