De câte ori aud termenul „start-up” am o senzație de „cringe” maxim, ca atunci când vezi un limbric de 20 de centimetri plutind încolăcit în farfuria cu supă. „Start-up”-urile, după mine, nu sunt altceva decât delirul infantil al unor neterminați care speră să obțină bani frumoși de la idioții care îi au, și dacă vă uitați la „start-up”-urile din Silicon Valley, de pildă, veți vedea că majoritatea au pocnit în cele din urmă – nu înainte de a-i rășlui de bani pe miliardarii care ar da orice pentru a-și face numele cunoscut ca „protectori ai inovației”.
Din păcate, industria aviației nu e scutită nici ea de delir și țăcăneală induse de iarbă fumată non-stop, așa că un individ pe nume Núñez Vicente, „CEO” al „start-up”-ului Chaise Longue, după ce, probabil, a tras un joint cât un stâlp de gard și, probabil, ceva acid, a venit cu o idee căreia, dacă-i spun delirantă, spun nimic și anume scaune supraetajate în avion.
Știți, ca trenurile alea care circulau între Ciulnița și Fetești (zic și eu așa, că nu știu dacă fix pe-acolo circulau). Dar vagoanele alea erau, măcar, etajate în adevăratul sens al cuvântului, adică aveau podea, scară de acces, tot tacâmul.
Núñez Vicente, însă, s-a gândit el, așa, mai mult, și s-a întrebat cum ar fi dacă, în avion, pasagerii ar sta, practic, unii deasupra celorlalți?
Și cui a propus conceptul? Evident, francezilor de la Airbus. Francezii sunt mai avangardiști, așa… ei au fost primii care și-au dotat tancurile cu oglindă retrovizoare, ca să vadă dacă îi mai urmărește inamicul (asta-i o glumă… cred).
OK… am o problemă cu Airbus. Mare. De fapt, problema mea începe de la Airbus A320 încoace, când manșa a fost înlocuită de un joystick ca cel cu care se joacă copiii pe calculator.
Îmi veți permite să-l citez pe Marty, hipiotul bătrân și dur, unul din personajele mele:
[…] avionul ăla nici măcar n-are manșă, ci un soi de… chestie micuță, un joystick, ca ăla cu care se joacă puștii pe calculator. Cum naiba să zbori două sute și ceva de tone de avion cu ceva ce nu-i mai mare decât ce-ai tu acolo, în pantaloni, aia să-mi zici. Trei sisteme redundante? La naiba cu ele, mie să-mi dai bătrânul Boeing, cu manșă, pe care poți să-l zbori și mecanic dacă e nevoie. Te simți pilot, îi simți greutatea… blestemați europeni cu avioanele lor de jucărie […]
E-adevărat, Marty, fost pilot de vânătoare, american până-n măduva oaselor, care fluiera Dixie în somn, îi disprețuia implicit pe europeni, dar asta nu înseamnă că nu zicea bine ce zicea. Face parte din generația care spune „If ain’t Boeing, I ain’t going” și înclin să-i dau dreptate…
Industria aviatică a avut câteva idei tâmpite rău în diverse perioade, cum ar fi cea a celor de la RyanAir care au propus mai demult să se înființeze locuri în picioare pentru zborurile scurte. Ca-n tramvai, nene. Ca să nu mai vorbim de altă idee de-a lor, pusă-n practică de data asta, de a elimina o măslină din cele patru pe care le primeau pasagerii în meniu. Măslina aia le-a adus o economie de, habar n-am, probabil o sută de mii de lire pe an.
Núñez Vicente ăsta s-a gândit să elimine compartimentele de bagaje de deasupra scaunelor – luați-o pe-asta! – și să supraetajeze scaunele în ideea în care se vor putea înghesui acolo mai mulți pasageri. Bineînțeles, asta e valabil doar la clasa economică, pentru săracii care nu-și permit să plătească un bilet de patru ori mai scump la clasa business. Evident că mâncătorii de foie-gras de la Airbus au fost încântați de idee, așa că au început colaborarea cu individul ăsta pe care, personal, nu l-aș lăsa să se apropie de o aeronavă la o distanță mai mică de trei kilometri.
 |
Uau… îmi și imaginez un anunț înainte de plecare:
Bling…!
