Bullshit.

Vorbeam aseară cu un amic care a votat pentru Călin Georgescu, fiind un partizan fervent al acestuia și care, atunci când mi-am exprimat – a câta oară? – scârba profundă pentru toți cei care ar bate mătănii în mijlocul uliței doar-doar s-or așeza pe scaunul de la Cotroceni, mi-a răspuns „Și ce, ai vrea să iasă Lasconi?”, el folosind numele de scenă al divei cu intelect de viermișor de momeală.
Dacă am o problemă personală cu cineva, am cu Lășconi, cu USR-ul și cu toți susținătorii lor politici de conjunctură. N-am uitat ce s-a întâmplat în anul în care „virusul ucigaș” circula pe străzi între orele 23.00 și 06.00. Dacă aș vota, aș vota și cu buruiana de lângă gard dacă ar fi contra lor.
Nu despre asta vreau, însă, să vorbesc acum.

Ceea ce se petrece acum în România demonstrează axiomatic că nu există nimeni în care să poți avea încredere.
Pe de-o parte avem camarila vechilor politicieni, bine înfiptă în scaune, curve bătrâne conectate inclusiv la serviciile de informații, pe de altă parte avem o altă camarilă, cu burta goală, flămândă, care trage tare pe frustrarea electoratului, ascunzând, însă, la spate, propriile mizerii.
„Salvatorii providențiali” ai României se dovedesc în final, de 34 de ani încoace, nimic altceva decât niște mincinoși prin omisiune (în cel mai bun caz) sau niște impostori (în cel mai rău caz). Voi scoate din ecuație istericalele publice, n-au relevanță în context.

Mai e un aspect foarte important care trebuie subliniat și anume bâlbele inadmisibile ale instituțiilor statului, respectiv SRI, AEP, BEC și CSAT. Nimic nou sub soare în țara lui Merge-și-așa. Când vine SRI-ul și spune că Georgescu avea conturi pe tictoc din 2016, în condițiile în care tictocul a apărut în 2018, nu poți să nu te întrebi dacă la mijloc e incompetență, prostie sau, pur și simplu, nepăsare față de afirmațiile făcute publice.
Când AEP nu se interesează de finanțările candidaților, nu verifică toate detaliile și lasă lucrurile să meargă înainte ajungându-se, astfel, la situația de acum – e de râs aici – din nou, stai și te întrebi cum e posibil ca niște indivizi plătiți din bani publici să dea dovadă de o asemenea nepăsare față de propriile atribuții.
Când BEC… dar, mai bine, haideți să luăm câteva cadre din comedia asta a erorilor:

– Se înscriu candidații pentru alegerile prezidențiale. Nimeni nu verifică dacă cele 200.000 de semnături sunt valide sau nu.
– Începe campania electorală. Cu deșănțarea deja cunoscută, promisiunile plouă torențial. Apar în public amenințări la persoană, cu arestarea, cu moartea chiar, cu „știm și ce mănânci!”, din ambele tabere.
– „Influențări”, aparent plătiți, își smulg părul din cap – cei care îl au – pentru a convinge electoratul de calitățile unuia sau altuia dintre candidați.
– Are loc turul întâi.
– Se validează rezultatele.
– Se solicită renumărarea voturilor, la spartul târgului.
– Brusc, renumărarea se oprește – când? Înainte ca MAE să primească sacii cu voturi din străinătate.
– Apar, dintr-o dată, documente care justifică nu doar anularea alegerilor, ci chiar anchete penale pentru nerespectarea legilor privind procesul electoral, inclusiv cele privind finanțarea.
– Se anulează alegerile.

În toată ciorba de mai sus se adaugă Putin, Trump, Kennedy Jr., rușii, chinezii, bursele, tricolorul, dacii, portul popular, Dumnezeu, NATO, extratereștrii, Bruxelles-ul, homosexualii, varza-viezurele-mânzul, Ucraina, antisemitismul, masonii etc., etc., etc…
Ajungi să te întrebi despre ce sunt, totuși, alegerile astea?

