Ca de obicei, în fiecare an în intervalul 16-29 decembrie se-ncinge tărâța-n unii vizavi de ce s-a întâmplat în 1989 și de execuția soților Ceaușescu. Apar în presă, scrise de „ziaricii” (apud Boanchiș) făcuți la apelul bocancilor aceleași „analize” amărâte, documentate de pe Google și de pe filmulețe puse pe YouTube, prin care se demonstrează că, „dacă n-ar fi fost altfel, sigur ar fi fost așa”. Mai lipsește puțin pentru ca „misterul revoluției” să egaleze în amplitudine asasinarea lui Kennedy sau aselenizarea lui Armstrong.
Bineînțeles, cum revoluția plutește-n aer, publicul se implică la rândul lui, prin comentarii, luări de poziție și, mai ales, prin „ba prost ești tu cu mă-ta că eu știu mai bine!” Mă întreb de unde atâta energie în condițiile în care. în zilele normale, același public dă senzația că funcționează cu bateriile la unu la sută. Plouă cu argumente de tip „Ceaușescu a fost un patriot!”, „ba a fost un tiran!”, „Ceaușescu nu știa că alimentarele sunt goale!”, „a plătit datoria externă!”, „a fost o jigodie analfabetă!”, „a construit blocuri și metroul!” și, întru încununarea dilelii generale, „Dumnezeu să-l ierte!”
Mai apare, ca bomboana pe colivă (pun intended) și celebra expresie „între metafizică și clitoris” atribuită unui anumit Voiculescu și repetată, cu hăhăieli groase, pitecantropoide, de diverși ‘telectuali de bucătărie și de canapea care n-au făcut un minim efort de documentare pentru a afla că, în realitate, voiculescul a spus „între metafizică și CATHARSIS” dar amestecul clitorisului în toată varza asta e ca romul pus în cafea: îi dă savoare și aromă.
Fiecare „a fost acolo” sau „știe de la prietenul unui prieten care avea o mătușă care avea un frate la Secu” și nu prea poți să-i contrazici, pentru că n-ai pe cine: oamenii ăștia trăiesc în certitudini. Știm cine are certitudini.
Pentru că nu mai exist pe feisbuc, mă gândeam că n-o să mai am material, dar vai. Citesc comentariile de pe diverse bloguri și mă leg de scaun pentru a nu mă prăbuși de râs – pe de-o parte.
Pe de altă parte, e stupefiant cât de repede îi sare românului muștarul atunci când cineva are îndrăzneala de a avea o altă părere. Apelative ca „prost” sunt la același nivel ca „bună!”, jignirile, insultele, zboară de colo-colo ca gloanțele care ricoșează din ziduri, se fac unii pe alții „jigodii”, „tâmpiți”, se-njură de mamă (ce-or avea cu mama?), se fac „handicapați”, „putori”, „jegoși” iar lista ar putea continua. Se insultă oameni care, de fapt, nici nu se cunosc, totul pentru niște diferențe de opinii care nu fac, în realitate, nici cât o ceapă degerată. Partea haioasă e că, dacă le spui să vină undeva și să-ți repete în față ceea ce au scris, voinicește, prin comentariile sau materialele lor inepte, se dau la fund ca niște cățeluși care văd leul. Normal… nici măcar ei nu sunt atât de viteji în viața reală încât să riște un bocanc în gură de să le plece dantura la plimbare.
Există, însă, ceva dincolo de limitele abjectului. Se știe că bărbatul românesc (sau ce ține loc de) e nu doar voinic ca Harap Alb, ci și bătăuș ca Zmeul, înțelept ca calul (lui Harap Alb, that is) și, în voinicia lui, e-n stare să schimbe până și sensul de rotație al Pământului – (doar) din fața tastaturii. E intransigent „pă net”, inflexibil ca o coadă de lopată, întotdeauna mai bine informat decât ceilalți, principial ca gaura budei din fundul curții, un adevărat Greuceanu în opinii, te-ntrebi dacă nu cumva până și acasă nu poartă chiloții peste pantaloni ca Superman și – aici voiam să ajung – insultă femeile. Termeni ca „babă văcsuită” la adresa unor doamne te fac să te întrebi dacă respectivii rulează ceva complexe materne majore din copilăria timpurie. Ca bărbat, să insulți o femeie, indiferent că e pe blog sau în viața reală, te transformă în ceva mai jos decât viermele de gălbează. Arată ceea ce ești în realitate: un gunoi. Nu contează ce pregătire ai: când, ca bărbat, insulți o femeie, curajos, (nu doar) din fața tastaturii, te descalifici. Devii, cum spuneam, un gunoi.
Am mai spus asta: din popoarele pe care le-am cunoscut, niciunul nu e atât de predispus la a înjura deținătorul unei păreri diferite, cu atât mai mult cu cât, în cazul de față, subiectul e unul atât de învelit în ceață, încât cred că nici măcar cei care au fost direct implicați nu știu totul. Prea multă energie cheltuită prostește pentru nimic și care ar putea fi folosită pentru altceva, mai constructiv, cum ar fi, de pildă, văruitul pereților.
De fapt, tot ceea ce am scris mai sus se poate rezuma într-o singură întrebare: de ce vă înjurați unii pe alții pentru niște lucruri care n-au depins și nu vor depinde niciodată de voi?
E ca la fotbal: niște băieți aleargă după o bilă, iar galeriile se iau la poceală pentru că unul a lovit mingea cu stângul în loc s-o lovească cu dreptul. Ăla din teren e plătit gras ca să alerge după bilă, iar imbecilii din tribune se bat unii cu alții, pe gratis.
Cum ți se pare ce-ai citit? (nu da 1 doar pentru că nu mă simpatizezi... ăsta se numește retard sever... 🙂 )
5 / 5. 11
								
													
											
													
2 comentarii la „Revoluția se scurge pă net”
„Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte.”
La Multi Ani, cu sanatate!
La.