Bună ziua, doamnelor și domnilor, de deasupra și de dedesupt, sunt comandantul aeronavei, Popescu Ion și vă doresc bun venit la bord. Sper că locul dvs. reflectă și opțiunile din dormitor. Pasagerii de jos: lăsați claustrofobia deoparte, domnul de deasupra nu vă va cădea, probabil, în cap. Pasagerii de sus: aveți grijă când mergeți la budă, să nu vă împiedicați când coborâți la parter. Dacă aveți copii, vedeți să nu cadă-n cap. Dacă, cumva, cădeți peste însoțitoarea de zbor, s-ar putea interpreta ca hărțuire sexuală. Nu extindeți prea tare spătarul scaunului, pentru că le veți lua celor de jos lumina și cheful de viață. Când vă bășiți, făceți-o în scaun, nu printre scaun și spătar – nu fiți măgari. Dacă aveați laptopul sau o carte în bagajul de cabină, ghinion, nu mai aveți, că e la cală. Vom zbura la o altitudine de zece mii de metri, iar dacă pasagerii de jos vor avea atacuri de panică din cauza claustrofobiei, vor fi imobilizați de echipajul de cabină și calmați cu pistoale Taser, să se învețe minte ca data viitoare să-și ia, dracului, bilet la business. Vă dorim zbor plăcut și sperăm că veți mai zbura cu noi. Vreodată.
Bling…!
Bă, înțeleg foarte bine dorința disperată a companiilor aeriene de a face economii la orice.
Piloții sunt recompensați dacă, pe traiectul zborului, găsesc un jet-stream în care să se bage pentru un plus de viteză cu consum mai mic de carburant. Rulajul spre pistă cu un singur motor pornit e apreciat, că face economie. Dacă ar putea, te-ar și tracta într-acolo, ca pe o mașină în pană – din fericire, nu se poate. Orice deviere de la traiectul de zbor îl face pe dispecer să-și dea pumni în cap și să cadă în genunchi sub birou, plângând. Deci da, înțeleg nevoia de economie, că altfel nu-și mai iau barosanii din consiliul de administrație banii lor frumoși.
Bă, da’ să ajungi să transformi avionul în crescătorie de găini la centimetru pătrat… mi se pare cam mult.
Nu mai vorbesc de modificările structurale, care ar adăuga un plus de greutate, ar schimba centrul de greutate al aeronavei, iar în caz de, Doamne ferește, vreun incident major, aș fi foarte curios să văd o evacuare de urgență, cu pasagerii căzând unii în capul celorlalți. Sau cine ar avea prioritate? Cei de jos? Cei de sus? Pe ce bază? Cum coordonezi evacuarea de urgență a câteva sute de oameni așezați unii peste alții, aflați în panică absolută, când și așa, în configurația de acum a cabinei, e groaznic de complicat să-i ții în frâu?
Nu mai spun de pasagerii în vârstă sau de cei cu probleme de deplasare. Nu mai spun de faptul că unii plozi, aflați în avion, dau senzația că au halit un kil de zahăr înainte și sar pe-acolo ca mărgelele pe farfurie – ce te faci dacă te trezești cu unul de-ăsta în cap? Câtă încărcare suplimentară va fi pe însoțitorii de zbor care, și așa, abia apucă să se odihnească câteva minute?
Ar trebui regândite protocoalele și procedurile care funcționează de mulți ani și care sunt extrem de eficiente. Ar trebui regândită, practic, filosofia situațiilor de urgență, cea a monitorizării pasagerilor, cea a servirii mesei ori a băuturilor – băi, fraților! ați înnebunit cu totu’???
Cum spuneam, înțeleg nevoia de economii, așa cum înțeleg și faptul că rușii sunt de vină pentru tot, de la prețul carburantului până la gripa copilului, dar asta deja îmi sună a meschinărie jegoasă, de cea mai joasă speță.
 |