Aparent un tip din Brașov, milionar, Bogdan Peșchir, a finanțat, conform SRI, campania lui Călin Georgescu cu sume care se vehiculează între 900.000 și 1.000.000 de euro.
Călin Georgescu a declarat la AEP că nu a cheltuit niciun ban în campania electorală. Zero lei.
Încerc să mă pun în locul celor de la AEP. Dacă nu ești complet cretin, când auzi așa ceva ar trebui să ți se aprindă un bec roșu cât toate zilele. AEP, însă, a lăsat lucrurile să meargă înainte. De ce? Incompetență? Nepăsare? Scenariu? Probabil nu vom ști niciodată.
SRI a ieșit cu documentele într-un moment în care confuzia electoratului era maximă, momentul oportun pentru a stârni o furtună în mintea oamenilor. Vă amintiți de generalul Anton Rog, șeful diviziei Cyberint din SRI? „Putem determina cetățenii să facă ce vrem noi și să nu-și dea seama că o fac.” Am citat din memorie, înregistrarea se găsește pe net.
Sunt 100% convins că se știa clar ce va urma, mult înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Ceea ce s-a petrecut seamănă mult prea bine cu o operațiune psyop pusă la cale în diverse laboratoare.
Se folosesc termeni duri, cum ar fi război hibrid, pentru a paraliza mentalul electoratului și a induce o spaimă primară generată doar de termenul „război”, pentru că noțiunea de „hibrid” e înțeleasă cu adevărat de doar un număr mic de oameni. Adică cineva vrea să convingă românii că, de fapt, „războiul-hibrid” a apărut cu două zile înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale? Până acum ce-au făcut, au dormit în cizme?
Iresponsabilitatea sau incompetența instituțiilor statului a ajuns la cote inimaginabile.
Singurii perdanți reali aici sunt românii, indiferent că sunt partizanii lui Lășconi sau ai lui Georgescu.

Am spus într-unul din materialele precedente că îl cunosc pe Călin Georgescu și mesajul său cu mult înainte de 2024. De asemenea, am mai spus că nu am încredere în el, dar i-aș acorda prezumpția de onestitate până la proba contrarie. Asta e, de-acum, o chestiune de opinie personală: ura pe care o am pentru useriști e mult prea mare și, cum spuneam mai demult, l-aș prefera și pe Satana față de nemernicii ăștia.
Problema nu e, însă, opinia mea, care e irelevantă.
Problema este că, în România, cavalerul sans peur et sans reproche se dovedește, de 34 de ani încoace, un impostor și un mincinos. Armura strălucitoare a lui Bayard e din carton poleit, iar lancea e din cauciuc.

Nu vreau să-l acuz direct pe Georgescu de ceva.
Poate că n-a știut că a primit banii ăia de la milionarul Peșchir din Brașov. (yeah, right!!)
Poate că, atunci când a declarat la AEP că a cheltuit zero lei în campanie, s-a referit la banii din buzunarul de la spate al pantalonilor. (aha, cum să nu…)
Poate că dezinformarea cu Kennedy Jr. care urma să vină în România special pentru el a fost pusă la cale fără ca el să știe. (da, și marmota…)
Poate că „influențării” de pe net, inclusiv cei care îi amenințau cu moartea pe partizanii lui Lășconi, au făcut-o din pur devotament, nu pentru că ar fi fost plătiți. (batman, batman…)

N-aș vrea să fiu înțeles greșit. Îi urăsc pe useriști cu fiecare celulă din corp și asta nu va trece, niciodată. E personal. Respect, însă, opinia electorală a fiecăruia deoarece fiecare are motive – probabil întemeiate – pentru a se poziționa de-o parte sau de alta. Stereotipul „dacă votezi cu X ești un cretin, un incult, n-ai dinți în gură și nu te speli” îl asociez cu operațiunile de manipulare a electoratului puse la punct prin laboratoarele (probabil) SRI-ului.
Nu mi-am făcut speranțe, deloc, de asta nici nu m-am dus și nici nu voi merge la vot.
Nu pot, însă, să nu observ – a câta oară? – că, de 34 de ani, românii sunt luați de fraieri (luați de?).
Georgescu = Trump de România. Dați-mi voie să fac pe mine de râs.
Ca pe vremea „virusului ucigaș” cu program 23.00-06.00, românii s-au împărțit, din nou. Din nou, au ajuns să se certe familii, prieteni, soți-soții, frați – și pentru ce? Pentru cine? Pentru doi indivizi care, aparent, niciunul nu dă doi bani pe cei care îi vor alege, mint fără să roșească și se comportă exact ca Ceaușescu la balcon: „vom da 100 de lei la salariu!”

Știți ce cred? Că dacă ar putea exista o schimbare, ar trebui să vină de jos în sus.
Dacă românii ar fi avut cultură politică, rata de participare la vot ar fi trebuit să fie de sub 1%. Utopic.

Ce cred că va urma? Habar n-am, de fapt. Nu sunt „analist”, nu mă pricep la politică și încerc să evaluez lucrurile pe baza unor informații publice și din alte surse precum și pe baza unui soi de bun-simț care, îndrăznesc să cred, a avut întotdeauna un rol esențial în opiniile pe care le-am vehiculat.
Singura ființă în care am încredere sută la sută e pisica mea care, atunci când se dă cu labele-n sus și zbiară la mine că vrea s-o mângâi pe burtă, mi-o zice în față, fără menajamente și fără să-mi ofere tricoloare, berze, viezuri, tunele dacice, drept la avort, uniuni europene, salarii mărite din bani împrumutați sau o prosperitate cam îndoielnică ce se lasă așteptată de peste treizeci de ani.
Cu ea aș vota fără rezerve.