Eroul de la Nasiriyah lovește intelectoal (sic!)

Pentru că tot am o oarecare legătură cu domeniul publicistic, am să vă prezint câteva lucruri legate de, probabil, cea mai penibilă carte (ce va fi) publicată vreodată în România.
Nu mă refer la inepția cu titlul „Pas cu pas” ce poartă pe copertă numele celui mai detestat, mai urât, mai incapabil și mai nemernic președinte din istoria României și anume Klaus Iohannis.
Spun „ce poartă pe copertă” deoarece sunt sută la sută sigur că individul n-a scris cu mânuțele lui inerte nici măcar un cuvânt de-acolo. În treacăt fie spus, am citit-o.
Am citit multe cărți proaste la viața mea, cărți care-ți provocau dorința acută de a le da foc, cărți care îți transformau mintea într-o mlaștină semi-cognitivă, dar cartea „lui Klaus” a fost ceva deosebit. Dacă citeam ce scrie pe vagoanele de marfă din triaj ar fi fost mult mai bine.

Nu despre inepția sasului care urăște România și pe români vreau să vorbesc aici, ci despre altă carte care, într-un fel naiv, te trimite cu gândul la vremurile când purtai un șorțuleț bleo (sic!), iar tovarășa educatoare te trăgea de urechi când nu-ți mâncai supița aia infectă de chimen cu crutoane. Dacă mi-ar pune careva în față, și astăzi, așa ceva, ar face bine să dispară în următoarea zecime de secundă, pentru că s-ar lăsa cu nasoale.
Vreau să mă refer la cartea generalului (?) Nicolae Ciucă, „eroul de la Nasiriyah”. De fapt, nu e nici un fel de erou. Omul zice că a făcut și a dres acolo, că a condus bravele trupe sub focul inamicului… aiurea, e o minciună. Când a ajuns la Nasiriyah, perimetrul și zona erau asigurate deja de trupele SUA și cel mai mare pericol pentru bravul general ar fi fost să-l înjure de mamă un copil afgan, doar că au și ăia mici de-acolo demnitatea lor.
Când am auzit că bravul general Nicolae Ciucă și-a expus la Muzeul Militar uniforma și bocancii cu care a fost la Nasiriyah, am râs cu lacrimi. Românul, ajuns pe craca de sus, nu are simțul ridicolului. Deloc.
În treacăt fie spus, doar o mână de oameni știe ce s-a întâmplat cu adevărat în Afganistan și în Irak, iar ăia sunt traumatizați pe veci.

Terfeloaga în cauză se numește, așa cum se și cuvine, „Un ostaș în slujba țării”.
Care ostaș?
Care slujbă?
În mintea lui cu gușă și burtă, „eroul de la Nasiriyah” crede că, dacă și-a așezat băsănăul într-un Humvee și s-a uitat pe geam din mers, irakienii au rupt-o la fugă zbierând, abandonând armele, otrăvind femeile și copiii și ascunzându-și fântânile. Sau invers, habar n-am. Știu că românii făceau asta când venea turcu’, muscalu’ sau tătaru’: distrugeau totul, își nivelau satele, își otrăveau apa, ardeau lanurile, își luau femile și copiii la șuturi în cur, după care se roiau în păduri, cu rahatu’ de doi metri sub ei. Adevărați eroi, ce să mai vorbim, la fel ca generalul lor Ciucă.

Să faci o analiză literară a terfeloagei pomenite, e la fel de inutil ca un eunuc într-un bordel de pe Reeperbahn. Nu poți să analizezi din punct de vedere literar ceva ce are nivelul unui elev de clasa a patra, că de la ăla n-ai pretenții. Nici de la generalul-erou n-ai pretenții. Dacă nu e, nu e.

O să vă prezint câteva fragmente, nu de altceva, dar, poate veți râde. Mie nu-mi vine s-o fac, mai ales că generalul-erou care, dacă aleargă doi metri, face infarct, va candida la funcția de Klaus Iohannis, și cu ocazia asta le reamintesc halitorilor de Biblie pe pâine că Dumnezeu nu e fraier și nu te-ajută dacă ești bou, așa că nu va ajuta nici România, mai ales în situația în care un colesterol-la-limită-pe-două-picioare se vrea așezat pe fotoliul din care alți nemernici au reușit să distrugă România dincolo de recuperare. Așadar, votați-l cu încredere pe oricare din tâlharii care-și pun numele pe toate gardurile, tot aia e. Da? Bun.

Ziceam de niște fragmente.
Așadar:
”Am intrat în politică după ce am terminat o carieră profesională. Fapte. De aceea, pot spune cu tărie că și astăzi sunt un politician atipic”.
Nota mea: Atipic ești, politician ești, ai dreptate, doar că îți lipsesc câteva lucruri, printre care se numără bunul-simț, educația, decența.

”I s-a spus bătălia de la Nasiriyah. Ordinul a venit. Misiunea era să instalăm puncte de control și verificare la un pod peste râul Eufrat. […] Știam că urmează să avem incidente pe traseu. Este un fior anume când pleci în misiune știind că vei fi atacat”.
Nota mea: Nu te-a atacat nimeni, nici măcar vântul n-a bătut. Zona era pacificată și asigurată. E o minciună și măcăne, las-o jos, că e urât să minți ca ofițer.

