Deșteaptă-te, române! (pseudoanaliză pe text)

Cu toții cunoaștem măcar titlul imnului țării în care orice a devenit o glumă proastă și nicio piesă de teatru scrisă la beție de un autor cu LSD-ul pe masă nu ajunge să se apropie de suprarealismul lugubru-comic a ceea ce a ajuns să reprezinte gestalt-ul carpatin: Deșteaptă-te, române!
Am o problemă cu imnul ăsta, dar cu ce n-am eu o problemă…?

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Având în vedere când au fost scrise versurile, românul are ceva timp de când doarme ca un Bese-n Cizme somnul în care nenorociții ăilalți l-au adâncit pentru că și el a vrut. Se mai sucește el de pe-o parte pe alta, mai mormăie, îi mai curge o bală, se mai scarpină-n cur, dar cam atât. În afară de a deranja cearceaful, nimic.
„Acum ori niciodată”… nu-mi dau seama ce repere temporale a avut tipul ăla, Andrei Mureșanu, dar, cu siguranță, le-a amețit de le-au venit dracii, pentru că „acum” a rămas în urmă demult, iar „niciodată” a ajuns să țină de prezentul fiecărei secunde.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Da… iar „acum ori niciodată”… bă, tipul ăla zici că se pregătea să demonstreze principiul lu’ Heisenberg sau Schrödinger, că prea le dădea cuantic.
„Sânge de roman”? Aoleu! Păi și dacopații ăia cu tunelurile din Bucegi n-au nimic de zis aici? Cum adică, de roman?? Păi, băbăeți, romanii au venit să ne fută femeile dace, alea de purtau cușmă și barbă… stai, mă, că ăia nu erau femei… înțelegeți voi, oricum…
„un nume de Traian”? Traian?? TRAIAN??? Futu-vă Sfinxul și Babele drept în Piramida Solară, păi Traian a fost dujmanu’, mă!! Triumfător în lupte înțeleg, că le-a tras-o la daci de i-a zăpăcit.

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

„Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii”? Cu voinicii, las-o mai moale, că dacă le-ai luat trotineta, internetul și apița din rucsăcel, voinicii României fac pișu pe ei și galopează, cu mânuțele în prohab, direct la psihiatru. Cât despre brazi, au avut grijă „trăienii” să-i rărească mai ceva ca firele de pe Mons Veneris după o epilare inghinală.
„sar ca lupi în stâne”? Mai curând, sar gardu’ și se tot duc unde văd cu ochii, „Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri” și chiar nu-s de condamnat, serios. Bravo lor.

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte! ” strigă toţi.

Priviți și plângeți, mai curând, nu că în alte vremuri ar fi fost prea diferit, că dacă încheiau „mărețele umbre” câte-un tratat diplomatic, era ca și contractele de credit de la bănci: cu fine-print, la final, era trecut și cuantumul tributului, în bani, în feciori, în cai, în brânză-mânz-viezure, în fecioare… mmm… în fecioare… hmmm… OK, OK, gata, HO! Da’ erea multe fecioarele alea…? N-auzi, mă, să taci?? Bine mă, Geezăs… (cred că sufăr de DID, ăla cu identitatea disociativă…) 
„Viaţă-n libertate ori moarte! strigă toţi.” Cu toate astea, e plin în week-end-uri de voinici care se tăbârcesc în drum spre „la munte” și care se scuipă unii pe alții în cozile de la Comarnic și Predeal ori pentru un loc de parcare fix în buza chioșcului cu clătite la treij’ dă lei bucata. Nu cred că îi coafează faza cu „ori moarte”. Chiar deloc.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

„Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate”. Nope. Nu sunt de acord. Aș modifica strofa asta:

Pre voi vă nimiciră prostia și-aroganța
Și spumele că cel’lalt și-a luat alt beemveu
Și că pe-autostradă voi nu păstrați distanța
Și fiecare Gheorghe e la volan un zmeu.