”Mi-e frică să nu ne abrutizăm, cumva, ca oameni. Să nu devenim mai răi, mai individualiști, mai egoiști. Prea mare este astăzi proporția interesului material în dauna celui spiritual. Dar cred că nu ne lasă, nu ne pierde Dumnezeu pe calea asta”.
Nota mea: Serios? Și atunci cum privești, domnu’ general-erou, cele patru milioane de euro (4.000.000) care vor fi folosiți pentru a-ți promova terfeloaga și pe tine, bani scoși din bugetul de Stat, adică de la noi?

”Rusia a invadat Ucraina. Încă din prima zi a conflictului, România și-a deschis granițele pentru refugiații ucrainieni. A fost un val de empatie absolut remarcabil, de la nivelul cetățeanului simplu până la nivelul autorităților. Eram prim-ministru și am luat imediat măsuri de organizare a unui răspuns integrat pentru facilitarea mijloacelor și instrumentelor prin care să venim în sprijinul refugiaților.”
Nota mea: România nu și-a deschis doar granițele, ci și visteria, pentru „refugiații” ucraineni care îi disprețuiesc pe români din toți rărunchii. Se cheltuiesc la bani de la buget pentru hahalerele astea cât nu se cheltuiesc pentru copiii orfani și pentru bătrânii care mor de foame la un loc. Ajutoarele pentru un copil ucrainean sunt mai mari decât alocația pentru un copil român. Empatie pe dracu’, românii nu-i suportă pe jigodiile alea de „refugiați” cu BMW, Lexus și Mecedes, dar sunt prea lași pentru a bate cu pumnul în masă.

”Dintotdeauna mi-am dorit ca băiatul meu să aibă această perspectivă; că la un moment dat își va întemeia o familie și se va rostui, cum zice românul, la casa lui”.
Nota mea: Orice scroafă își iubește purceii, dar, uneori, până și scroafele percep penibilul. Tu chiar ai scris asta, generale?? Aș vrea să te văd în fața trupei într-o zi… cred că n-ai fi în stare să-i duci nici la masă de pe platou la cantină, pe o distanță de o sută de metri…

Hai să povestim puțin de bani.
Conform surselor oficiale, există 400 de panouri cu mecla generalului și a cărții sale împrăștiate prin toată țara. De fapt, numărul lor este mai mare.
Pentru fiecare lună, începând din mai, costul acestor panouri a fost de 510.000 de euro (inclusiv TVA), deci, până la sfârșitul anului se vor cheltui de la noi 3.570.000 euro (trei milioane cinci sute șaptezeci de mii). Pentru că numărul de 400 de panouri e mai mic decât realitatea, costurile vor ajunge lejer la patru milioane de euro, plătiți din taxele și impozitele noastre. Pe voi v-a întrebat cineva dacă sunteți de acord? Pe mine nu.

Terfeloaga respectivă e ceva scris pe foi, fără nici un scop bine definit. E un fel de autobiografie romanțată mai ceva ca filmele din seria „Love Story”, așadar generalul-erou-de-la-Nasiriyah încalcă legea privind finanțarea campaniilor electorale, publicând și promovând pe bani publici o ceva în care se spune că el e viteaz, că-i place pescuitul și că-și vrea plodul însurat. Aloo… DNA…? Mai sunteți pe-acolo, băieți? Nu mai sunteți… bineînțeles că nu, voi aveți alte treburi, mai importante, cum ar fi să-l lăsați pe fratele Tate, infractorul, să-și facă de cap unde și cum vrea…

Dom’ general… vă salut cu respect, să trăiți… știți, întreb pentru un prieten, ca de obicei, care ar vrea și el să publice o carte (bună, nu ca imbecilitatea „scrisă” de dvs.) tot pe bani de la buget… nu putem aranja ceva?
Știți că mai sunt câțiva, tot așa, membri de vază ai Uniunii Scriitorilor, pentru ale căror cărți se alocă bani de la buget inclusiv pentru traducere și promovare în alte țări… unii vor chiar premiul ăla, Nobel parcă-i zice… n-am putea să facem o dudă și pentru prietenu’ de care ziceam?
Nu de altceva, da’ dacă nu ieșiți preș la alegeri, prietenu’ ăsta al meu, un om rău și veninos, vă va face plângere la DNA pentru deturnare de fonduri în folos propriu, obținere de foloase necuvenite, fals în declarații și mai găsește el câte ceva.
V-am zis, e un om tare rău, nu te-nțelegi cu el…

Să trăiți…

LATER EDIT: poate ne lămurește „eroul de la Nasiriyah” cum a rămas până la urmă cu teza lui de doctorat dovedită că a fost plagiată. S-au prescris faptele, nu-i așa, dom’ general-erou? Știi că pe vremuri, când ofițerii erau oameni de onoare, alegeau singura ieșire onorabilă atunci când considerau că le e afectată demnitatea. Dar na… timpurile s-au schimbat și mai ești și român, adică conceptul de onoare e undeva, pierdut prin tunelurile dacice.
Sau poate l-a mâncat Sfinxul din Bucegi.

(Surse: snoop.ro, inpolitics.ro)