„Jurăm că vom da mâna…” Ați rămas cu jurământu’… las-o-așa, că cine știe ce dracu’ iese după aia.

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

Aici nu prea mai e de râs. Sărmana mamă cere și azi o mână de ajutor de la fiii ei și primește, în schimb, degetul mijlociu. Să vă fie rușine.

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

Ăăă… drace, cred că toată China nu produce curent electric suficient pentru fulgerele și trăsnetele alea. Ar fi doar grămăjoare de cenușă, pe trotuare, pe la Mega, pe la bănci, pe la farmacii, pe la șaormerii… cât despre instituțiile statului, alea ar dispărea ca Pompeiul, de i-ar găsi pe ăia peste o mie de ani ținând, încă, în mânuțele arse, teancuri de bancnote.
„Sabie și foc”, zici, ai, mă, Mureșene? Păi, tineretul trotinetar românesc a și zis că îl doare-n puțulică și că nu s-ar duce să lupte dacă România ar fi atacată direct. Bă, Andrei, ai greșit-o grav cu imnu’ ăsta, băbăiatule…

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

„N-ajunse iataganul barbarei semilune”. Nu e semiluna, tată. E ba cerculețul cu steluțe al coanei Ursula (știați că babeta aia frigidă e contesă?), ba dungulițele roș-albe, ba steluța aia roșie… orice în afară de stegulețul ăla care ar fi trebuit să-și păstreze gaura. Emblematic. Metaforic vorbind, gaura ar reprezenta locul prin care vitejii și voinicii sar cu capul înainte ca-n piscina „de la greci”.
„Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, / Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!” Săracu’ Domnul, cred că s-a săturat de români ca de mere acre, că ăștia nici chiuveta nu știu să și-o desfunde singuri și când refulează cad în genunchi pe gresie și se roagă, în loc să pună, dracului, mâna pe pompă sau să desfacă sifonul.
Nu doar că au primit-o vii, Mureșene, chiar s-au rugat să o primească, cu lacrimi, s-au așezat în poziție și așa au rămas, de crapă de invidie Gânditorul de la Hamangia.

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Na, că ai ajuns și tu să te plângi, Mureșene. I should’ve known better.
„Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm”. Păi de ce pana mea-l purtați? De fapt, răspunsul e chiar în vers: ca vitele. Andrei, tată, ai o bere de la mine, că ai nimerit-o la fix.
„Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!” OOOK… hai că ai zis-o. Ia să ne gândim cum e cu limba aia… Dacă ne focusăm puțin pe targhetul narativului, putem afirma că ză pipăl se adaptează foarte rapid la contentul actual, ceea ce e un cealenge demonstrând un levăraige folosit eficient, dat fiind taimspenul ricuestului.
N-a răpit-o nimeni, bă Andrei, că e folosită intens la umectarea rectală a Stăpânului și la vorba-dulce-mult-aduce-dacă-e-corporatistă.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Aici n-am decât un comentariu de făcut: nicăieri, în nicio țară pe unde am ajuns, nu am întâlnit comunități de străini mai dezbinate și mai arogante decât românii.
Punct.

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

Stai liniștit, Andrei, că n-a murit nimeni și nici n-o va face. La dracu’, frate! normal că i-o sug Stăpânului! Păi nu EL, Stăpânul, îmi dă leptop dă firmă, telefon, pachet dă reparat cariile și depresia, masaje în sala dă miting, poate și mașină dă serviciu și un conced’ la turci sau la greci o dată pă an? Bă, tu ejt prost?? Băăă, capu’ plecat, sabia nu-l taie! Pă ce dreaq’ dă lume ai trăit până acum??

Mda.

Eu am o altă propunere pentru imnul României:

Cățelus cu părul creț,
Fură rața din coteț.
El se jură că nu fură
Și l-am prins cu rața-n gură
Și cu ou-n buzunar,
Hai la Sfatul Popular.

Nu mă duc c-am fost o dată
Și-am căzut cu nasu’-n baltă.

Pus pe muzică, e belea.